In perioada interbelică, problematica legată de necropolele aparținând populației autohtone geto-dacice a fost atinsă doar tangențial în studii ce se ocupau de aspectele vizând continuitatea băștinașilor sau ritul și ritualul de înmormântare practicat în provincia Dacia[76].
Unele din aspectele atinse în studiile mai sus menționate au fost reluate de către C. Daicoviciu și în lucrarea de sinteză La Transylvanie dans l'antiquité, apărută imediat după cel de-al doilea război mondial[77]. Deși cele mai multe din concluziile acestor studii sunt depășite, ele au reprezentat puncte de plecare în studierea unei probleme importante de istorie națională.
Reluarea cercetărilor în domeniul de care ne ocupăm se face după 1950, când se realizează săpături în unele necropole cercetate și anterior, cum sunt cele de la Calbor și Cașolț și încep cercetările în necropola de la Soporu de Câmpie. Acumulările din acești ani sunt sintetizate de către cercetătorul clujean M. Macrea[78]. Către sfârșitul deceniului 6, într-o lucrare de referință[79], K. Horedt are meritul de a fi demonstrat, pentru prima dată, că necropolele de la Calbor și Cașolț, ca și cele de la Ighiu și Zlatna, nu aparțin autohtonilor, ci unor coloniști norico-pannonici sau dalmatini. La scurt timp după aceea, alți cercetători au aderat la același punct de vedere, aducând noi argumente[80].
In următorii ani sunt încheiate cercetările în necropola de la Soporu de Câmpie și se fac noi descoperiri, precum cele de la Obreja și Locusteni. Cercetările din aceste situri, care se vor dovedi și cele mai importante pentru tema în discuție, fac obiectul unor studii monografice de referință[81]. Din păcate, în afară de un studiu general[82] și de referiri într-o lucrare de sinteză[83], nu avem, încă, un studiu monografic despre necropola de la Obreja. Nu dispunem decât de date sumare, legate de așezările pendinte de necropole, mai ales că există unele diferențe notabile între procentul de materiale găsite în complexele din necropole și cele din așezări.
Tot în această perioadă se fac cercetări în necropola de la Enisala, care, deși mai timpurie, are analogii până la identitate cu necropolele de la Soporu de Câmpie, Obreja, Locusteni[84].
Apar și studii monografice generale privind continuitatea autohtonilor geto-daci, care analizează și ritul și ritualul funerar, toate aparținând lui D. Protase. Chiar dacă în primul[85], autorul este încă tributar școlii de la Cluj, care atribuia dacilor toate descoperirile așa-zis neromane, totuși adunarea materialelor a reprezentat un punct de plecare care nu trebuie trecut cu vederea. De altfel, în studiul monografic din 1980[86], o serie de exagerări au fost eliminate, iar unele probleme sunt analizate mai profund, acesta reprezentând până în momentul de față ultima încercare de analiză monografică privind continuitatea elementului autohton. Deși marcate de perioada dictaturii comuniste și de ceeea ce a reprezentat ea, aceste contribuții trebuie reanalizate cu multă grijă și discernământ, pentru a se putea prelua date pertinente pe baze exclusiv științifice.
Revenind la problemele legate strict de tema analizată aici, trebuie să amintim studiul de referință privind analiza necropolelor provincial romane din Dacia romană, aparținând lui Mircea Babeș[87], în care se face o primă împărțire a necropolelor din Dacia în necropole cosmopolite, pe care le găsim de obicei în orașe, unde erau înmormântați cetățeni romani și coloniști sosiți în Dacia în mod individual, și necropole aparținând unui grup etnic, fie că era vorba de coloniști de origine norico-pannonică sau illirică, fie de autohtoni daci[88].
Trebuie să remarcăm că în anii optzeci s-au făcut puține cercetări în acest domeniu, caz nu tocmai particular dacă ținem seama de declinul societății românești în general și al stiinței românești în special. Remarcăm cercetările de la Dioști[89], rămase încă inedite, și publicarea necropolei de la Daneți[90] care apartine, probabil, unui grup etnic neidentificat încă.
In anii care au trecut de la momentul regăsirii libertății, nu au apărut, în afara unor abordări legate de teme mai largi[91], studii care să trateze tema în discuție; avem cunoștință doar de unele articole care au atins, mai mult sau mai puțin, problematica continuității elementului autohton[92].
Prezentarea noastră își propune să facă, mai întâi, o analiză a ritului și ritualului funerar la geto-daci în perioada preromană, în special sec. II a. Chr.-I p. Chr., precum și la dacii rămași în afara provinciei create de împăratul Traian. O astfel de analiză este imperios necesară pentru corecta înțelegere a fenomenelor complexe ce au loc în această perioadă și pe aceste locuri, leagăn al acestui miraculos popor român, cum ne place să afirmăm.