| |
Aplicaţii
Vânătoarea
este o activitate prin care are loc urmărirea, capturarea şi
sacrificarea diferitelor specii de animale sălbatice de către
om. Se pare că vânătoarea este la fel de veche ca însăşi
omul. De-a lungul istoriei, oamenii au vânat reptile, păsări şi
mamifere.
Os
de iepure |
Vânatul
este ilustrat în general de specii de talie mare şi
medie (cerb, mistreţ, bour, căprior) care furnizau
o cantitate mare de carne, grăsime, piei, oase, coarne etc.
Vânătoarea reprezintă o sursă suplimentară şi complementară
a alimentaţiei de origine animală. Ea este uneori riscantă,
dar este compensată de produsele obţinute. Ponderea
sa variază în limite destul de mari în funcţie de epoca
istorică, interesul comunităţilor pentru această sursă
de hrană, bogăţia mediului, etc.
Preferinţele ecologice ale animalelor ne pot da informaţii
asupra mediului înconjurător al unei aşezării, lucru
care permite reconstituirea paleomediului şi a paleoclimatului.
Abundenţa resturilor de cerb şi mistreţ,
asociat cu resturi de pisică sălbatică, jder, urs în fauna
unei aşezării ne indică că în vecinătatea acesteia
se găsesc păduri întinse. La rândul lor prezenţa resturilor
de castor şi vidră indică prezenţa unei păduri
şi a unei bogate reţele hidrografice.
|
Identificarea unor specii stenoterme ne permite observarea
unor modificări climatice în timp. Astfel descoperirea unor
resturi de măgar sălbatic, cerb lopătar, leu, în Dobrogea
în perioada neolitică sunt argumente ale unei clime mai calde
şi mai uscate decât în prezent. |
Mandibulă
de vulpe |
În
anumite contexte arheologice, resturile de păsări migratoare şi
de mamifere (coarne de cervide) pot deveni indicatori biocronologici
de sezonalitate.
|
|
