Comorile timpului. Civilizaţii din epoca pietrei
Muzeul Naţional de Istorie a României organizează expoziţia „Comorile timpului. Civilizaţii din epoca pietrei” în colaborare cu alte 30 de muzee, universităţi şi institute de cercetare din ţară, cu sprijinul deosebit al colegilor din Asociaţia Hellas et Rome din Elveţia. Vernisajul va avea loc în data de 23 martie 2009, orele 18.30, în holul central al muzeului.
Expoziţia a beneficiat de sprijinul Guvernului României şi, în special, de cel al Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional.
Rezultatele cercetărilor a câtorva generaţii de arheologi, timp de mai bine de un secol, sunt astfel reunite cu scopul evidenţierii veritabilelor capodopere ale artei preistorice din epoca pietrei. Prin intermediul celor 1112 piese de metal, lut, os, corn si piatră, vizitatorii vor putea redescoperi un capitol al istoriei trecute a spaţiului nord-dunarean, de acum mai bine de şase milenii, şi anume un bogat material arheologic rămas, în cea mai mare parte, necunoscut publicului din centrul si vestul Europei.
Expresie a forţei creatoare a comunităţilor umane ce au locuit pe actualul teritoriu al ţării nostre, aceste piese se constituie într-un argument peren al necesităţii şi utilităţii cunoaşterii valorilor de patrimoniu pe care muzeele din România le posedă, certificând astfel nivelul european al colecţiilor lor.
Expozitia face parte dintr-un amplu proiect internaţional al cărui obiectiv este de a face cunoscută bogăţia culturilor epocii neolitice din România. Reunite pentru prima dată într-o singură expoziţie intitulată “Meister der Steinzeitkunst – Frühe Kulturen aus Rumänien”, la Historisches Museum Olten, din Elveţia, în perioada 2 iunie -1 octombrie 2008, aceste impresionante opere de artă preistorică s-au bucurat de aprecierea unanimă a vizitatorilor şi a presei din străinătate. Deoarece, cu exceptia câtorva piese rare cunoscute în lume, nici un ansamblu de obiecte din aceasta perioadă nu a mai fost vreodata prezentat în afara ţării, expoziţia organizată în Elveţia s-a constituit ca o premieră pentru Europa şi europenitate.
Expoziţia „Comorile timpului. Civilizaţii din epoca pietrei” este deschisă în perioada 23 martie - 30 aprilie 2009, perioadă în care dorim să împărtăşim publicului din Bucureşti, dar şi celui din ţară, bucuria şi onoarea pe care o simţim expunând aceste piese neolitice de excepţie, descoperite de arheologii români în peste 150 de ani de cercetări.
Muzeele partenere care au răspuns invitaţiei Muzeului Naţional de Istorie a României de a lua parte în acest amplu proiect sunt:
Muzeul Naţional al Unirii, Alba Iulia
Universitatea „1 Decembrie 1918”, Alba Iulia
Muzeul Judeţean Teleorman, Alexandria
Complexul Muzeal „Iulian Antonescu”, Bacău
Muzeul “Vasile Pârvan”, Bârlad
Muzeul Judeţean Botoşani
Muzeul Brăilei
Muzeul Judeţean de Istorie, Braşov
Muzeul Dunării de Jos, Călăraşi
Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei
Muzeul de Istorie Naţionala şi Arheologie, Constanţa
Muzeul Olteniei, Craiova
Muzeul Regiunii Porţilor de Fier, Drobeta Turnu Severin
Muzeul de Istorie, Galaţi
Institutul de Arheologie, Iaşi
Muzeul de Istorie a Moldovei, Iaşi
Universitatea „A.I. Cuza” Iaşi, Facultatea de Istorie, Centrul Interdisciplinar de Studii Arheoistorice
Complexul Muzeal Judeţean Neamţ
Muzeul Banatului Montan, Reşiţa
Muzeul Judeţean Satu Mare
Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni, Sf. Gheorghe
Muzeul Naţional Secuiesc, Sf. Gheorghe
Muzeul Naţional Brukenthal, Sibiu
Complexul Muzeal Bucovina, Suceava
Muzeul Orăşenesc, Tecuci
Muzeul Banatului, Timişoara
Institutul de Cercetari Eco-Muzeale, Tulcea
Muzeul Judeţean „Ştefan cel Mare”, Vaslui
Muzeul Judeţean de Istorie şi Arta, Zalău
Obiectivul expoziţiei este acela de a face cunoscută bogăţia culturilor epocii neolitice din România. Pentru prima dată sunt reunite sub cupola Muzeului Naţional de Istorie a României cele mai frumoase obiecte din epoca neolitică, unele dintre acestea fiind adevărate capodopere ale artei preistorice, precum Gânditorul şi Femeia şezând. Expoziţia este reprezentativă în plan naţional, la aceasta participând 30 de muzee, universităţi şi institute de cercetare din toată ţara, cuprinzând peste 1000 de piese.
Expoziţia cuprinde aspecte ale vieţii materiale şi spirituale aparţinând comunităţilor neolitice. Astfel, publicul face cunoştinţă cu obiecte vechi de peste 6.000 de ani scoase la lumină în cadrul săpăturilor arheologice. Pe lângă macheta unui sat neolitic sunt expuse numeroase unelte şi podoabe realizate din materiale variate precum piatră, os, corn şi cupru. Sunt documentate, de asemenea, activităţile economice ale acestor comunităţi, precum agricultura, vânătoarea şi pescuitul. Unul din meşteşugurile reprezentative pentru această epocă este cel al olăritului, ilustrat prin spectaculoasele vase pictate ale culturii Cucuteni.
Viaţa spirituală este relevată de descoperirile făcute în necropolele neolitice, cu un inventar deosebit de bogat, printre care se remarcă brăţări şi coliere din scoică şi os. O secţiune aparte a expoziţiei este dedicată plasticii antropomorfe şi zoomorfe, caracterizată de o mare diversitate a formelor şi decorului. Sunt expuse unele dintre cele mai faimoase piese de acest gen, aşa cum sunt zeiţa de la Sultana, “soborul” zeiţelor de la Isaiia sau “Bocitoarea“ de la Parţa. Alături de acestea, alte numeroase statuete şi vase antropomorfe şi zoomorfe, precum şi modele de altare şi sanctuare demonstrează complexitatea vieţii spirituale a societăţii neolitice.
Obiectele expuse aparţin mai multor arii culturale, teritoriul Românei fiind un spaţiu de confluneţă al celor mai evoluate civilizaţii din Europa mileniilor VI - IV î.Hr., precum Hamangia, Vinca, Gumelniţa şi Cucuteni.
În jurul celor peste 1000 de piese prezente în expoziţie se articulează aspecte ale vieţii materiale şi spirituale, ce permit vizitatorului să înţeleagă contextul social, economic şi spiritual ce a făcut posibilă naşterea unor asemenea capodopere, cu un grad de rafinament unic pe tot continentul european în acea epocă.
20 martie 2009
|