Prelungirea perioadei de vizitare a două dintre expoziţiile temporare

De 26/03/2017Anunturi

Dragi vizitatori,

Avem bucuria de a anunța prelungirea perioadei de vizitare pentru două dintre cele mai apreciate expoziții temporare deschise la Muzeul Național de Istorie a României, astfel:

  • Meșteșug și prestigiu. Depozitele de bronzuri de la Tărtăria – până la finalul lunii mai 2017
  • România în Marele Război – până la finalul lunii decembrie 2017.

Cele două expoziţii pot fi vizitate de miercuri până duminică, în intervalul orar 10:00 – 18:00.

Vă aşteptăm cu drag la MNIR!

Expoziția Meșteșug și prestigiu. Depozitele de bronzuri de la Tărtăria are ca temă o descoperire arheologică de excepție – două depozite compuse din piese de bronz și fier, găsite în primăvara anului 2012, cu ocazia unor ample cercetări arheologice preventive în situl Tărtăria – Podu Tărtăriei. Aceste două depozite de obiecte din bronz și fier reunesc peste 500 de piese (arme, unelte, piese de port și de harnașament), care datează din perioada secolelor 9-8 a. Chr., fiind vorba de una dintre cele mai bogate şi complexe depuneri de acest fel descoperite până în acest moment pe teritoriul României şi – destul de probabil – din zona carpatică şi a bazinului Dunării mijlocii şi de jos.

unnamed

Expoziția România în Marele Război este consacrată comemorării centenarului intrării României în Primul Război Mondial a Regatului României, redând o imagine panoramică a lumii româneşti în integralitatea și realitatea ei, deci şi a provinciilor istorice aflate sub administraţia austro-ungară şi rusească. În expoziție sunt prezentate şi subiecte mai puțin abordate până acum, cum ar fi înfrângerile militare din toamna-iarna anului 1916, suferinţele populaţiei civile aflată în refugiu sau rămasă sub administraţia militară străină, destinul prizonierilor români căzuţi în captivitatea Puterilor Centrale, epidemiile, viaţa cotidiană din tranşee sau arta de război.

afis_expo_romania-in-marele-razboi_mnir

Info

Acces muzeu:

Luni - Marți: închis
Miercuri - Duminică: 10:00 - 18:00
(program de vară)

Casa de bilete se închide cu 45 minute înainte de terminarea programului de vizitare.

Adresă:
Calea Victoriei 12
Sector 3, 030026
București
România