Expoziția Lapidarium adăpostește 165 piese litice reprezentative pentru întreg spațiul românesc atât din punct de vedere istoric, cât și stilistic.
Din punct de vedere tematic obiectele se încadrează în mai multe categorii (arhitecturale, cu caracter religios sau funerar etc.), iar din punct de vedere cronologic se disting trei segmente reprezentative: perioada greco-romană, epoca romană târzie și evul mediu românesc.
Piatra a fost un suport solid nu doar pentru construcții, ci și pentru manifestările civice, religioase sau funerare. Astfel, obiectele alese pentru expunere doresc să reliefeze toate aspectele acestor manifestări, printre ele regăsindu-se decrete relevante pentru istoria unor cetăți sau monumente care totodată aduc în prim plan personalitățile onorate de acestea, piese de arhitectură, care dezvăluie aspecte ale vieții citadine, statui care reprezintă divinitățile panteonului greco-roman și diverse tipuri de monumente funerare care dezvăluie multitudinea de manifestări ale universului funerar.
PERIOADA GRECO-ROMANĂ
Această perioadă este cel mai bine reprezentată în sala Lapdiarium deoarece în această etapă din istoria României piatra cunoaște momentul maxim de „exploatare”. Grecii, și mai apoi romanii, reușesc să transpună în și pe piatră variate aspecte legate de viața cotidiană, reușind astfel să ajungă până la noi nu doar informații valoroase din punct de vedere istoric, dar și interesante sau fascinante detalii despre viața citadină sau chiar indicii despre viața comanditarilor, ceea ce ajută la o mai bună înțelegere a societății din epocile respective.
Arhitectură
Dintre piesele arhitecturale etalate în Lapidarium se remarcă două piese masive din arhitrava templului dedicat zeului Apollo, care reliefează amploarea unei astfel de construcții din perioada greacă clasică (secolul al IV-lea a. Chr.), de la Histria. Plăcile decorate cu bucranii care ornau baza statuii unui personaj histrian (Athenagoras) se disting prin măiestria execuției și ne vorbesc despre gusturile grecilor din cetatea Histria, în secolul al II-lea a. Chr.
Sunt de amintit capitelurile de diferite stiluri, printre care se remarcă cele corintizante, frizele arhitravă, cornișele cu denticuli, coronamentul traforat sau blocurile de friză de la monumente publice sau private de pe teritoriul Dobrogei sau din Dacia, dar și statuia unei nimfe, care împodobea o fântână publică la Tomis (secolul al III-lea p. Chr.), toate acestea vorbind despre grandoarea și frumusețea construcțiilor din perioada greco-romană.
Viața cotidiană
Este reliefată în primul rând de piesele care poartă inscripții în care sunt amintite numele unor împărați romani, cum este lespedea onorifică de la Callatis, pe care apare gravat numele împăratului Traian. Tot în categoria actelor oficiale putem încadra hotărniciile unor orașe (Histria și Callatis) sau lespedea de refondare a cetății Tropaeum Traiani (datată între 315–317 p. Chr.).
Un rol important îl ocupă decretele onorifice, prin care cetățile onorează personalități civile sau religioase dintre locuitorii săi, așa cum este decretul în cinstea celor trei soli histrieni trimiși la regele get Zalmodegikos (secolul al III-lea a. Chr.) sau cel care-l onorează pe Hegesagoras, fiul lui Monimos, cetățean histrian, delegat de oraș în calitate de conducător militar în ajutorarea cetății Apollonia (secolul al II-lea a. Chr.) sau decretul de cinstire al unei preotese, pe nume Aba (de la Histria), care a îndeplinit mai multe funcții și a făcut comunității numeroase servicii (secolul al II-lea p. Chr.).
Alte lespezi cuprind decrete sau inscripții care ilustrează viața cetății, cum estre stela de la Tomis, care vorbește despre instituirea gărzii orașului (secolul al II-lea a. Chr.) sau lespedea care menționează constituirea unei asociații la Histria (secolul al II-lea p. Chr.).
O mențiune specială merită un altar votiv/onorific, descoperit în satul Istria (jud. Constanța) cu reprezentarea Eroului Cavaler și în care sunt atestate activități edilitare și în mediul rural (secolele II–III p. Chr.)
Viața religioasă
Este ilustrată, în primul rând, prin statui dedicate divinităților panteonului greco-roman (cum ar fi Venus, Fortuna, Silvanus) sau adoptate în acest panteon, cum ar fi zeul persan Mithras sau cel sirian Turmasgada. A doua categorie de monumente prin care anticii își manifestau venerația către zei sunt reliefurile votive pe care sunt reprezentate scene edificatoare din cultul zeului respectiv sau atribute specifice acestuia, cum sunt piesele care-l reliefează pe Mithras sau Eroul Cavaler. O altă formă de manifestare religioasă este altarul votiv, pe care apar dedicații scrise spre divinitatea sau divinitățile cărora le sunt adresate, uneori însoțit și de imagini specifice.
Universul funerar
Manifestarea cu caracter funerar cunoaște în lumea greco-romană o pluralitate de forme; multe dintre acestea au putut fi reliefate și în sala Lapidarium. Se distinge prin masivitate, dar și prin decorul unic, sarcofagul descoperit la Romula, însă cele mai impunătoare rămân stelele funerare de mari dimensiuni, cum sunt cele de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, Troesmis sau Porolissum, pe care se regăsesc elementele specifice universului funerar (lei, grifoni, modelul viței-de-vie sau al cununii de lauri).
Un alt mod de exprimare al „nemuririi” îl reprezintă statuia în mărime naturală a defunctului, întotdeauna înveșmântat specific, așa cum sunt piesele descoperite la Sucidava, Durostorum sau Tomis. Uneori se preferă doar redarea chipurilor defuncților sub forma unui medalion (Micia) sau chiar pe un altar (Ulpia Traiana Sarmizegetusa).
Cea mai răspândită formă însă pare a fi stela cu reprezentarea banchetului funerar, unde sunt redate elemente specifice acestui ritual (masa, ofrandele, slujitorii etc.), portretul defunctului/defuncților precum și ale membrilor familiei.
Indiferent de modelul preferat, de multe ori, monumentele sunt însoțite de inscripții care redau fie doar numele celor decedați, fie și alte elemente ale vieții lor (funcții deținute, momente marcante din viața privată, detalii privind familia, vârsta etc.).
Pe lângă toate acestea, construcțiile funerare aveau un rol important, fiind de foarte multe ori amenajări elaborate care surprindeau mai multe elemente de natură funerară. Din păcate, acestea nu au rezistat în timp, până la noi ajungând doar părți componente ale acestor opere. Cele mai des întâlnite elemente sunt leii funerari, care alături de înfricoșătoarea meduză, erau apărătorii mormintelor. Tot din categoria monumentelor mai mari făceau parte și pereții de aediculă, pe care puteau fi reprezentate tot felul de elemente funerare sau din viața cotidiană (cum sunt cele de la Potaissa sau Șeica Mică, jud. Sibiu).
EPOCA ROMANĂ TÂRZIE
Epoca romană târzie este caracterizată de răspândirea și consolidarea creștinismului. Deși măreția de altă dată nu este abandonată în totalitate, monumentele care predomină sunt cele cu caracter religios. Monumentele își pierd din grandoarea de altădată, elementul central al acestora este interiorul, ci nu ca în trecut exteriorul, astfel încât piatra își pierde un pic din măreția de altădată. Edificiul predilect este cel religios, iar cele câteva piese expuse (capiteluri, menou) provin de la astfel de monumente.
Caracteristic este simbolul crucii care apare atât pe elementele arhitecturale (de exemplu capiteluri), cât și pe stelele funerare, mai numeros reprezentate în sala Lapidarium. Sunt de amintit stelele funerare de la Tomis (important sediu episcopal) pe care apar mai multe simboluri creștine (crucea, monograma hristică, porumbeii etc.), dar și inscripții care ne dezvăluie elemente importante despre mentalitatea începutului epocii creștine.
EVUL MEDIU ROMÂNESC
Epoca medievală românească este reprezentată în sala Lapidarium prin două categorii importante de piese, și anume de arhitectură și cu caracter funerar. Dintre piesele arhitectonice se disting ancadramentele de ferestre și uși, frizele decorate, provenind de la monumente civile sau religioase de pe teritoriul României, fusurile, bazele și capitelurile de coloană din pridvorul vechii mitropolii din Târgoviște, caracteristice stilului brâncovenesc, dar și un fragment dintr-un fus de coloană de la Mânăstirea Văcărești, caracteristică aceluiași stil românesc. Tot în categoria pieselor arhitecturale se încadrează basoreliefurile decorate (cum este cel de la Câmpulung Muscel) sau pietrele de paviment (cum sunt cele de la Buda, Cislău).
Un loc aparte îl au pisaniile,inscripții așezate deasupra intrării în lăcașul de cult sau în edificiile laice, în care se menționează ctitorii acelor monumente. Scrise în limba slavonă sau în română cu caractere chirilică, având forme, decoruri și însemne specifice epocii, acestea sunt adevărate izvoare pentru istoria evului mediu românesc.
Dintre piesele cu caracter funerar se disting două sarcofage, cel al Sofiei Potocki (de la Cluj) și cel al domniței Bălașa Cantacuzino (de la Târgoviște). Acestea provin din două regiuni diferite ale tării și se individualizează prin maniera de execuție specifică zonei din care provin aflate sub influențe occidentale, respectiv orientale.
Cele mai numeroase piese din sala Lapidarium sunt lespezile de mormânt, provenite de pe întreg cuprinsul țării (Curtea de Argeș, Cotnari, Baia, Drobeta-Turnu Severin, Suceava etc.), cu decoruri și reprezentări specifice epocii și zonei de proveniență. Acestea au epitafuri redactate în limbile latină, slavonă, germană sau în română cu caractere chirilice și ne informează despre defuncți, importanți demnitari ai vremii, și despre membrii familiilor lor. Uneori printre aceștia regăsim chiar și domnitori, mai mult sau mai puțin vremelnici, ai zbuciumatului ev mediu românesc.
Dintre piesele deosebite sunt de amintit statuia cu reprezentarea unui vultur bicefal care provine de la Mânăstirea Bistrița (jud. Vâlcea), simbol al Cantacuzinilor, un jilţ de la Suceava cu reprezentarea bourului, simbol al Moldovei, dar și piatra care reliefează emblema cetății Cicmău (un cap de bour și o stea).
Dr. Adela Bâltâc