Există o categorie care se referă la victoria lui Traian asupra dacilor[28] și o alta care include mențiuni privind prezența dacilor în inscripțiile descoperite pe teritoriul provinciei Dacia[29]. De asemenea, există o a treia categorie de izvoare epigrafice, care prin conținut depășește oarecum cadrul strict al discuției de față, inscripțiile menționându-i pe dacii din imperiu, dar care poate fi totuși invocată pentru o prezență a acestora în lumea romană, chiar dacă dincolo de limitele provinciei[30].
Din prima categorie amintim o inscripție onorifică ridicată de senatul roman, la propunerea lui Traian, unui înalt personaj, probabil fost comes Augusti în războaiele pentru cucerirea Daciei[31] sau probabil lui D. Terentius Scaurianus[32] sau lui Iulius Sabinus, participant la cucerirea Daciei[33] sau aflată pe soclul statuii lui L. Licinius Sura, consular care l-a însoțit pe Traian în războaiele cu dacii[34], în care se precizează că "Imp(erator) Caesar Nerva Traianus Aug(ustus) [Germanicus] Dacicus gentem Dacor(um) et regem Decebalum bello superavit..." = "Traian..., supranumit Dacicus ... a supus (învins) prin război neamul dacilor și pe regele Decebal"[35].
Alte documente mărturisesc despre înfrângerea dacilor, precum o inscripție din Forum Claudii, descoperită la Axima, datată în 108[36] - "devictis Dacis" = "fiind învinși dacii" sau o inscripție de la Corinth care redă cariera unui ofițer participant la a doua expediție împotriva Daciei: "...universa Dacia devicta est..." = "întreaga Dacie a fost învinsă"[37] sau "după biruința împăratului Nerva Traian asupra geților"[38].
A doua categorie de izvoare epigrafice se referă la prezența dacilor în inscripțiile provinciei[39] prin mențiunea unui Iulius Daciscus la Drobeta[40], a lui Decebalus, Luci (filius) la Germisara[41], a lui P. Aelius Dacianus la Napoca[42], precum și a numelui feminin Zetzi, atestat într-o inscripție funerară reutilizată în zidul de incintă al castrului roman de la Brâncovenești[43]. Puținătatea inscripțiilor doveditoare ale prezenței autohtonilor a fost explicată prin faptul că autohtonii formau masa populației rurale, iar satul este în general puțin dornic de imortalizare în piatră[44].
O categorie importantă de inscripții stau mărturie despre prezența dacilor în Imperiul roman. Este vorba atât de cele conținând mențiuni despre geto-daci în inscripțiile din Moesia Inferior[45], cât și de cele menționându-i pe dacii prezenți în unitățile militare romane staționate în diferite colțuri ale imperiului[46].
Dintre mențiunile descoperite pe teritoriul Moesiei Inferior[47], amintim inscripția privind conflictul de hotare de pe timpul lui Marcus Aurelius dintre țăranii daci și civitas Ausdecensium[48], apariția, la Nicopolis ad Istrum, între membrii unui colegiu dionisiac, a lui Val(erius) [Buro]busta și Cresce(n)s Deceb(ali)[49], prezența numelui Dikébalos în inscripții grecești descoperite la Topraisar[50], Odessos-Varna[51] și Tîrnovo[52], prezența într-o inscripție funerară a unui Fl(avius) Decebalus, veteran din legiunea I Italica Severiana (cu sediul la Novae)[53], pe dedicantul unei inscripții de la Novae (Moesia Inferior)[54] originar din Napoca - M. Ulpius Peregrinus, care aparținând ordinului ecvestru, poartă praenomen-ul și nomen-ul împăratului Traian, tatăl său, fusese peregrin, probabil un nobil dac, gratificat cu cetățenia de împăratul Traian, pentru originea sa etnică dacă pledând forma Napuca, atunci când își indică origo[55], existența într-o inscripție funerară a unui Valerius Decebalus, fiul lui Valerius Marcus, militar din legiunea XI Claudia (cu sediul la Durostorum)[56], apariția, într-o inscripție de la Sacidava, a unui veteran, Diurdanus Decebali[57], prezența într-o inscripție din sec. IV de la Salsovia a unui Dicebalus, bis exarchus[58], precum și numeroși purtători de nume tracice ce ascund probabil și geto-daci[59].
În ceea ce-i privește pe geto-daci prezenți în unitățile militare romane staționate în diferite colțuri ale imperiului[60], merită amintit faptul că recruții daci erau încorporați în unități auxiliare ce purtau numele-determinativ etnic Dacorum[61]. Cunoașterea formațiilor de auxilia Dacorum oferă una din dovezile sigure și concludente pentru existența populației indigene geto-dace în provincia carpato-danubiană, mai ales în mediul rural și în territoria marilor orașe din care erau recrutați ostașii geto-daci pentru unitățile auxiliare ce le purtau numele geografico-etnic ori pentru alte formații, fie staționare în Dacia romană, fie în afară.
Elementul militar dacic atestat documentar în cursul veacurilor II-III în imperiu constituie un indiciu precis despre existența și importanța demografică și social-economică a populației băștinașe a Daciei[62]. Formațiile alcătuite sub Ulpius Traianus ori sub împărații următori - Aelius Hadrianus, Aelius Antoninus Pius, Marcus Aurelius Antoninus - nu puteau fi recrutate dintr-un vid - desertum - social-etnic, dar nici dintre coloniștii locuitori ai provinciei emigrați masiv ex toto orbe Romano[63]. În primii ani după cucerire, adolescenții din populația autohtonă care atingeau vârsta adultă erau înlăturați în mod sistematic de pe teritoriul provinciei, în timpul domniilor lui Traian și Hadrian fiind formate cel puțin trei unități din armata auxiliară ala I Ulpia Dacorum, care staționa în Cappadocia, cohors I Ulpia Dacorum, care staționa în Siria și cohors I Aelia Dacorum din Britannia, pentru care recrutarea se făcea pe teritoriul Daciei[64].
Se impune amintirea existenței a circa 12 unități auxiliare de daci[65] - pe timpul lui Traian - ala I Ulpia Dacorum (Cappadocia), cohors I Ulpia Dacorum (Siria); pe timpul lui Hadrian - cohors I Aelia Dacorum (Britannia); pe timpul lui Gordian III - cohors II Aurelia Dacorum (Pannonia Superior), cohors II Augusta Dacorum milliaria equitata (Pannonia Inferior), cohors Gemina Dacorum milliaria (Moesia Inferior) pentru care recrutarea se făcea pe teritoriul Daciei. Argumentele în acest sens sunt constituite de: prezența în inscripția funerară de la Birdoswald (Campoglanna, Britannia) a unui Deci[balus][66], iar la Aballava a unui Iul(ius) Piu...tinus, cives Dacus[67], probabil militari sau veterani din cohors I Aelia Dacorum; prezența unor veterani daci în armata romană din Britannia - Itaxa Stamilae f(ilius) Dacus, fost pedestraș din cohors II Lingonum[68] și Thiodus Rolae fil(ius) Dacus, fost călăreț din cohors II Thracum[69] sau în Egipt - Dida Damanai filius nationis Daqus, eques alae Vacontiorum[70]. Totodată, există și daci atestați ca făcând serviciul militar în legiuni[71] - pe timpul lui Hadrian se fac recrutări de la Napoca pentru legiunea III Augusta, cu sediul la Lambaesis (Numidia)[72] - soldații, care în anul 144 primesc honesta missio, fuseseră probabil înrolați în anii 117/118/119; un număr de 19 dintre ei provin din Napoca, fiind în cea mai mare parte P. Aelii, deci poartă praenomen-ul și nomen-ul împăratului Hadrian, de la care au obținut cetățenia în momentul intrării în legiune; unii dintre ei poartă nume traco-moeso-dacice, precum Bitus, Tarsa, Mucat[ra], Eptacentus[73]; prezența unui interprex Dacorum în legiunea I Adiutrix de la Brigetio (Pannonia Superior)[74].
Nu trebuie uitați dacii din garda imperială[75] - unii menționați de inscripții descoperite la Roma ca făcând parte din cohortele pretoriene, recognoscibili prin indicarea numelui provinciei din care provin (natus provincia Dacia[76], horiundus et povincia Dacia), a numelui orașului-capitală a teritoriului din care au fost recrutați (Apulum[77], Dierna, Drobeta, Malva[78], Napoca[79], Sarmizegetusa[80]) sau prin afirmarea deschisă a originii dacice - natione Dacus[81]; alții recrutați în garda imperială călare (equites singulares)[82], declarați ca fiind natione Dacus sau deconspirați de nume - Silvinius Decibalus[83] ori în flota din Mediterana[84].
O categorie aparte de mențiuni se referă la purtătorii numelui Decebalus[85], atestat în epigrafia greacă și latină de pe cuprinsul imperiului - Sextus Rufius Decibalus - Roma[86], Dekibalos - într-o închinare dionisiacă din Latium[87], Deceb. - într-o ștampilă amforică descoperită la Roma, Monte Testaccio[88], Iulius Decibalus, între membrii unui colegiu religios, de la Savaria (Panonnia Superior)[89].
În afara geto-dacilor prezenți în unitățile militare, trebuie evidențiați și cei atestați în diverse inscripții pe teritoriul imperiului[90] - adică elementele etnic populare daco-getice izolate sau în grupe mai mici - familii, reprezentate de civili, prezente numai în afara provinciei; este vorba de un material epigrafic-antroponimic ce poate fi repartizat în două categorii - antroponime dacice izolate sau în sistemul tria nomina ale cetățeanului roman și persoane care poartă mențiuni privind etnicitatea - natione, domus ori numai teritoriul în sens mai larg ori cu antroponime - Dacus, Dacio - formate din etnonimul Dacus, deoarece Dacus, ca antroponim individual și singur nume era dat în chip firesc de către romani captivilor din Dacia sau persoanelor de neam geto-dacic emigrate din această țară, unde, în mediul social-etnic prevalent geto-dacic, atare distinctiv, ethnicon-ul majorității populației băștinașe, nu putea fi aplicat drept nume individual de persoană, cum era în afara Daciei[91]. Elementele civile din imperiu pot fi grupate în șase categorii - sclavi, liberți, meșteri olari, insularius, curialis, magister[92].
Puținătatea mențiunilor documentare asupra dacilor în Imperiul roman se explică atât prin numărul redus al epigrafelor existente efectiv și cunoscute până acum, cu sărăcia lor obiectivă, caracterul lor laconic, lacunar, cât și prin schimbarea numelor geto-dace cu nume romane urmate de abandonarea oricărei mențiuni despre obârșia etnic-teritorială, fenomen de înlocuire ce s-a petrecut pe scară largă mult mai rapid și intens în afara decât în interiorul provinciei carpato-danubiene[93].