Diversele încercări de repertoriere a onomasticii și resturilor lingvistice trace[94] au evidențiat existența unor antroponime traco-moeso-dacice[95]:
Aulenus, Nova-Zagora, CIL, XVI 90 (a. 144), posibil nume italic, purtat de un personaj din Tracia, ostaș trac cu antroponimic și patronimic romane
Aur(elius) Auluc[ent]us, POTAISSA, CIL, III 918
Aulusanus, MICIA, CIL, III 12568 = AEM XVI 1893, 253, n.11
Aur(elius) Babus, NAPOCA, CIL, III 866, posibil bitinian și frigian, eventual și tracic
Aelius Balius, APULUM, cărămidă ștampilată, MICIA, CIL, III 8064 (=1629, 3), posibil nume tracic sau grecesc
Iulia Bessa, ULPIA TRAIANA, CIL, III 1438 (Farcadin HD)
Bithus, Palamarcia (Bulgaria), Klio, 37, 1959, p.197
Bithus, SAMUM, Cășeiu, Cluj, CIL, III 829, Athenaeum, 36, 1958, p.33 (a. 164)
Sabin(ius) Bithus, APULUM, Muz. Sebeș, tabel de militari din leg. XIII Gemina
Bitus, Gherla, cărămidă zgâriată, ArchÉrt, XII, 1892, p.169 = CIL, III 35, nr. 294 = AMN, 1, p.480)
Blasa, SAMUM, Cășeiu, Cluj, CIL, III 7635
Brasus, APULUM, Arch.Ért, 32, 1912, 274 (=Arch.anz. 1913, 333)
Aurelius Brisanus, Ilișua, jud. Bistrița-Năsăud, Materiale, 4, 1957, p.321, fig. 2
Brisenus, Gherla, stelă funerară, ProblMuz, 1964, p.179
Butes, Strei-Săcel HD, CIL, III 7893
Aurelius Cotes, SAMUM, ActMuz 1956, p.129 (AnnÉp, 1957, 331), nume probabil tracic, dacă nu este grecesc sau asianic
Publius Aelius Dacianus, NAPOCA, CIL, III 867
Iul(ius) Daciscus, DROBETA, Dacia, VII-VIII, 1937-1940, 353
Dades, APULUM, CIL, III 1181
Decebalus, SARMIZEGETUSA, Grădiștea Muncelului, r. Orăștie - vas lut, ștampila cu litere inversate
Denzi, OPTATIANA Zutor, Cluj/Sălaj, ACMI, 1930-1931, 85-86
Marcus Turrani Dil., TIBISCUM, CIL, III 1548, probabil nume bitinic sau frigian, dar de neam tracic
Aelius Dines, Pintic, Cluj, CIL, III 835
M. Disius, DACIAE incertae, CIL, III 8043 (=1624a)
Aurelius Ditugentus Pintic, Cluj, CIL, III 835
Dizo, NAPOCA, CIL, III 870
Aurelius Dolens, POTAISSA, CIL, III 6255
Drebias, POTAISSA, CIL, III 889
Aurelius Drebias, POTAISSA, CIL, III 13768
Aurel (?) Duda, NAPOCA, CIL, III 874
Valeria Dula, POTAISSA, ArchÉrt, XXXV, 1915, 45
Eptala, NAPOCA, CIL, III 870
Aelius Vale(n)s qui et Esbenus, Rusănești, OT, CIL, III 8040, corect Hesbenus
Heptapor, Cristești , MR, CIL, XVI 108 (a. 158)
Is(i)us, Cristești , MR, CIL, XVI 108 (v. Heptator)
Mammulo, APULUM, CIL, III 7812, eventual tracic
C. Iulius Melgidianus, DROBETA, CIL, III 14216, 6
Muc[
] ULPIA TRAIANA SARMIZEGETUSA, HD, CIL, III 1526
Mucapa, Gherla, A Szolnok-doboka várm. irodl. társulat évkönyve, Dej, III 1902, 8
Mucapor, APULUM, ArchÉrt, XXXII, 1912, 274
Mucapor, Ilișua, jud. Bistrița-Năsăud, CIL, III 799
Mucapuis, Ilișua, jud. Bistrița-Năsăud, CIL, III 809
Mucasenus, APULUM, CIL, III 1195
Aurelius Mucatius, Ilișua, jud. Bistrița-Năsăud, Materiale, 4, 1957, 231
Mucatra, var. Mucatrus, Ilișua, jud. Bistrița-Năsăud, CJ, CIL, III 787
Mucatra, APULUM, ArchÉrt, XXXII, 1912, 274
Mucatralis APULUM, ArchÉrt, XXXII, 1912, 274 (v. Mucatra)
Mucatralis SAMUM, Athenaeum, XXXVI, 1958, 33
Mu[c
], Aelius, Ilișua, jud. Bistrița-Năsăud CJ, CIL, III 799 (v. Mucapor)
Aelia Muciale sau Muciane, NAPOCA?, EDR, IV, 1930, 146
Mucianus, Slăveni, Olt, CIL, III 14216,37 (tegula)
Mucianus, ULPIA TRAIANA SARMIZEGETUSA, Grădiștea, CIL, III 13782
Mucianus, NAPOCA, CIL, III 870
Marcus Ulpius Mucianus, APULUM, CIL, III 1070
Publis Aelius Mucianus, POTAISSA, CIL, III 7614
Aurelius Mucianus, APULUM, CIL, III 7786
Aurelius Mucianus, POTAISSA, CIL, III 7688
Mucianus, POROLISSUM, Materiale, 6, 1959, p.872
Aurelia Pirusis, DACIAE incertae, CIL, III 1607 (Petrești CJ)
-por, Aurelius [Aulu]por sau [Muca]por, Sugeac, CJ, CIL, III 852
Aelia Prisosta, OPTATIANA, Zutor, Cj, ACMI, 1930-1931, 85-86
Rescuturme, APULUM, CIL, III 1195
Scorilo, SARMIZEGETUSA, v. Decebalus
Seuthes, Tiurea Cj, CIL, XVI 33 (a. 86 p.Chr)
Sira (?), Rusănești, CIL, III 8040
Soia (Soie?), APULUM, CIL, III 1196
Sola, Ilișua, MR, CIL, III 787
Tarsa (?), Caransebeș, CIL, II 7998
Tattario, Napoca, CIL, III 870 (= ILS 4061)
M. Aurelius Teres, ArchAnz.1912, 563
Tetula, Strei-Săcel HD, CIL, III 7893
Traibithus, Tiurea CJ, CIL, XVI 33 (a. 86 v. Seuthes)
Tzinta, NAPOCA, CIL, III 870
Aurel. Tsinta SAMUM, Cășeiu, CIL, III 7635
Tzinto, NAPOCA, CIL, III 870
[
]tzia, MICIA, Herepea, HD, CIL, III 7873 + 13773
Aurel(ius) Tzolotus APULUM, CIL, III 7789
-udis (?), în inscripția fragmentară cu Mucapa, Gherla, rest dintr-un antroponimic tracic
[
]azenus ?, DACIAE incertae, CIL, III 8055. Poate fi nume grecesc (Zeno) sau tracic
([Dul]azenus, [Muc]azenus, [Ept]azenus)
[
]dochus ?, DACIAE incertae, CIL, III 8055
Numele cele mai frecvent întâlnite și mai reprezentative sunt Bitus, Blasa, Brisanus, Brisenus, Denzi, Dizo, Drebias, Duda, Dula, Mucapa, Mucapor, Mucapuis, Mucasenus, Mucatra, Mucatius, Mucianus, Prisosta, Soia, Sola, Tzinta, Tzinto ș.a.[96]
Studiile de onomastică au evidențiat existența unui număr mic de antroponime traco-dace în inscripțiile din Dacia romană în comparație cu antroponimele de altă origine - 64 = sub 3%[97]. O statistică arată că din cele circa 2950 de nume cunoscute , circa 74% sunt romane, la acestea adăugându-se un lot mai mic de nume grecești (14%), precum și de altă origine (celtice, traco-dacice, siro-semite, egiptene, nord-africane[98]. O statistică reflectând situația din 1975 arată că situația se prezintă astfel - nume romane peste 2200 (70-75%), greco-orientale circa 420 (16%), illire 124 (circa 4%), celtice circa 74 (3%), traco-dace 64 (sub 3 %), nord-vest africane, egiptene și altele peste 1%[99]. În ultimele decenii, ca urmare a descoperirilor epigrafice, a crescut numele antroponimelor cunoscute, dar proporția diferitelor categorii de nume s-a menținut în limitele anterioare[100]. Una dintre explicațiile posibile ale acestei stări de lucruri ar fi aceea că cele circa 67 de nume trace atestate de inscripțiile Daciei romane au fost atribuite aproape exclusiv coloniștilor veniți de la sud de Dunăre, părere combătută vehement de istoricii români[101]. I.I.Russu a introdus în circuitul lingvistic modern denumirea, mai nuanțată și corespunzând mai bine realităților etnice din acest spațiu geografic, de nume traco-moeso-dacice, putându-se afirma că din lotul de asemenea nume atestate de inscripțiile Daciei cel puțin o parte aparțin localnicilor geto-daci[102], prezenți totuși în inscripțiile deja menționate de la Drobeta (numele de Iulius Daciscus)[103], Germisara (numele de Decebalus, Luci (filius), desemnând probabil un peregrin al cărui tată fusese probabil un dac romanizat sau rezultatul unei căsătorii mixte)[104], Napoca (numele P. Aelius Dacianus, indicând după cognomen, pe urmașul unui dac care primise cetățenia de la împăratul Hadrian)[105] și Brâncovenești (numele feminin Zetzi, aparținând probabil unei sclave eliberate, căsătorite cu Aurel(ius) Vale(n)s, sesquiplicarius în ala I n(umeri) Il(l)yric(orum), în amintirea căruia este pusă inscripția)[106]. Există indicii în inscripțiile de la Porolissum asupra unei obârșii autohtone în două cazuri - Mucianus[107] și S. Sucissianus[108], probabil autohtoni recrutați în armata romană[109]. Majoritatea autohtonilor își ascundeau probabil identitatea sub nume romane[110]. În procesul de integrare a unor elemente autohtone în masa romană a provinciei, la a treia generație, așa cum arată numele defuncților, urma originii lor era pierdută[111]. Cercetările asupra onomasticii traco-dacice sau, mai nou și mai corect, traco-moeso-dace, au demonstrat că antroponimia tracilor, neam din care făceau parte și geto-dacii, deși destul de bogată și variată, prezintă în general uniformitate în întreg spațiul carpato-balcanic și cel puțin o parte aparțin localnicilor geto-daci[112], fapt sugerat și de neasocierea acestor nume cu închinări către divinități trace și de neapartenența lor militarilor din cele trei auxilia de traci staționate în Dacia[113]. Răspândirea inscripțiilor cu nume traco-dace este o realitate mai ales pentru Transilvania[114] - 37 din orașe (Apulum 11, Napoca 8, Potaissa 8, Ulpia Traiana Sarmizegetusa 4, Tibiscum 2, Drobeta 2, Porolissum 2), 20 din castre de trupe auxiliare (Ilișua 6, Samum Cășei 4, Gherla 3, Optatiana-Zutor 2, Cristești 2, Micia-Vețel 1, Slăveni 1, Brâncovenești 1), 9 din așezări rurale (Strei Săcel 2, Rusănești 2, Turea 2, Suceag 1, Pintic 2, Petrești 1) și una din stațiunea balneară Germisara[115].
Inscripțiile cu caracter funerar în care apar menționate aceste antroponime ori nu precizează care divinități sunt venerate, ori, atunci când o fac, este vorba de divinități romane, ca Jupiter, Apollon, Liber Pater, Silvanus Domesticus, Nemesis, fiind interesant de semnalat faptul că nici o inscripție sau monument sculptural semnat de un purtător de nume traco-dacic nu a fost dedicat unei divinități tipic tracice sau geto-dacice[116].
Purtătorii numelor de factură traco-dacică sunt oameni de condiție liberă, din straturile mijlocii și de jos ale populației sau cu grade inferioare, dacă este vorba de militari. Civilii apar frecvent cu statut de peregrini ori de cetățeni, de liberți sau de veterani. Militarii fac parte din trupele auxiliare, ca simpli soldați sau gradați: eques, miles, sesquiplicarius, imaginifer, aparținând trupelor ala Tungrorum Frontoniana, ala II Pannoniorum, ala I Asturum, ala I Gallorum et Bosporanorum, ala I n(umeri Illyricorum, ala Electorum, coh. I Britannica, coh. II Gallorum Pannonica, Singulares consularis, Num. Maurorum Optatianensium, Num. equitum Illyricorum, Num. Palmyrenorum Tibiscensium. În trei cazuri se menționează soldați și gradați (subofițeri) din legiunile V Macedonica și XIII Gemina: miles, custos armorum, strator consularis[117]. Depistarea autohtonilor în corpul cetățenesc al provinciei este o chestiune dificilă deoarece inexistența unor criterii suficiente de separare a numelor sud-tracice de cele tracice, precum și necunoașterea semanticii limbii dace fac imposibilă precizarea dacă persoanele cu cognomina tracice vin din sudul Dunării sau sunt autohtone[118]. Un studiu de caz pentru Ulpia Traiana Sarmizegetusa indică absența totală a unor nume sigur dacice și numărul redus (5) al persoanelor purtând cognomin tracice - Valentinus, Maximus, Priscus, Rufinus, Rufus[119], dar nu reprezintă o dovadă peremptorie a absenței cvasitotale a autohtonilor aici[120]. S-a sugerat pentru unele personaje de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa - circa 10% - o origine autohtonă[121] în perfectă concordanță cu legitatea istorică și în contradicție cu interpretările negativiste[122]. Aceste indicii indirecte ar fi: creșterea, de-a lungul timpului, a numărului persoanelor cu gentilicii imperiale, de la Ulpius la Aurelius, ceea ce dovedește o progresivă, apoi, sub Caracalla, masivă acordare a cetățeniei romane locuitorilor Daciei, nu numai celor veniți din afară - care trebuie să fi fost în cea mai mare parte cetățeni -, ci celor dinlăuntrul provinciei, autohtonilor; absența vreunui indiciu pentru originea autohtonă a persoanelor care poartă gentilicii luate de la împărații ce au domnit anterior cuceririi Daciei; unii dintre Publii Aelii sunt probabil urmași ai unor fruntași daci încetățeniți de către Hadrian care a dus o politică de conciliere a populației locale învinse; comparația între numele persoanelor din Sarmizegetusa și numele latine adoptate de dacii din imperiu, cei care menționează că sunt natione Dacus sau natus Dacus. În cazurile în care nomina sau cognomina despre care se cunoaște că au fost folosite de daci din afara provinciei sunt însoțite la persoanele din Ulpia Traiana Sarmizegetusa de un gentiliciu imperial din sec. II-III și nu există nici un indiciu că acestea au venit din altă provincie s-a avansat ipoteza că ar putea fi autohtoni[123]. Majoritatea celor presupuși a fi de origine dacică de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa sunt fie femei, fie persoane fără însărcinări publice - Ael. Antonia, Ael. Primitiva, P. Ael. Iulianus, C. Aquilius Dimitianus, Ulp. Avillius Florentinus, Aur. Dexter, M. Aur. Florentinus, Aur. Mucianus, Castena Nice, P. Flaccinius Felix, Maxima Butes, Servillia Primitiva, Seximia Hermione[124], dar se poate bănui că în capitala Daciei, ca și în alte orașe ale provinciei, au pătruns treptat, pe măsura normalizării relațiilor dintre învinși și învingători, elemente ale populației dacice, fie ca urmași ai unor fruntași daci, încetățeniți de Hadrian, fie ca persoane de origine socială mai modestă, venite din mediul rural, unde existența lor este probată de mărturii diverse.
Se consideră că dacii au optat pentru o modalitate radicală de latinizare a numelor, renunțând la cele autohtone[125], precizându-și totuși uneori originea prin expresia natione Dacus[126]. De asemenea, determinativul natione Dacus ori natus (oriundus) Dacia, respectiv simpla mențiune a unui oraș sau teritoriu din aceeași provincie ca loc de obârșie a unui mare număr de provinciali ai imperiului roman, indică în foarte multe cazuri, dacă nu chiar în majoritatea absolută, mai ales la militari, elemente etnice daco-getice, evident romanizate prin limbă și antroponimie, nu imigrați în Dacia[127]. Totodată prezența în inscripțiile provinciei traiane a circa 120 de Ulpii, a peste 250 de Aelii și a peste 300 de Aurelii indică un mare număr de persoane care au dobândit calitatea de cetățean în timpul domniilor lui Traian, Hadrian, Antoninus Pius, Marcus Aurelius sau Caracalla și care au preferat din dorința de a nu stârni resentimentele cuceritorilor să renunțe la numele lor de rezonanță dacică[128].