Analiza obiceiurilor funerare la dacii rămași în afara provinciei este absolut necesară pentru înțelegerea acestui fenomen complex pe care îl avem acum în vedere și pentru a putea răspunde la întrebări de genul: care sunt punctele comune și care sunt diferențele între populația rămasă în provincie și cea din afara ei; putem vorbi de colonizări de populații din zonele imediat limitrofe provinciei și putem atribui acestor populații o serie dintre aceste necropole, teză vehiculată de unii cercetători[103].
Fără a intra în amănunte despre relațiile dintre Imperiu și populațiile de la graniță, trebuie să arătăm că ele erau diferite de la o populație la alta și în funcție de evenimente și de rolul jucat de aceste populații în ele. Știrile sunt inegale și de cele mai multe ori contradictorii, diferind mult de la o populație la alta și de la un eveniment la altul[104].
O zonă deosebit de activă pare să fi fost, cel puțin după sursele scrise, nord-vestul Daciei, deci dacii locuind în Crișana, Sătmar, Maramureș[105], pe tot cursul superior al Tisei până în Ucraina ciscarpatică[106], precum și în nord-estul Ungariei și în Slovacia de est și de vest[107]. Ei se aflau probabil sub dominația iazigilor, quazilor, marcomanilor, iar mai târziu și a altor neamuri germanice[108]. Deși s-au descoperit relativ multe așezări aparținând dacilor[109], descoperirile funerare sunt puțin numeroase, cunoscându-se, practic, o singură necropolă importantă, cea de la Medieșul Aurit[110], unde s-au descoperit 74 de morminte de incinerație, 61 fiind morminte de incinerație în urnă, de obicei cu capac, iar 13 morminte fiind în groapă simplă rotundă; prezența în inventarul mormintelor, pe lângă piesele obișnuite (fibule, catarame, mărgele, cercei), a armelor (vârfuri de lance, suliță de fier, umbo-uri de scut), i-au făcut pe cercetătorii acestei necropole să accepte prezența unor elemente războinice de origine vandală[111]. In afara acestei necropole, mai sunt cunoscute 5 morminte de incinerație descoperite la Sântana și Salonta[112], deci, în total, 79 de morminte, toate de incinerație. La acestea se adaugă descoperirile din bazinul superior al Tisei, unde se găsește și singura necropolă în care dacii continuă să-și practice ritul și ritualul specific pe tot parcursul perioadei cu înmormântări "discrete"[113]; este vorba de necropola de la Zemplin[114], care se datează din a doua jumătate a sec. II a. Chr. până în prima jumătate a sec. II p. Chr.
In nord locuia un alt neam dacic[115], costobocii, cărora li s-a atribuit din punct de vedere arheologic cultura Lipița[116]. Necropolele aparținând culturii Lipița sunt relativ numeroase[117], și se grupează în bazinul superior al Nistrului, conținând numai morminte plane, atât de incinerație, cât și de înhumație. Mormintele de incinerație, cele mai numeroase, sunt de două feluri: în urnă, cu sau fără capac, și direct în groapă. Urnele sunt confecționate atât la roată, cât și cu mâna, cele la roată fiind mai numeroase. Inventarul, care conține și armament, este depus fie în urnă, fie lângă sau sub urne. Mormintele de înhumație reprezintă doar 20-25%, defuncții fiind așezați fie în decubit dorsal, fie ușor chirciți, în gropi rectangulare cu colțurile rotunjite. Inventarul mormintelor este modest, câteodată apar și morminte cu inventar relativ bogat ce aparțin, probabil, unor aristocrați. Necropolele culturii Lipița se datează în sec. I- II p. Chr., confirmând datele furnizate de izvoarele literare și epigrafice[118]. Menționăm apariția în inventarul mormintelor din cultura Lipița a unor piese care aparțin culturii Przeworsk[119], prezență care nu poate fi pusă pe seama unor importuri, ci pe seama unei coabitări.
In estul provinciei Dacia, în Moldova de astăzi, locuiau carpii, cel mai important și mai dinamic neam de origine dacică, mai ales în decursul secolului III p. Chr. Astăzi se cunosc numeroase așezări și peste 1500 de morminte, aparținând culturii carpice[120]. Mormintele se grupează atât în necropole birituale cum sunt cele de la Văleni[121], Găbăra-Moldoveni[122], Poienești[123], Săbăoani[124], cât și în necropole exclusiv de incinerație: Bărboasa[125], Pădureni[126], Vârteșcoiu[127], raportul dintre mormintele de incinerație și cele de înhumație situându-se în jurul a 80% și 20%, în favoarea, bineînțeles, a mormintelor de incinerație. Mormintele de incinerație sunt de două feluri: cu depunerea resturilor cremației în urnă, cu sau fără capac, și direct în groapă. Ca urne sunt folosite oale confecționate la roată și cu mâna, uneori fructiere, funcția de capac fiind asigurată de castroane, funduri de vase, în special de la vasele confecționate cu mâna, capace propriu-zise[128]. În mormintele de înhumație sunt înmormântați, în general, copii, fiind depășită, astăzi, ipoteza inițială[129], că mormintele de înhumație ar aparține sarmaților[130]. Inventarul mormintelor este, de obicei, sărac, conținând obiecte de uz casnic (ace de cusut, cuțite), piese vestimentare (fibule, catarame), obiecte de podoabă (inele, colane, brățări, mărgele, cercei, pandantive), monede[131]. Prin toate caracteristicile lor, necropolele carpilor se înrudesc cel mai mult cu cele ale autohtonilor din provincie.
Dintre dacii rămași în afara provinciei, cei din Muntenia de astăzi s-au aflat cel mai mult sub influența, credem benefică, a Imperiului. Fără să intrăm în amănunte privind granițele provinciei Dacia și, în special ale Daciei Inferior, trebuie să spunem că de rezolvarea acestei probleme ține și abordarea mult mai coerentă a situației istorice din Muntenia actuală, în sec. II-III[132]. Astfel, în condițiile în care teza potrivit căreia cele două linii de apărare din estul Daciei Inferior funcționează concomitent, prinde tot mai mult contur[133], conceptul de cultură Chilia-Militari[134] trebuie revizuit, în sensul că nu putem desemna o unitate culturală cu denumirea a două localități aflate în două entități administrative distincte. În aceste condiții, două din necropolele incluse în așa-zisa cultură Chilia-Militari, cea de la Chilia, care este și cea mai importantă, cu 95 de morminte[135], și cea de la Scornicești, cu 11 morminte[136], ar trebui incluse in Dacia Inferior și studiate în cadrul temei noastre. Trebuie, din păcate, restudiat întregul material, datele deținute în prezent neoferindu-ne date sigure pentru o plasare cronologică clară, foarte importantă în aceste cazuri. În rest, la vest de limesul transalutan se cunosc necropolele de la Mătăsaru, cu 16 morminte[137], cea de la Târgșor[138] și o descoperire mai nouă de la Buftea[139]. Alte descoperiri sunt mai vechi și, cred, nesigure[140]. Toate mormintele sunt de incinerație, resturile cremației fiind depuse fie în urne, cu sau fără capac, fie direct în groapă, cu un inventar sărac.
La finalul acestei analize succinte se impun câteva concluzii privind obiceiurile funerare la dacii rămași în afara provinciei Dacia. Astfel se poate observa că descoperirile sunt inegal distribuite: din circa 2000 de morminte, peste 1500 se găsesc în Moldova, aparținând carpilor; în celelalte zone locuite de către daci, descoperirile sunt mai rare. Dacă la carpi întâlnim atât morminte de incinerație, cât și de înhumație, în celelate zone s-au descoperit numai morminte de incinerație. Inventarul este sărac, fiind format, în general, din piese de proveniență romană. Asemănările, pe care le vom vedea, dintre obiceiurile funerare la dacii din provincie și la cei din afara ei, pot demonstra originea comună, dar, credem, și mișcările de populații care au avut negreșit loc în această perioadă.