În sprijinul tezei continuității populației dacice după cucerirea romană pot fi invocate și o serie de elemente de ordin numismatic, fie că este vorba de elemente figurative simbolizând prezența și încadrarea populației dacice învinse în noile forme de viață romane, fie că este vorba de tezaure monetare aparținătoare autohtonilor.
Dacă în privința reprezentărilor figurate, puteau fi remarcate monedele împăratului Traian cu legenda: Dac(ia) cap(ta), personificarea Daciei fiind a unei femei îndurerate, doborâtă de forța puterii romane[139], reversul monedelor purtând în exergă legenda DAC(ia) CAP(ta) ce reprezintă un dac (sau Dacia personificată) cu mâinile legate și cu sabia încovoiată la pământ[140] ori simbolistica monedelor bătute după 110 se schimbă prin emisiunile cu legenda Dacia August(i) Provincia prin figurarea Daciei în asociere cu spicul de grâu și ciorchinele de strugure, aluzii la bogățiile provinciei, pentru ca în vremea lui Hadrian - Dacia șezând pe o stâncă, cu un vexillum și cu sabia curbă, specific dacică, în mâini[141] să reflecte cu siguranță o schimbare de atitudine imperială și rolul rezervat provinciei Dacia în strategia romană față de amenințările barbare. În sec. III, după 246, când provincia romană capătă dreptul de a bate monedă proprie, Dacia apare pe monedele de bronz sub chipul unei femei cu veșmânt lung și bonetă frigiană pe cap, ținând în mâna dreaptă sabia curbă dacică, iar în stânga spice sau cununa de grâu ori ținând în mâna stângă un stindard cu literele DF (Dacia Felix) sau având vexilla celor două legiuni staționate la nordul Dunării, asocierea sabiei curbe dacice cu stindardele romane putând simboliza tendința oficialității de a ilustra o armonie între armata romană și populația locală.
Tot pe monede de bronz, emise în timpul domniei lui Antoninus Pius, figura Daciei este redată purtând stindardul cu dragonul dacic, ceea ce a fost interpretat fie ca exprimând concepția romană despre integrarea populației locale în Imperiul roman, fie indicând intenția oficială de a răspândi în lumea romană ideea persistenței dacilor[142].
Cât privește tezaurele monetare îngropate în pământul Daciei ocupat de romani, se distinge un grup de 16, mici și mijlocii din punctul de vedere al numărului de monede (semnalate în localitățile Alba Iulia, Alecuș și Teiuș, jud. Alba, Barbura, Hunedoara, Jeledinți și Tisa, jud. Hunedoara, Dâmbău și Reghin, jud. Mureș, Dăghiceni și Islaz, jud. Olt, Frâncești, jud. Vâlcea, Gârla Mare, jud. Mehedinți, Lăpușnic, jud. Timiș, Tibodu, jud. Harghita, Vișea, jud. Cluj), care încep cu piese anterioare cuceririi romane, emise în timpul republicii ori sub domnia împăraților din sec. I a. Chr., mai ales Nero și Vespasian și se încheie în vremea stăpânirii romane în Dacia. Acest grup de tezaure monetare, în care procesul agonisirii de numerar a început în răstimpul dintre Nero și Traian și a continuat în vremea stăpânirii romane poate fi considerat dovada existenței unei populații trăitoare în spațiul dacic, care a agonisit moneda anterioară cuceririi Daciei și apoi pe cea emisă după organizarea ei în provincie romană, populație care nu putea fi decât una supraviețuitoare ocupației romane, autohtoni daci care primind cetățenia ajung la o situație economică mai bună[143].