Date istorice
Puţini dintre călătorii ce străbat drumul naţional DN2A (care leagă Bucureştiul de oraşul Constanţa prin Hârşova), cunosc faptul că la Km. 104–105, în apropierea comunei Giurgeni din judeţul Ialomiţa, şoseaua desparte în două vatra pe care s-a aflat un vechi oraş medieval, Oraşul de Floci. Aşezarea urbană este menţionată în documentele de cancelarie şi este reprezentată pe hărţi de la mijlocul secolului al XVI-lea, în limita sud-estică a Ţării Româneşti, pe malul stâng al râului Ialomiţa.
În ceea ce priveşte, toponimia aşezării, majoritatea istoricilor au în vedere cuvântul latinesc floccus (lână), întrucât în acest târg este atestată practicarea comerţului cu lână atât de către localnici, dar şi de oierii ce coborau pe drumul comercial al Ialomiţei, care lega Braşovul de circuitul mărfurilor, în special, către Imperiul Otoman. În legătură, probabil, cu această activitate economică – semnificativă într-o anumită epocă – aşezarea urbană în discuţie va fi devenit cunoscută sub numele de Oraşul de Floci. Evoluţia pe care denumirea aşezării o înregistrează poate fi uşor urmărită prin intermediul documentelor istorice.
Astfel, din prima jumătate a secolului al XV-lea până către sfârşitul secolului al XVII-lea se regăseşte forma simplă a numelui istoric al oraşului „Floci”. După această dată numele specific „Floci” apare însoţit de numele generic „oraş”, cele două elemente fiind doar opţional legate prin prepoziţie: „Oraş Floci”, „Oraşul de Floci”, „la Oraş la Floci”. În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, odată cu regresul aşezării începe să fie folosit numai numele „Oraş”.
Nu este cunoscut cu exactitate anul întemeierii acestei aşezări, dar este evident că la momentul emiterii poruncii lui Dan al II-lea, respectiv 1431, oraşul trebuie să fi existat deja. Scrisoarea voievodului Ţării Româneşti este adresată tuturor târgurilor şi vămilor ţării şi prin ea sunt reconfirmate privilegiile comerciale acordate braşovenilor, de către voievozii anteriori în unele oraşe muntene, printre care şi Oraşul de Floci. Aşadar, prima atestare oficială a acestei aşezări, păstrată de-a lungul veacurilor, este acest document al cancelariei domneşti din prima jumătate a secolului al XV-lea.
Astăzi este cert faptul că aşezarea urbană a fost favorizată de drumul comercial ce lega Transilvania de gurile Dunării, precum şi datorită vecinătăţii cu Imperiul Otoman, în vreme ce evoluţia şi regresul său au fost determinate de raporturile politice şi de interesele comerciale ale statelor vecine (Moldova, Transilvania, Polonia). Ca toate oraşele Ţării Româneşti şi Oraşul de Floci a fost un oraş deschis, fără fortificaţii.
În prima jumătate a secolului al XV-lea, a avut loc un eveniment care a afectat pentru o foarte scurtă perioadă viaţa economică în acest centru urban. Este vorba despre campania din 1470, de la sfârşitul lunii februarie, când domnul Moldovei, Ştefan cel Mare, arde Brăila, Oraşul de Floci şi ţinutul Ialomiţei, în încercarea de a-l înlătura pe domnul filootoman al Ţării Româneşti, Radu cel Frumos (1462-1476 cu intermitenţe). Incendierea unor oraşe comerciale, aşa cum s-a întâmplat în cadrul campaniei moldoveneşti în Ţara Românească, nu a vizat numai atingerea unor scopuri politice, aşa cum poate se înţelege la prima vedere. Această acţiune însemna, mai ales, înlăturarea concurenţei economice a acestor târguri şi favorizarea oraşelor din Moldova în comerţul extern, în special cu Imperiul Otoman. Oraşul fiind refăcut – relativ repede – în urma acestui eveniment, viaţa economică de aici şi-a reluat cursul firesc iar activitatea comercială şi-a continuat dezvoltarea.
În a doua jumătate a secolului al XVI-lea, Imperiul Otoman a fost nevoit să depăşească o criză economică, ceea ce a avut un impact major şi asupra altor oraşe ale Ţării Româneşti, afectând implicit activitatea comercială de la Oraşul de Floci. Se cuvine amintit că – încă din secolele XIV–XV – câteva localităţi situate în zona gurilor de vărsare ale Dunării (Chilia, Tulcea, Brăila) devin teritorii otomane, tocmai datorită amplasării şi evoluţiei lor ca puncte de contact pe traseul drumurilor comerţului european. Astfel, importanţa traseului care urma cursul Ialomiţei se diminuează din cauza reorientării direcţiilor şi intereselor comerţului otoman, fapt ce determină modificarea fluxului negustoresc în zonă şi generează – implicit – scăderea rolului jucat de acest parcurs. Mai mult decât atât, viaţa orăşenilor era permanent ameninţată de incursiunile de jaf ale turcilor din kazalele Brăilei sau Hârşovei. Pentru a stăvili aceste abuzuri, domnii munteni se vor plânge sultanului, care – în calitate de putere suzerană – avea obligaţia de a-i proteja şi pe locuitorii Ţării Româneşti.
Urcarea pe tronul Ţării Româneşti a lui Mihai Viteazul şi iniţierea generală a luptei antiotomane au implicat oraşul (de la confluenţa Ialomiţei cu Dunărea) în derularea evenimentelor. Este de remarcat existenţa tradiţiei istorice referitoare la personalitatea voievodului Mihai Viteazul, potrivit căreia acesta a fost fiul Tudorei de la Oraşul de Floci. În timpul campaniei otomane din vremea lui Mihai Viteazul, Oraşul de Floci a fost incendiat de turci de două ori, ca răspuns la acţiunile armate ale voievodului. Se pare că aici va fi avut loc o încleştare cu forţele otomane (10 decembrie 1594). În decembrie 1595 a avut loc o nouă incendiere a oraşului în contextul generat de intervenţia armată a Regatului Poloniei (care-l sprijinea pe Simion Movilă la tronul Ţării Româneşti) împotriva lui Mihai Viteazul.
Evenimentele politice de la sfârşitul secolului al XVI-lea au afectat viaţa orăşenească, fapt ce a creat premisele procesului de regres al acestuia. Oraşul s-a refăcut greu, ţinând cont şi de faptul că pe plan extern, conflictul Porţii cu Habsburgii pentru hegemonia în Europa Centrală va fi unul de lungă durată, pe întregul parcurs al secolului al XVII-lea, afectând şi mai mult drumurile comerciale spre zona gurilor Dunării.
Cu toate acestea, din a doua jumătate a secolului XVII, oraşul a devenit reşedinţa judeţului istoric Ialomiţa, aici aflându-se sediul isprăvniciei şi cel al căpităniei de margine. Aceasta avea îndatorirea de a asigura paza hotarelor ţării, scop în care se afla cantonat aici un grup de roşii (roşiori) şi călăraşi, căpitanul lor îndeplinind şi funcţia de ispravnic al oraşului până la dispariţia acestuia.
În primele decenii ale secolului al XVIII-lea puterea de refacere economică a oraşului a fost frecvent stânjenită de incursiunile de jaf ale turcilor din Brăila şi Hârşova, în pofida măsurilor luate de domnitorii fanarioţi pentru a întări hotarele ţării. În timpul războaielor ruso-austro-turce din anii 1769–1774, principalul front de luptă – desfăşurat pe linia Dunării – a contribuit la depopularea aşezării, fenomen probabil început chiar cu câteva decenii mai înainte. Această evoluţie este atestată de izvoare istorice şi cartografice, referitoare la zona Dunării de Jos. Astfel în urma analizării unor documente datând din perioada 1750–1790, se estimează că momentul accentuării definitive a declinului Oraşului de Floci ar trebui plasat între anii 1754–1756. Este astăzi cunoscut faptul că în expunerile „deputaţilor” (reprezentanţii boierilor din zonă interesaţi de comerţul cu cereale) din anii 1769–1770, în lista selectivă de oraşe şi târguri, Oraşul de Floci este înlocuit doar cu numele de Oraş, dar şi cu cel de „schelă”, aceasta din urmă fiind de fapt o altă aşezare (aflată la 6 km distanţă), probabil fostul sat Piua Petrii (dispărut după inundaţiile din 1970). Consecinţa imediată a operaţiunilor militare din războaiele amintite a fost mutarea sediului isprăvniciei de judeţ, în 1779, mai întâi la Slobozia, apoi la Urziceni. Pe o hartă de la 1788 este reprezentată localitatea Oraschweka, amplasată la nord de punctul de vărsare a Ialomiţei, având deasupra trecută şi o a doua denumire Peterjasa, probabil fostul sat Piua Petrii.
Dispariţia aşezării este marcată prin două acte ale domnitorilor Ţării Româneşti prin care moşia oraşului era împărţită şi dăruită mănăstirilor Mărcuţa şi Sfântul Spiridon din Bucureşti. Ultimii locuitori care refuză să intre în dependenţa mănăstirilor, vor părăsi definitiv aşezarea.
Oraşul de Floci rămâne un oraş de câmpie reprezentativ pentru evul mediu românesc, aflat la graniţa dintre spaţiul urban şi cel rural, fapt demonstrat atât de studiile de istorie orăşenească, dar şi de cercetarea arheologică a sitului.
În prezent din Oraşul de Floci se mai păstrează doar vestigiile din situl arheologic situat de-a lungul drumului naţional DN2A Bucureşti – Constanţa (Km. 104–105). Localitatea cea mai apropiată este satul Giurgeni (com. Giurgeni) care datează din secolul al XVII-lea (fapt stabilit în urma cercetărilor arheologice) şi care făcea probabil parte din hinterlandul Oraşului de Floci.