FIGURA 6

Bucăţi de tencuială în umplutura şanţului "w" (N.2)

Imaginea este din S.3/ 2006, de pe profilul intermediar estic (opus profilului desenat de la fig. 3), de la mijlocul umpluturii şanţului de apărare. Cele două bucăţi de tencuială (ambele de aprox. 5 x 1 cm, conform mirei din imagine) sunt cele mai mari fragmente de tencuială găsite în situaţii similare (de ex. pe S.2/ 2005, dar şi - fragmente mici - pe S.1/ 2003). Când şi cum a ajuns acolo tencuiala? Cert, după incendierea unei părţi din palisada N.2 (care umpluse partea inferioară a şanţului; situaţia era şi mai clară pe profilul opus), dar înainte de astuparea completă a şanţului (pentru organizarea unei berme a N.3). Acest moment trebuie să fi fost chiar acela al demontării palisadei, respectiv al scoaterii stâlpilor de rezistenţă din pământ. Palisada era tencuită, probabil, mai mult din raţiuni legate de conservarea lemnului, decât din raţiuni de aspect.