Monumentul

Situl arheologic Murfatlar-Basarabi se află pe malul drept a ceea ce a fost cândva Valea Carasu, actualmente fiind vorba de traseul Canalul Dunăre - Marea Neagră. Complexul rupestru este săpat pe versantul de nord-vest al dealului Tibişirului, situat în apropierea carierei de extragere a cretei din Basarabi şi în imediata apropiere a marelui "val de piatră" ce străbate Dobrogea.

Ansamblul fost descoperit întâmplător, în iunie 1957, în urma unor lucrări de extindere a zonelor de exploatare a cretei. În vara aceluiaşi an, Institutul de Arheologie din Bucureşti (astăzi Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan") şi Muzeul Regional Dobrogea (astăzi Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie din Constanţa), împreună cu Direcţia Monumentelor Istorice (astăzi Institutul Naţional al Monumentelor Istorice) au desfăşurat cercetări arheologice. Colectivul şantierului a fost alcătuit din arheologii Ion Barnea, Petre Diaconu, Adrian Rădulescu şi Radu Florescu, asistaţi de arhitectul Virgil Bilciurescu. Săpăturile s-au desfăşurat pe durata a 5 campanii şi au încetat în 1962, monumentul fiind ulterior supus unui proces de restaurare prin anastiloză şi acoperit cu o construcţie de protecţie în cadrul unui proiect coordonat de Direcţia Monumentelor Istorice.

Suprafaţa cercetată este de circa 200 x 50 m şi cuprinde masivul-peninsulă (un cub de cretă cu latura de 9,50 m legat de dealul din spatele lui printr-o fâşie având lungimea şi lăţimea de 3 m), în corpul căruia au fost cioplite, în afara bisericuţei B1 (prima descoperită), trei bisericuţe suprapuse B2 - B4, chilii, încăperi anexe, galeria de acces H, cripte C 1-2, galerii funerare G 1-5 şi câteva încăperi E 1-6, dintre care două paraclise (E3 şi E5), restul servind drept spaţiu de locuit şi de trecere, toate fiind săpate prin scobire în masivul de cretă. Acestora li se adaugă cele aproximativ 20 de morminte amenajate în straturile de "deşeuri" rezultate din exploatarea în cariera din care s-au extras de-a lungul timpului blocuri de cretă.

Complexul este aşezat pe trei nivele: terasa cea mai înaltă este reprezentată prin intrarea în bisericuţa B1 (cea mai bine păstrată) şi în complexul de galerii E (bisericuţele E3 şi E5), galeriile funerare G1-5 şi anexele E1, E2, E4 şi E6, din care E5 şi E6 sunt relativ bine păstrate, iar E1-4 au plafoanele şi pereţii prăbuşiţi. Terasa de la mijloc este marcată de intrarea in bisericuţa B3 şi de majoritatea mormintelor, iar terasa inferioară de intrarea în bisericuţa B4.

Propunerile de datare a complexului au acoperit intervalul secolelor IX-XI (Diaconu 1980a, p. 767), fiind făcute pe baza ceramicii descoperite, a semnelor incizate pe pereţii monumentului, precum şi a unor inscripţii, respectiv inscripţia în limba slavă din dreapta intrării în B1 - leat 6500 (= anul 992), descifrată de D. P. Bogdan, şi grafitul în limba greacă incizat din anul 982, de pe mijlocul peretelui de vest al bisericuţei B4, a cărui lectură, contestată însă, este datorată lui N. Oikonomides, precum şi a limitelor cronologice ale zidirii "valului de piatră" - anul 943, înscris pe un bloc din valul de piatră, socotit un terminus post quem pentru datarea acestuia. Drept urmare, există mai multe propuneri pentru datarea complexului: Ion Barnea şi Virgil Bilciurescu îl datează spre ultima treime a secolului al IX-lea şi până la sfârşitul anului 1000 (Barnea, Bilciurescu 1959, p. 562), dar I. Barnea mai propune şi o altă datare, anume sfârşitul secolului al X-lea - începutul secolului al XI-lea (Barnea, Stefănescu 1971, p. 181), în vreme ce Petre Diaconu propune o datare la sfârşitul secolului al X-lea sau în a doua jumătate a acestui veac (Diaconu 1988b, p. 186-188), iar istoriografia bulgară îl încadrează în secolele IX-X (Popkonstantinov 1987, p. 116; Atanasov 1992, p. 79; Atanasov 1996, p. 112).

Carierele (Barnea 1962a, p. 206, fig. 28; Barnea 1962b, p. 293-297; Barnea, Ştefănescu 1971, p. 223-224; Barnea 2003, p. 85-87) au fost utilizate în vederea ridicării valului de piatră, construit din cretă pe porţiunea dintre comuna Basarabi şi Valea Seacă (Barnea 1962b, p. 300; Barnea 1962c, p. 366; Barnea, Ştefănescu 1971, p. 102, n. 86; Diaconu 1980a, p. 767-768). Lăţimea bazei valului este în această zonă de peste 20 de metri din cauza friabilităţii materialului din care a fost ridicat (Barnea, Ştefănescu 1971, p. 102, n. 86, p. 114; Barnea 1975, p. 95). Exploatarea cretei în carieră se făcea printr-un sistem de drumuri de acces spre locul de exploatare, de unde se alegeau suprafeţe din masiv care se excavau de sus în jos, rezultând bazine, cu adâncimea maximă de 10 - 15 m. Excavaţiile rămase în urma exploatării au fost umplute cu cretă sfărîmată şi bolovani de diferite mărimi. Dimensiunile blocurilor de cretă descoperite sunt: 0,80 m x 0,40 m x 0,25 m sau 0,50 m x 0,40 m x 0,20 m (Barnea 1962b, p. 294; Barnea 1962c, p. 350).

Bisericile constau din şase structuri arhitectonice, denumite "bisericuţe", patru (B1, B2, B3, B4) grupate la un loc, la înălţimi diferite, în partea de nord-est a masivului numit peninsulă, şi două, E3 şi E5, situate în partea de sud-vest a dealului.

B1 (Barnea, Bilciurescu 1959, p. 542-546 fig. 3-5; Barnea 1962a, p. 187-188, 190-192, fig. 1-2, 7; Barnea, Ştefănescu 1971, p. 192-196, fig. 49-50; Barnea 1977, p. 134-135; Barnea 1981, p.46-49, 51, pl. 9-11; Barnea 1987, p. 93-95, fig. 1; Damian 1999, p. 126-127; Barnea 2003, p. 68-71) este prima bisericuţă descoperită în 1957. Aceasta este cioplită pe panta de nord a dealului Tibişir, la un nivel mai înalt decât celelalte trei. Dimensiunile ei sunt de 6 m lungime şi 2 m, atât lăţimea, cât şi înălţimea. Planul său este dreptunghiular, neregulat şi se compune de la vest la est din trei încăperi (pronaos, naos şi altar). Cele trei încăperi sunt separate prin intermediul a doi pereţi cruţaţi în masivul de cretă, groşi de aproximativ 0,50 m fiecare şi având în mijloc câte o deschidere arcuită în partea de sus. Pronaosul comunică cu exteriorul prin deschiderea de pe latura de nord (având dimensiunile de 2,20 x 1,60 m); pe latura de sud, pronaosul are o băncuţă joasă, iar pe cea de est sunt două postamente, cruţate în masivul de cretă. Naosul are pe peretele de nord o masă în forma unui bloc de cretă înalt de 0,88 m, iar lângă altar o masă pentru ofrande. Altarul are dimensiunile de 1,05 x 1,75 m, iar peretele de est este sub forma unei mici abside neregulate. Masa altarului este reprezentată de un bloc de cretă înalt de 0,80 m şi cu laturile de 0,53 x 0,42 m. În colţul de sud al camerei altarului mai este cruţată în peretele de cretă o măsuţă, iar în colţul de nord un mic postament.

Masivul peninsulă este compus din trei bisericuţe suprapuse. B2 (Barnea 1962a, p. 192-194; Barnea 1962b, p. 294; Barnea, Ştefănescu 1971, p. 197-198; Barnea 1981, p. 50-51, pl. 11; Barnea 1987, p. 95-96; Damian 1999, p. 126-127; Barnea 2003, p. 71-73) este cea mai de sus dintre ele şi cea mai mică. Se află la 7,50 m distanţă de intrarea în B1 şi comunică cu B3 printr-un tunel. Din păcate, bisericuţa s-a prăbuşit în partea superioară încă din vechime, pereţii păstrându-se doar pe o înălţime de maximum 1,50 m. Dimensiunile ei sunt de 4 x 2,20 m. Planul ei este asemănător cu cel al bisericuţei B1, fiind împărţit în trei încăperi (pronaos, naos şi altar) situate la acelaşi nivel. Pronaosul are lungimea de 1,12 - 1,35 m şi comunica cu naosul prin trei deschideri tăiate într-un perete subţire, din care nu s-a mai păstrat decât baza cu cele trei praguri cioplite. Naosul are dimensiunile de 2,20 x 1,10 m şi comunică cu altarul printr-o singură deschidere, largă de 0,45 m, tăiată în mijlocul unei balustrade, poate iniţial un perete având grosimea medie de 0,35 m. Pe peretele dinspre altar, în colţuri, naosul mai prezintă două postamente. Altarul are lărgimea de 1,92 m şi adâncimea de 1,05 m. Peretele altarului este arcuit spre sud-est, pristolul este de forma unui bloc cu patru laturi; iar pe latura de sud a altarului se mai păstrează partea inferioară a unui postament (scaun) cruţat în masivul de cretă.

B3 (Barnea 1962a, p. 195, 198; Barnea, Ştefănescu 1971, p. 198-199, 202; Barnea 1981, p. 52, 54, pl. 12; Barnea 1987, p. 96-97; Damian 1999, p. 126-127; Barnea 2003, p. 73-76 ) se află sub B2, tot în masivul peninsulă. Planul ei diferă de al celorlalte, având doar două încăperi (naos şi altar), iar spre sud are câteva încăperi anexe, în care au fost descoperite morminte şi spaţiile de comunicare cu B2 şi B4. Naosul este de formă dreptunghiulară, cu laturile de 2,50 x 2 m şi înălţimea de 2,10 m. La intrarea în naos, se mai păstrează urmele a ceea ce au fost cândva stâlpii de susţinere a uşii, iar pe peretele dinspre altar se mai păstrează o banchetă cruţată în cretă. Camera altarului este absidată spre est, cu diametrul de 2,05 m şi înălţimea egală cu diametrul. Prestolul este un bloc patrulater, cruţat - ca de obicei - în masivul de cretă, fiind însă singurul care nu are latura de est lipită de peretele absidei altarului. Dimensiunile puţin mai mari ale încăperii altarului permit circulaţia în jurul prestolului. Se mai păstrează şi două postamente la sud şi nord, dar şi urmele de la o catapeteasmă. În pavimentul altarului sunt trei scobituri dreptunghiulare, având ca funcţie spălările liturgice. Încăperile anexe au avut destinaţia de spaţii de înmormântare, conţinând trei cripte şi o galerie îngustă, în formă de melc, reprezentând, probabil, un osuar.

B4 (Barnea 1962a, p. 198; Barnea, Ştefănescu 1971, p. 202-203, fig. 52; Barnea 1981, p. 58, pl. 15; Barnea 1987, p. 97-98, fig. 4; Damian 1999, p. 127; Barnea 2003, p. 76-77) se află sub B3, la nivelul cel mai de jos al masivului. Este şi cea mai mare dintre bisericuţe, având dimensiunile de 7 x 3,50 m. Accesul în interior se face printr-o deschidere, situată în partea de nord, înaltă de 1,70 m şi largă de 0,60-0,80 m. Planul este asemănător cu cel al bisericuţelor B1 şi B2, fiind împărţit în trei camere: pronaos, naos, altar şi o criptă pe peretele de sud al naosului. Pronaosul este o încăpere dreptunghiulară, îngustă, separată de naos prin doi stâlpi cruţaţi în masiv, la mijloc, şi alţi doi "zidiţi" în cărămizi de cretă. Naosul este încăperea cea mai mare a bisericii B4. Ea este uşor boltită, având un stâlp mare în centru, cu patru laturi, pentru susţinere şi câte doi mai mici în laterale, legaţi de câte o mică banchetă fiecare. Pe peretele de sud comunică cu o criptă. Altarul este situat cu o treaptă mai sus decât naosul şi comunică cu acesta prin trei intrări arcuite în partea superioară şi decorate cu trei rânduri de vopsea roşie. În altar sunt scobite în cretă trei blocuri, fiecare cu câte patru laturi şi alipit peretelui arcuit al absidei, făcând impresia că, în afară de prestol, mai sunt încă două, câte unul de o parte şi de alta. Însă, scobiturile pe care le prezintă pe faţa superioară blocurile din dreapta şi din stânga, arată că ele aveau altă funcţie liturgică decât cea de masă de altar.

În extremitatea de sud a complexului, se găsesc alte două bisericuţe-paraclis. Prima dintre ele este E3 (Barnea, Bilciurescu 1959, p. 553-555, fig. 13, 21; Barnea 1962a, p. 200-202, fig. 19; Barnea, Ştefănescu 1971, p. 181, 190-191, fig. 47/2; Barnea 1977, p. 137-139; Barnea 1981, p. 78-80, 82, pl. 25; Barnea 1987, p. 101-103, fig. 7; Damian 1999, p. 125; Barnea 2003, p. 63-67). Distrusă în cea mai mare parte, aceasta se remarcă totuşi prin planul ei arhaizant, imitându-l pe cel al unei basilici paleocreştine cu contraabsidă, cu dimensiunile de circa 6 x 3,50 m, fiind orientată cu altarul sub formă de absidă spre est şi intrarea spre vest. Pronaosul este de formă dreptunghiulară, cu dimensiunile de circa 2 x 0,80 x 1 m şi este dispus la vest de naos, despărţit de acesta printr-un prag puţin deplasat spre nord (aminteşte de arhitectura funerară a unor basilici paleocreştine din Africa de Nord, Spania, Dalmaţia şi Grecia) În centrul lui, pronaosul avea doi stâlpi pentru susţinere, care azi nu se mai păstrează. Naosul este de formă trapezoidală, cu laturile măsurând între 1,40 şi 2,05 m. Camera altarului este sub formă de absidă şi are lărgimea de 1,50 m. Prestolul este un bloc dreptunghiular cruţat în peretele de cretă, înalt de circa 1 m. Tot în camera altarului, înspre est, există o deschidere spre E5.

Bisericuţa E5 (Barnea, Bilciurescu 1959, p. 556-557, fig. 23; Barnea 1962a, p. 204, fig. 24; Barnea, Ştefănescu 1971, p. 191-192, fig. 47/3; Barnea 1977, p. 139; Barnea 1981, p. 84-85, pl. 28/1-2; Barnea 1987, p. 103; Damian 1999, p. 126; Barnea 2003, p. 67-68) se află spre interiorul masivului, la est de E3. Legătura cu E3 se face printr-o deschidere din altarul acesteia, comunicând însă şi cu E2 printr-un culoar, ce se află pe peretele de sud al naosului. Planul este alcătuit din două camere: naos şi altar. Naosul este de formă patrulateră, cu dimensiunile laturilor de circa 3 m şi înălţimea medie de 2,20 m. Se desparte de altar printr-o nişă, flancată de alte două nişe mai mici, ce îndeplineau funcţia de prothesis şi diaconicon. Altarul păstrează resturile unui cancellum. Blocul patrulater care îndeplinea funcţia de masă a altarului s-a păstrat în mică măsură.

În concluzie, bisericuţele urmează un plan simplu, dreptunghiular, uşor de cioplit, variind însă ca proporţii şi compartimentare interioară. Unele au naos, pronaos şi altar (B1, B2, B4, E3), altele au doar două încăperi - altar şi naos (B3, E5). Sfânta masă este de forma unui bloc patrulater, fiind cioplită în peretele absidei altarului.

Benzile de vopsea roşiatică ce decorează feţele arcadelor şi resturile de vopsea roşiatică păstrate împrejurul unor nişe pentru opaiţe şi pe tencuiala unor deschideri duc la presupunerea că interioarele erau vopsite.

Creta în care a fost săpat complexul rupestru a permis incizarea unui însemnat număr de reprezentări şi inscripţii, ultimele suscitând interesul multor învăţaţi (I. Barnea, P. Diaconu, M. Isbăşescu, D. P. Bogdan, G. Mihăilă, V. Besevliev, D. Ovcarov, K. Popkonstantinov, E. Tryjarski, P. Georgiev) ce s-au pronunţat asupra interpretării şi semnificaţiei lor, neputându-se formula până în prezent un punct de vedere unanim împărtăşit.

Inscripţiile au fost incizate pe pereţii celor şase bisericuţe şi pe pereţii C1, pe peretele din stânga al G4, pe unele blocuri cioplite din cariera de cretă (Barnea 1962a, p. 188, fig. 3, p. 196, fig. 13; Barnea 1965, p. 163-170, fig. 24-32; Barnea, Ştefănescu, p. 203, 210-221, fig. 59-69; Barnea 1981, p. 68, 72-76, 88, pl. 20, 22-24, 30). Sunt circa 60 de inscripţii runice, încă nedescifrate, 20 chirilice în limba slavă veche şi una glagolitică, precum şi două în limba greacă.

Inscripţiile runice (Barnea, Ştefănescu 1971, p. 203, 210, 219, fig. 59, 66; Barnea 1981, p. 72, 88, pl. 22 şi 30; Barnea 1987, p. 98-99; Diaconu 1988b, p. 187) sunt asemănătoare cu aşa zisele rune turcice descoperite în Mongolia, în sudul Rusiei, cu unele semne izolate aflate în aşezările de la Pliska, Madara, Preslav sau de pe teritoriul Ungariei. O încercare de clasificare a runelor de la Basarabi stabileşte existenţa mai multor categorii de texte gotice, gotico-vechi, germane, vechi germane şi protobulgare, putând fi atribuite populaţiilor turcice (protobulgari, pecenegi) sau unor rămăşiţe ale goţilor creştini, care, după menţiunea lui Walafridus Strabus, trăiau în apropierea Tomis-ului (Diaconu, Năsturel 1969, p. 450-451) sau chiar a unor populaţii nordice (vikinge). Ca încercări de descifrare amintim numele greceşti Agathon, Khariton şi Agathonik pentru inscripţia formată din trei rânduri scurte din stânga intrării în B4 (Barnea 1981, p. 88, pl. 30/4; Tryjarski 1981, p. 60-62, nr. 1-3; Barnea 1987, p. 98-99), numele scriitorului patriarhului monofizit al Constantinopolului, Ioan din Efes în inscripţia alcătuită din 17 semne de pe peretele de est al aceleiaşi bisericuţe (Barnea 1981, p. 72, pl. 22/3; Tryjarski 1981, p. 62-63, nr. 5; Barnea 1987, p. 99), numele George Areopagita în cea cu 11 semne de pe peretele de vest al naosului B4 (Barnea 1981, pl. 22/2, 3; Tryjarski 1981, p. 62, nr. 4; Barnea 1987, p. 99).

Inscripţiile slave vechi sunt 20 chirilice şi una glagolitică (Bogdan 1961, p. 40; Comşa 1964, p. 364, fig. 1; Barnea, Ştefănescu 1971, p. 195, 203, 210-212, fig. 60-63, 67-69; Barnea 1981, p. 64, 72-76, pl. 18, 22-24; Barnea 1987, p. 93, 99-101; Popkonstantinov, Kronsteiner 1994, p. 61-102), fiind cel mai bine reprezentate pe pereţii B4. Au fost interpretate ca reprezentând repere cronologice - leat 6500 (=992), contestate însă, expresii liturgice ("datori suntem"), texte din Noul Testament sau formule având conţinut religios - comemorativ, incluzând menţiuni ale unor nume ca "Damian preotul", "Yane popa" (Aian preotul) care "a aprins lumânări pentru păcatele sale", "Simeon şi Gheorghe jupan", un oarecare Toupan care menţionează că a tăiat în stânca de cretă bisericuţa închinată Sf. Gheorghe, un oarecare Nerade îşi înscrie de câteva ori numele, fără altă menţiune; închinătorul cu numele Olia sau Ilia.

Inscripţiile greceşti (Barnea, Bilciurescu 1959, p. 22; Barnea 1962a, p. 190; Barnea, Ştefănescu 1971, p. 212, 217-218, 221, fig. 64-65; Barnea 1981, p. 68, pl. 20, p. 72, pl 22/1; Barnea 1987, p. 101). se află pe un stâlp din naosul B4 - invocaţia preotului Iosif. În B4 există şi un alt reper cronologic, "Luna martie, indictionul 10, anul 6490" (=982), de asemenea contestat.

Există şi inscripţii considerate combinate, precum grafitul alcătuit din 12 semne amestecate, runice şi chirilice, care ar cuprinde numele Hiponymos Gotike (Barnea 1987, p. 95).

Pe lângă textele incizate pe pereţii bisericuţelor, se mai găsesc şi reprezentări geometrice, zoomorfe şi antropomorfe (Barnea 1962b, p. 297-308). Se remarcă prezenţa motivelor de ordin creştin, precum principalul simbol creştin - crucea, cel mai des reprezentată, de diferite forme şi mărimi, uneori incizată mai superficial sau mai adânc, alteori excizată sau în relief puternic, simplă sau în cerc, de mai multe ori cu braţele lăţite spre capete sau în formă de triunghiuri, cu vârful spre centru şi baza spre exterior, de tip Cunei, Latmos, Malta (Barnea 1981, 17/2-3, 18, 20, 29; Diaconu 1981, p. 377, n. 19), reprezentările de oranţi şi/sau orante - în E 3 şi B 4 (Barnea 1962a, p. 201, fig. 21; Barnea, Ştefănescu 1971, p. 205, 216 fig. 54, 63; Barnea 1981, p. 64-67, 82, pl. 18, 19/3, 27; Barnea 1977, fig. 62; Barnea 1987, p. 101) şi de sfinţi (în B 3, B 4, E 5) - personaje identificate cu Iisus Christos, Sf. Ioan Botezătorul sau Sf. Theodor (Barnea 1962a, p. 196, fig. 14, p. 201, fig. 20, p. 204-205, fig. 25; Barnea, Ştefănescu 1971, p. 203, 209, fig. 58; Barnea 1981, p. 18, 60, 66, 84, pl. 16, 19/2, 28/3; Diaconu 1981, p. 377 şi n. 21; Diaconu 1984, p. 163-164, 166, fig. 6), scene liturgice cunoscute, foarte primitiv redate, cum este cazul unei presupuse "Naşteri a Domnului" în naosul E 3) (Barnea, Ştefănescu 1971, fig. 53; Barnea 1981, p. 80, pl. 26) sau planul unei biserici (Barnea 1962a, fig. 15; Barnea, Ştefănescu 1971, fig. 53/1; Barnea 1981, p. 19, 62, pl. 17/1) ori scene legate eventual de cultul morţilor (Barnea 1981, p. 66, pl. 19/1; Diaconu 1981, p. 377), precum şi imagini redând motive biblice - porumbelul (Barnea, Ştefănescu 1971, fig. 63; Barnea 1981, p. 64, pl. 18). Apar totodată motive cu un pronunţat caracter simbolic precreştin, printre care pomul vieţii, corabia sau labirintul (Theodorescu 1974, p. 88-89). In afara acestor reprezentări religioase, pe pereţii aşezămintelor monahale rupestre au mai fost incizate animale fantastice, precum şerpi împletiţi, dragoni cu sau fără cap de fiară - în E 5, B 4, C 1 - C 2 (Barnea 1962a, p. 193, fig. 17; Diaconu, Năsturel 1969, p. 444, fig. 1/1-4; Barnea, Ştefănescu 1971, p. 206, fig. 55; Barnea 1981, p. 86, pl. 29/1), corăbii nordice (Barnea 1962a, p. 193, fig. 12; Diaconu, Năsturel 1969, p. 446, fig. 2/1; Barnea 1981, p.86, pl. 29/3), dar şi reprezentări de animale obişnuite (cai, iepuri, câini, cerbi, vulpi, păsări); scene de vânătoare (?), cai şi călăreţi - în B 1 - B 4, V de B 3 şi în C 1 (Barnea, Bilciurescu, 1959, p. 544, fig. 6; Barnea, Ştefănescu 1971, p. 206-207, fig. 56-57). Sunt şi reprezentări insolite, precum: pentagrama (Barnea 1981, p. 52, pl. 12/3), ţintarul (Barnea 1981, p. 52, pl. 12/2), labirintul (Barnea 1963, p 189, fig. 1/1-2, fig.2; Diaconu, Năsturel 1969, p. 447, fig. 3; Barnea, Ştefănescu 1971, fig. 53; Barnea 1981, p. 70, pl. 21/1-2), coarnele de consacraţie (Barnea 1981, p. 54, pl. 13/1), specifice culturii cretane şi reprezentări ale diferitelor părţi anatomice umane, cum ar fi piciorul uman (în B 2), sugerând spălarea picioarelor celor 12 apostoli de către Christos (Barnea 1962a, p. 193; Diaconu 1975, p. 267-268, fig. 1/1-2).

Spaţiul de locuire este sugerat de mai multe structuri, cu pereţii construiţi din bolovani de cretă, legaţi cu un mortar confecţionat din acelaşi material (Barnea, Bilciurescu 1959, p. 552-553, fig. 17; Barnea 1962a, p. 199, 201, fig. 18; Barnea 1963, p. 352), precum şi de încăperea E2 care prezintă urme de locuire (Barnea, Bilciurescu 1959, p. 553, fig. 18; Barnea 1962a, p. 199-200; Barnea, Ştefănescu 1971, p. 191; Barnea 2003, p. 66). În urma descoperirii locuinţelor a rămas inventarul acestora: unelte din fier - şapte târnăcoape şi un topor (Barnea, Bilciurescu 1959, p. 553, fig. 18; Barnea 1962c, p. 350; Barnea 1963, p. 366; Barnea, Ştefănescu 1971, p. 223), gresii pentru ascuţitul acestora, amnare, fusaiole, pietre de râşniţă şi tocilă, unelte de os, obiecte din cretă - un ou, o cruce şi potire euharistice (Barnea 1965, fig. 34/1-2; Barnea, Ştefănescu 1971, p. 225, fig. 71; Diaconu 1984, p. 162-164, fig. 4/1-3) şi multă ceramică - din specia nisipoasă (Barnea, Bilciurescu 1959, p. 550-551, fig. 15/1, 3, fig. 16/3-8; Barnea 1962c, p. 352-357, fig. 2-5; Barnea, Ştefănescu 1971, fig.70/2-4;), cenuşie cu decor lustruit (Barnea, Bilciurescu 1959, p. 550, fig. 15/2; Barnea 1962c, p. 360-361, fig. 6/6-11; Diaconu 1980a, p. 770; Diaconu 1988, p. 125), caolinoidă decorată cu vopsea roşiatică (Barnea, Bilciurescu 1959, p. 552, fig. 16/2; Barnea 1962b, p. 305, fig. 12; Barnea 1962c, p. 357-360, fig. 6/1-5), cu smalţ măsliniu (Barnea, Bilciurescu 1959, p. 550-552, fig. 15/4, 16/1; Barnea 1962c, p 361-363, fig.7) şi amfore şi urcioare amforoidale (Barnea 1962c, p. 363).

Spaţiul funerar

Bisericuţele, exceptând B1, comunicau cu câte o galerie sau încăpere, cu cavouri cioplite în paviment sau în perete, în unele găsindu-se schelete umane, în altele nu. Camerele funerare C1 şi C2 (Barnea, Bilciurescu 1959, p. 546-547, fig. 8-10; Barnea, Ştefănescu 1971, p. 192, fig. 47/3, p. 221/222, Barnea 1981, p. 86, pl. 29/3; Barnea 1987, p. 103-104; Barnea 2003, p. 82-84) sunt situate la 6 m vest de intrarea B1, cu circa 5 m mai jos faţă de pragul acesteia şi comunică între ele. Fiind folosite iniţial pentru locuire, ulterior căpătând destinaţie funerară, aveau, la momentul descoperirii, intrarea blocată cu bolovani de cretă nelegaţi cu mortar. C1 are intrarea înaltă de 1,45 m, dimensiunile de 3x1,80 m, înălţimea de 1,70 m, C2 are pavimentul cu 0,20 m mai sus decât al încăperii C1, forma unui dreptunghi neregulat, cu laturile de 1,50x1,30 m şi înălţimea maximă de 1,20 m. E4 are un plan neregulat, dimensiuni de 1,85-2,60 m, E6 are dimensiunile de 2,20 x 2 m şi înălţimea de 2 m. Galeriile funerare G1-5 (Barnea, Bilciurescu 1959, p. 557-561, fig. 25-27; Barnea 1962a, p. 204, fig. 27; Barnea 1981, p. 86; Barnea 1987, p. 103-104), cu accesul din E5, se ramificau spre nord, nord-est şi nord-vest, fiind uşor boltite, cu dimensiuni între 2,50-7 m lungime, 0,50-0,90 m lărgime şi 1-1,30 m înălţime, comunicând între ele.

Mormintele (Barnea, Bilciurescu 1959, p. 546-547, fig. 9, p. 556, 558-559, 561; Barnea 1962a, p. 195, 198-199, 204, 206; Barnea 1965, p. 168; Barnea, Ştefănescu 1971, p. 191, 199, 221-223, 228; Barnea 1981, p. 56-57, pl. 14/2-3, p. 82, 86-87; Barnea 1987, p. 104; Barnea 2003, p. 83-84) sunt în formă de cutie de piatră/cavou, fără sicrie, înconjurate de un rând de lespezi dreptunghiulare, cioplite din blocuri de cretă, deasupra cărora erau aşezate de-a curmezişul alte lespezi de acelaşi tip, peste care era aşternut un strat subţire de pământ negru. Cele din C1-2 conţin urme de ţesătură, provenind probabil de la un giulgiu.

Au fost descoperite 20 de morminte de inhumaţie, cu orientare creştină: 11 dintre ele se găsesc în interiorul încăperilor cioplite în masivul de cretă (pe latura de nord a paraclisului E3, la vest de bisericuţa B3, într-un cavou săpat în peretele de vest al naosului B4, în camerele funerare, depuse pe pavimentul încăperilor funerare C1 şi C2, pe pavimentul încăperii E4, într-o nişă decupată în peretele nordic al G1, în pavimentul G2); 9 morminte sunt săpate în umplutura de cretă a carierei, în preajma B3 şi B4, având lespezi dreptunghiulare din blocuri de cretă pe margini şi deasupra. În afara scheletelor bărbăteşti descoperite, două dintre morminte aparţin unor femei, iar cele de copii lipsesc cu desăvârşire. In unele cazuri s-au descoperit doar amenajări funerare, fără schelete - în pavimentul de cretă, de-a lungul jumătăţii de est a peretelui de nord al paraclisului E 5, în faţa intrării în galerii, se află groapa unui mormânt plină numai cu cretă sfărâmată mărunt şi bătătorită. Marcarea mormintelor s-a făcut într-un singur caz, cu o cruce cioplită dintr-un bloc de cretă, înaltă de 0,60 m, plasată în zona picioarelor. Mormintele nu conţin inventar.