În vara anului 106, la terminarea celui de-al doilea război dacic, puterea militară a lui Decebal a fost înfrântă, regatul său desființat, iar provincia romană întemeiată, singura creată de imperiu în cursul timpului la nordul marelui fluviu[184]. O inscripție de la Corinth atestă fără echivoc înfrângerea militară totală a dacilor în cea de-a doua campanie trainică - "...secunda expeditione qua universa Dacia devicta est" ("a doua expediție, prin care întreaga Dacie a fost învinsă")[185]. Astfel, o diplomă militară de la Porolissum, eliberată în 110[186] arată că la 11 august 106 provincia Dacia exista deja, pacea și liniștea fiind instaurate pretutindeni. Într-un basorelief aflat la Roma, Dacia este personificată sub chipul unei femei așezate, cu capul sprijinit în palma mâinii drepte, lângă un scut dacic și alte arme[187].
În legătură cu războaiele purtate de romani cu dacii și victoria asupra lor s-au emis numeroase emisiuni monetare, de aur, argint și bronz, dintre care reținem câteva tipuri: monedele reprezentându-l pe împăratul Traian trecând în galop peste un dac căzut la pământ[188] sau aducând un dac, prăbușit în genunchi în fața unui personaj cu togă figurând Senatul roman[189]. Se remarcă și monedele împăratului Traian figurând-o pe zeița Victoria atârnând de un trunchi de arbore un scut pe care e scris Vic(ta,-toria) Dac(ia,-ica)[190] ori emisiunile reprezentându-l pe Traian în cvadrigă[191] ori încununat de zeița Victoria[192] sau emisiunile cu legenda Dac(ia) cap(ta), personificarea Daciei fiind a unei femei îndurerate, doborâtă de forța puterii romane[193], reversul monedelor purtând în exergă legenda DAC(ia) CAP(ta) ce reprezintă un dac (sau Dacia personificată) cu mâinile legate și cu sabia încovoiată la pământ[194]. În 110 însă locul vechilor monede de tipul Dacia capta este luat de o emisiune cu DACIA AVGVST(i) PROVINCIA (pe al cărei revers Dacia apare personificată sub chipul unei femei stând pe o stâncă, purtând acvilă; în fața ei, un copil ține un spic, altul un ciorchine de strugure)[195].
Pornind de la ideea că Dacia (preromană) ca noțiune geografică poate fi dedusă din Geographia lui Ptolemeu[196], ca fiind mărginită la sud de Dunăre, la vest de Tisa, spre nord de Carpații Păduroși, iar la est se întindea până la Tyras și Borysthenes[197], trebuie precizat că nu toate teritoriile ocupate de Traian au fost cuprinse în noua provincie, atestată pentru prima dată de o diplomă militară din 14 octombrie 109[198]; cele atașate, ca urmare a primului război dacic[199], Moesiei Inferior (probabil teritoriul de la sud de Carpați, adică estul Olteniei și Munteniei, precum și sudul Moldovei), deci aflate deja intra provinciam, au continuat a rămâne sub autoritatea guvernatorului acestei provincii pe tot timpul domniei lui Traian[200]. Provincia Dacia creată de împăratul Traian cuprindea cea mai mare parte a Transilvaniei (cu excepția colțului de sud-est, aproximativ județele de astăzi Sibiu și Brașov), Banatul (în întregime sau în cea mai mare parte) și vestul Olteniei (aproximativ actualele județe Mehedinți și Gorj), fiind o provincie imperială, condusă de un guvernator ca locțiitor (legatus Augusti pro praetore) al împăratului, numit dintre membrii ordinului senatorial, provincie în care staționau trei legiuni (I Adiutrix, IIII Flavia și XIII Gemina), condusă ca atare de personalități de rang consular[201]. De altfel, importanța Daciei în ierarhia provinciilor romane rezultă și din faptul că toți guvernatorii ei de pe timpul lui Traian (D. Terentius Scaurianus, C. Avidius Nigrinus, C. Iulius Quadratus Bassus) au fost personalități militare de prim rang[202].
Pacea instaurată de Traian se dovedește precară, înregistrându-se o slăbire a sistemului defensiv al provinciei și chiar posibilitatea abandonării de către Hadrian a provinciei nord-dunărene. Dar se poate totuși afirma că liniile generale definite de Hadrian pentru sistemul defensiv al Daciei, chiar pus la încercare de războaiele marcomanice, vor rămâne neschimbate, fiind doar adaptate la situațiile nou apărute, până la părăsirea provinciei, putându-se afirma că prin adoptarea unor măsuri elastice de acordare de privilegii și impunere de obligații Hadrian a reușit nu numai pacificarea dacilor, dar și cooperarea lor la apărarea Imperiului, așa cum sugerează simbolistica monedelor bătute în timpul său[203], reprezentând Dacia șezând pe o stâncă, cu un vexillum și cu sabia curbă, specific dacică, în mâini[204]. Organizarea administrativă a Daciei[205], despre care se credea inițial că a fost împărțită în două provincii în vremea lui Hadrian, apoi din nou, sub Antoninus Pius, în trei[206], s-a dovedit pe baza descoperirilor epigrafice, că suferă o modificare la începutul domniei lui Hadrian, când este împărțită în Dacia Superior (cuprinzând cea mai mare parte a Transilvaniei, Banatul și vestul Olteniei) și Dacia Inferior (incluzând teritoriile nord-dunărene stăpânite pe timpul lui Traian de Moesia Inferior - estul Olteniei, sud-estul Transilvaniei, mai puțin Muntenia și sudul Moldovei, probabil abandonate de Hadrian) și probabil se organizează Dacia Porolissensis, cuprinzând teritoriul de nord al Transilvaniei, la nord de râurile Mureș și Arieș[207]. Reforma din vremea lui Marc Aureliu (168 p. Chr.) nu a comportat modificări teritoriale, cele trei Dacii rămânând în vechile limite, dar cu alte denumiri: Apulensis (=Superior), Malvensis (=Inferior) și Porolissensis, ele formând un organism militar unitar și fiind puse sub comanda unui guvernator general unic, purtând numele de legatus Augusti pro praetore trium Daciarum[208].
Pierdută[209], după unele opinii, chiar în vremea lui Gallienus, către sfârșitul domniei acestuia (267)[210], Dacia continuă să aparțină Imperiului roman, ceea ce explică și faptul că monetăria oficială romană emite monede cu legenda Dacia Felix[211]. Lui Aurelian i-a rămas, se pare, doar să renunțe de drept la Dacia, în 275 p. Chr. forțele militare fiind repliate la sud de fluviu, fiind urmate de autorități, dar bună parte a populației provinciale a rămas în continuare în fosta provincie. Pentru a menține în opinia publică iluzia existenței Daciei în granițele imperiului, Aurelian a creat la sudul Dunării provinciile Dacia Mediterranea și Dacia Ripensis, în care sunt așezate legiunile și trupele auxiliare ale fostei provincii traiane, precum și o parte a populației refugiate de la nord de Dunăre.