Contextul ştiinţific şi motivaţia
Pentru o buna perioadă de timp, cercetarea arheologică din
România şi din alte ţări din Europa Centrală au rămas constrânse în
limitele unor studii bazate strict pe stratigrafia şi tipologia diferitelor
artefacte deconectate de contextul lor. Principala consecinţă a
asumării paradigmei cultural-istorice a constat în principal în
producerea de rezultate repetitive şi a ignorat problema mai largă a
modalităţilor de gestionare a resurselor şi a strategiilor pentru
controlul şi distribuţia de diverse produse şi structurarea spaţiului
construit şi neconstruit. Nu a fost avut în vedere nici aspectul extrem
de important referitor la societate, la structura sa, nici cele privind
cauzele unor evoluţii sociale, în special relaţiile dintre om şi mediul
înconjurător. În aceste condiţii, mecanismele sociale ale relaţiilor cu
mediul, valoarea economică şi culturală a acestuia, diferenţierea şi
comunicarea şi / sau sistemele de schimb au devenit curând
aspecte generale de enunţare care au fost bazate pe opinii
transformate în dogmă.
Astfel, au fost afirmate şi asumate idei generale, de multe ori
preconcepute. În acest context lipsa sau insuficienţa unor studii
multidisciplinare complexe a fost semnificativă, mai ales având în
vedere că nici conţinutul conceptual al cercetării nu a evoluat.
Astfel, acest proiect îşi propune, pentru prima dată în România, să
definească specificul comunităţilor umane, în strânsă legătură cu
mediul natural. Câteva paliere cronologice, cum ar fi perioada neo-
eneolitică, epoca La Tène şi Evul Mediu au poziţii privilegiate într- o
zonă de studiu de mai mare amploare şi pot fi studiate prin
intermediul unui diagnostic interdisciplinar cuprinzător, care să
permită evidenţierea cadrului evoluţiei corelate dintre om şi mediu.
Acesta va pune în relaţie parametrii specifici obţinuţi prin studii de
arheologie, sedimentologie, arheozoologie, micromorfologie,
palinologie, antracologie, carpologie şi antropologie fizică, cu referire
specială la diferite categorii ale spaţiului social
Aceasta temă are drept obiectiv principal corelarea datelor
referitoare la zone mai mari decât cele care în mod tradiţional au
fost reduse la spaţiul construit al aşezării, astfel încât să putem
încerca să evidenţiem caracteristicile evoluţiei diferitelor comunităţi
umane, nu numai în timp dar, de asemenea, în funcţie de
variabilitatea parametrilor ecologici ai mediului înconjurător.
Se impune astfel evaluarea diverselor categorii de resurse şi
precizarea ponderii lor, limitative sau restrictive cu atât mai mult cu
cât, în perspectivă cultural-istorică, în arheologia românească
mediului i se conferă o valoare determinativă. Prin urmare,
considerăm că este evident faptul că mediul natural, precum şi
evoluţia acestuia trebuie să fie reconstruite într-un mod cât mai
detaliat posibil şi în întreaga sa complexitate, pentru a ne permite
să definim strategiile de exploatare a resurselor, opţiunile culturale
şi comportamentele sociale ale acestor comunităţi , bazate pe date
ştiinţifice măsurabile.
Zona de studiu este situată în "Balta Ialomiţei", zona de
luncă dintre cele două canale ale Dunării, Dunărea Veche şi
Borcea, care prezintă zone naturale, permanent sau ocazional
inundate şi zone îndiguite cu păduri artificiale sau naturale. Aceste
zone umede sunt în prezent adevărate „insule” favorabile păstrării
şi conservării biodiversităţii naturale. Fluviul Dunărea, inclusiv Delta
acestuia, este o parte importantă a strategiei regionale UE,
prezentată şi adoptată în decembrie 2010 de către Comisia
Europeană. Analiza unor hărţi topografice a arătat că zona a suferit
schimbări semnificative, ca urmare a evoluţiei geomorfologice, fiind
afectată de lucrările de drenaj şi îndiguirile din ultima jumătate de
secol într-o măsură mai mică din unele puncte de vedere decât se
credea anterior. Studiul cartografic oferă date semnificative din
acest punct de veder. O hartă militară austriacă la scara 1:20.000,
pe baza măsurătorilor efectuate la sfârşitul secolului al XIX-lea,
ilustrează o situaţie mult mai apropiată de aceea din prezent, cu
excepţia unor schimbări majore cauzate de intervenţiile umane din
secolul XX. Harta topografică militară la scara 1:25.000, tipărită în
1960, ilustrează aceeaşi situaţie pentru micro-topografie. De data
aceasta totuşi, zonele frecvente cu lacuri, iazuri şi canale, de la
nord şi de sud, sunt separate de unul dintre primele diguri făcute în
această parte a luncii Dunării.
"Popina Borduşani" este cea mai importantă aşezare
preistorică cunoscută până în prezent în zona "Balta Ialomiţei".
Acesta este unul dintre cele mai mari tell-uri din Europa de sud- est
cercetat în prezent de către o echipă multidisciplinară (S.
Marinescu-Bîlcu et al. 1997; D. Popovici et al. 2003). Primele
comunităţi care s-au stabilit pe "Popina Borduşani" au fost membri
unei comunităţi ai culturii eneolitice Boian (cca. 6500 de ani BP).
Acestea au fost urmate de altele ale culturii Gumelniţa şi apoi de
către geto-daci.
