Contextul ştiinţific şi motivaţia Pentru o buna perioadă de timp, cercetarea arheologică din România şi din alte ţări din  Europa Centrală au rămas constrânse în limitele unor studii bazate strict pe stratigrafia şi  tipologia diferitelor artefacte deconectate de contextul lor. Principala consecinţă a asumării  paradigmei cultural-istorice a constat în principal în producerea de rezultate repetitive şi a  ignorat problema mai largă a modalităţilor de gestionare a resurselor şi a strategiilor pentru  controlul şi distribuţia de diverse produse şi structurarea spaţiului construit şi neconstruit.  Nu a fost avut în vedere nici aspectul extrem de important referitor la societate, la structura  sa, nici cele privind cauzele unor evoluţii sociale, în special  relaţiile dintre om şi mediul  înconjurător. În aceste condiţii, mecanismele sociale ale relaţiilor cu mediul, valoarea  economică şi culturală a acestuia, diferenţierea şi comunicarea şi / sau sistemele de schimb  au devenit curând aspecte generale de enunţare care au fost bazate pe opinii transformate  în dogmă. Astfel, au fost afirmate şi asumate idei generale, de multe ori preconcepute. În acest  context lipsa sau insuficienţa unor studii multidisciplinare complexe a fost semnificativă,  mai ales având în vedere că nici conţinutul conceptual al cercetării nu a evoluat.   Astfel, acest proiect îşi propune, pentru prima dată în România, să definească specificul  comunităţilor umane, în strânsă legătură cu mediul natural. Câteva paliere cronologice,  cum ar fi perioada neo- eneolitică, epoca La Tène şi Evul Mediu au poziţii privilegiate într-  o zonă de studiu de mai mare amploare şi pot fi studiate prin intermediul unui diagnostic  interdisciplinar cuprinzător, care să permită evidenţierea cadrului evoluţiei corelate dintre  om şi mediu. Acesta va pune în relaţie parametrii specifici obţinuţi prin studii de  arheologie, sedimentologie, arheozoologie, micromorfologie, palinologie, antracologie,  carpologie şi antropologie fizică, cu referire specială la diferite categorii ale spaţiului  social Aceasta temă are drept obiectiv principal corelarea datelor referitoare la zone mai mari  decât cele care în mod tradiţional  au fost reduse la spaţiul construit al aşezării, astfel încât  să putem încerca să evidenţiem caracteristicile evoluţiei diferitelor comunităţi umane, nu  numai în timp dar, de asemenea, în funcţie de variabilitatea parametrilor ecologici ai  mediului înconjurător.
Se impune astfel evaluarea diverselor categorii de resurse şi  precizarea ponderii lor, limitative sau restrictive cu atât mai mult cu cât, în perspectivă  cultural-istorică, în arheologia românească mediului i se conferă o valoare determinativă.   Prin urmare, considerăm că este evident faptul că mediul natural, precum şi evoluţia  acestuia trebuie să fie reconstruite într-un mod cât mai detaliat posibil şi în întreaga sa  complexitate, pentru a ne permite să definim strategiile de exploatare a resurselor,  opţiunile culturale şi comportamentele sociale ale acestor comunităţi , bazate pe date  ştiinţifice măsurabile.   Zona de studiu este situată în "Balta Ialomiţei", zona de luncă dintre cele două canale ale  Dunării, Dunărea Veche şi Borcea, care prezintă zone naturale, permanent sau ocazional  inundate şi zone îndiguite cu păduri artificiale sau naturale. Aceste zone umede sunt în  prezent adevărate „insule” favorabile păstrării şi conservării biodiversităţii naturale.  Fluviul Dunărea, inclusiv Delta acestuia, este o parte importantă a strategiei regionale UE,  prezentată şi adoptată în decembrie 2010 de către Comisia Europeană.  Analiza unor hărţi topografice a arătat că zona a suferit schimbări semnificative, ca urmare  a evoluţiei geomorfologice, fiind afectată de lucrările de drenaj şi îndiguirile din ultima  jumătate de secol într-o măsură mai mică din unele puncte de vedere decât se credea  anterior. Studiul cartografic oferă date semnificative din acest punct de veder. O hartă  militară austriacă la scara 1:20.000, pe baza măsurătorilor efectuate la sfârşitul secolului al  XIX-lea, ilustrează o situaţie mult mai apropiată de aceea din prezent, cu excepţia unor  schimbări majore cauzate de intervenţiile umane din secolul XX.   Harta topografică militară la scara 1:25.000, tipărită în 1960, ilustrează aceeaşi situaţie  pentru micro-topografie. De data aceasta totuşi, zonele frecvente cu lacuri, iazuri şi canale,  de la nord şi de sud, sunt separate de unul dintre primele diguri făcute în această parte a  luncii Dunării. "Popina Borduşani" este cea mai importantă aşezare preistorică cunoscută până în prezent  în zona "Balta Ialomiţei". Acesta este unul dintre cele mai mari tell-uri din Europa de sud-  est cercetat în prezent de către o echipă multidisciplinară (S. Marinescu-Bîlcu et al. 1997;  D. Popovici et al. 2003). Primele comunităţi care s-au stabilit pe "Popina Borduşani" au fost membri unei  comunităţi ai culturii eneolitice Boian (cca. 6500 de ani BP). Acestea au fost urmate de  altele ale culturii Gumelniţa şi apoi de către geto-daci.