Acasă » Sticlărie veneţiană din Renaştere până în secolul al XIX-lea. Culori şi transparenţe
- octombrie 04, 2002
Organizator: Institutul Italian de Culturã de la Bucureşti în colaborare cu Muzeul Naţional de Istorie a României
Vernisaj: 4 octombrie 2002
Perioada de funcţionare: până în 5 noiembrie 2002
Locul expoziţiei: Holul central al muzeului
Expoziţia cuprinde piese de sticlãrie veneţianã de o valoare excepţionalã din colecţiile Muzeului Artiscit Industrial din Roma, aflate în expunerea Galeriei Naţionale de Artã Anticã din Palazzo Barberini – Roma. Lucrãrile expuse, realizate prin tehnicile specifice prelucrãrii artistice a sticlei, sunt reprezentative pentru perioada de aur a producţiei cunoscutelor manufacturi de la Murano, din Renaştere şi pânã în secolul al XIX-lea. Sticla îşi are originea în Orientul Mijlociu şi a fost creatã de cãtre om în urmã cu 4000 de ani. Calitãţile sale unice au captivat de-a lungul timpului o lume întreagã. Remarcabilul proces prin care simple fire de nisip sunt transformate într-o substanţã translucidã şi coloratã a devenit o metaforã a creaţiei naturii.
Conform legendei descrise de istoricul roman Pliniu într-una din cãrţile sale, sticla a fost descoperitã în mod accidental. Astfel, un vas ce transporta carbonat de sodiu a ancorat pe o plajã, unde marinarii, în lipsa pietrelor care urmau a susţine grãtarul, le-au înlocuit cu bucãţi de carbonat de sodiu. În amestec cu nisipul şi cuprinsã de flãcãri, noua compoziţie a luat o formã lichidã rezultând în acest inedit mod sticla.
Veneţia, cea mai mare putere maritimã a secolelor 14 şi 15, a jucat un rol determinant în istoria sticlei. Iniţial, maeştrii sticlei din Veneţia s-au inspirat din produsele realizate în Damasc şi Cairo, şi pentru o lungã perioadã au importat materiile prime necesare de pe coasta esticã a Mediteranei. Datoritã atenţiei deosebite pe care o acordau calitãţii materiilor prime, produsele executate de maeştrii veneţieni erau transparente şi de o claritate ce rivaliza cu cristalul. Datoritã acestei asemãnãri produsele realizate în atelierele de sticlãrie au devenit cunoscute sub denumirea de cristallo.
Au existat şi momente de crizã, respectiv dispariţia Republicii San Marco (1797) când, datoritã haosului politic şi social industria sticlãriei a fost în pericol de a se prãbuşi. Un alt moment similar a fost înregistrat în prima jumãtate a secolului al 19-lea, când cererea pentru sticlãrie veneţianã era cu mult întrecutã de cea din Boemia. Abia în a doua jumãtate a secolului al 19-lea interesul manifestat de cãtre anticari şi colecţionari a dus la renaşterea acestei arte. În 1867 primarul din Murano, Antonio Colleoni împreunã cu Antonio Salviati au pus bazele unui important atelier de sticlãrie „Salviati & Co”. Noua generaţie de artişti sticlari începe a se inspira din modelele tradiţionale expuse în muzee. Primele produse au drept model piesele realizate în secolele 15, 16 şi 17. În timpul ultimelor decenii ale secolului al 19 lea sticlãria veneţianã a abordat o varietate de stiluri împrumutând elemente atât din perioada anticã cât şi din perioada Renaşterii şi cea a Barocului.
În timp ce sticlarii din Franţa şi America au dezvoltat un nou stil-Art Nouveau produsele veneţiene rãmân fidele tradiţiei pânã când un grup de artişti Ca`Pesaro revoluţioneazã stilul tradiţional inspirându-se în arta lor direct din naturã. Astfel ia naştere un nou stil în arta sticlãriei veneţiene.