Toți cercetătorii care au abordat, într-un fel sau altul, problematica continuității populației autohtone și, în speță, a ceramicii, au observat că formele ceramice decurg atât tipologic, cât și ca manieră de confecționare, din prototipuri din perioada preromană.
Civilizația geto-dacică, atât în faza ei timpurie (secolul IV - prima jumătate a secolului II a.Chr.), cât și în cea clasică (a doua jumătate a secolului II a.Chr. - secolul I p.Chr.)[181], cunoaște o mare varietate de produse ceramice, determinată atât de o dezvoltare internă, cât și de influențele resimțite, grecești, celtice și, mai târziu, romane.
Fără a insista asupra perioadei timpurii[182], perioada clasică oferă un volum impresionant de material ceramic, prezent în sute de așezări, pe tot cuprinsul spațiului locuit de geto-daci. Chiar dacă au trecut peste 30 de ani de la primul studiu monografic în domeniu, aparținând lui I.H.Crișan[183], el reflectă bogăția unui material care cuprinde atât vase lucrate cu mâna, din pastă grosieră (oala-borcan cu butoni cilindrici, ceașca dacică) sau fină, lustruită (cănițe bitronconice, oala "pepene", fructiera), cât și vase lucrate la roată - categorie ce înregistrează o creștere numerică -, apărând forme noi precum strecurători, cupe cu picior, imitații de boluri deliene, capace, străchini carenate cu marginea răsfrântă. Concluziile sunt în cea mai mare parte confirmate de studii ulterioare, cum este cel al lui I.Glodariu[184], de rezultatele cercetărilor din cetățile de la Căpâlna[185] și Tilișca[186], cât și de cele care tratează așezări din zona extracarpatică, din Câmpia Munteniei[187], precum cele de la Ocnița[188], Sprâncenata[189] și Brad[190].
Deși studiul ceramicii geto-dacice este încă la început, mai ales în ceea ce privește ceramica din zona Munților Orăștiei[191], se poate observa că ceramica geto-dacică are o originalitate de netăgăduit, o bogăție a formelor și o varietate a decorului care o individualizează în cadrul semințiilor de la începuturile erei creștine. În aceste condiții, consecințelor arheologice ale cuceririi Daciei de către romani, deja analizate[192], le-ar trebui adăugată încă una - încetarea activității unor ateliere ceramice care, fără îndoială, au existat în perioada anterioară.