Dunărea a fost percepută ca o frontieră politică și simbolică, un reper esențial al inițiativelor Imperiului Roman sau ale barbarilor. La nord de fluviu izvoarele menționează succesiv numeroase etnonime, goții, hunii, gepizii, slavii și avarii fiind cele mai cunoscute.
„Barbarii” și Imperiul – Transformarea lumii romane – cotidian și conflict
În peisajul arheologic al secolelor IV-VII, la Dunărea Mijlocie și de Jos, se pot distinge evoluții și dinamici particulare, diferențele fiind perceptibile atât în spațiu, de la o regiune la alta, cât și în timp. Manifestările subsumate culturii Sântana de Mureș-Cerneahov sugerează o societate relativ stabilă și o apropiere de spațiul cultural provincial roman.
În jurul anului 400 p.Chr., nivelurile de distrugere din cetățile de la Dunăre au fost corelate cu primele atacuri hunice. Ulterior încep să apară manifestări fastuoase în care abundă metalele prețioase, unele puse în legătură cu prezența hunilor (Gherăseni), iar altele, în care influențele orfevrăriei romane sunt predominante, cu cea a goților (Tezaurul de la Pietroasa) sau a gepizilor (descoperiri grupate în jurul Clujului, fosta Napoca romană).
Din secolul al VI-lea p.Chr. observăm aspecte diferite în interiorul și în exteriorul arcului carpatic. În Transilvania apar necropole de inhumație de mari dimensiuni, ordonate în șiruri (de ex. Morești sau Bratei). La est și sud de Carpați predomină în schimb incinerația (de ex. Sărata Monteoru cu peste 1500 de morminte). Așezările secolelor VI-VII p.Chr. sunt mai mult sate cu 20-30 de locuințe (de ex. Dulceanca, Botoșana, Davideni sau Sighișoara – „Dealul Viilor”).
Imaginea arheologică sugerează excluderea spațiului nord dunărean din sfera relațiilor oficiale controlate de la Constantinopol. Artefactele surprind totuși apropierea de cultura materială bizantină timpurie, iar prezența ocazională a simbolurilor creștine indică o stare de spirit în care creștinismul făcea deja parte din cotidian.
Transformarea lumii romane – cotidian și conflict
La trecerea dintre Antichitatea Târzie și Evul Mediu Timpuriu, nordul Dunării inferioare face parte din spațiul amplu în care s-au acumulat energiile conflictuale care au declanșat deplasările de populații – migrațiile – ale căror ecouri ajung până în Peninsula Iberică sau în nordul Africii.
Arealul culturii Sântana de Mureș-Cerneahov cu peste 2500 de situri reperate pe teritoriul României și peste 1000 în Moldova, relevă un mediu rural, cu așezări deschise și o cultură materială bogată și variată. Paharele de sticlă reprezintă o categorie aparte impresionantă prin amploarea spațiului în care regăsim analogiile, aprecierea de care se bucurau fiind evidențiată printr-un fenomen aparte de transpunere a transparenței în materiale fundamental mate. Pe lângă acestea, inventarul funerar mai cuprindea un foarte variat repertoriu ceramic în care se pot distinge atât categorii de vase folosite pentru servirea mesei cât și tipuri utilizate pentru gătit. Dintre podoabe și accesorii vestimentare se disting fibulele, cataramele, pieptenii de os și un spectru foarte divers de mărgele realizate atât din sticlă cât și din chihlimbar sau diferite geme.
Surprinzător, într-un context marcat din perspectivă istorică de retorica conflictelor, până către sfârșitul secolului al IV-lea, armele nu au participat la definirea identităților funerare. Contextele din care provin arme, datate abia către sfârșitul secolului al IV-lea, au fost atribuite „hunilor de dinainte de huni”. În perioada imediat ulterioară încep să apară și alte artefacte noi, foarte specifice, puse în legătură cu prezența hunilor, cum sunt diademele de aur sau cazanele cu ornamente semicirculare pe mânere. Atribut al războinicilor, începând din secolul al V-lea armele au fost depuse și în morminte: spade, unele cu mânerul sau garda meșteșugit ornamentate, scuturi sau diferite forme de lănci.
În secolele VI-VII, în spațiul extracarpartic, până la Nistru, peisajul arheologic este frust, ceramica lucrată cu mâna sau cu roata înceată se generalizează treptat, iar diversitatea formală și funcțională a vaselor se reduce drastic. Izolat mai apar vase mari de provizii asemănătoare celor frecvent întâlnite anterior, în așezările secolului al IV-lea. Ceramica lucrată la roata rapidă, cu ornamente lustruite sau ștampilate apare doar în unele situri din spațiul intracarpatic și lipsește din Muntenia, Moldova sau Oltenia.
Sclipiri aulice
Reflexul arheologic al raporturilor dintre centrele de putere ale Imperiului Roman Târziu sau ale Imperiului Bizantin și spațiul nord dunărean îmbracă o mare diversitate de forme, contactul cu mediul aulic fiind doar în mod excepțional surprins.
Inventarele de la Apahida ilustrează integrarea în sistemul diplomatic și ierarhic al Imperiului. Tezaurul de la Pietroasa, în ciuda provincialismului unor artefacte, sugerează într-un mod unic, atât prin vase cât și prin podoabe, somptuozitatea ambientului din imediata apropiere a împăratului. Silueta impresionantă a cănii de la Tăuteni trimite către un mediu aristocratic în care regăsim uzual atât vesela de argint cât și moștenirea greco-romană la care apelează poveștile exemplare reprezentate pe aceasta.
Podoabe feminine lucrate în argint de la Turda, Dindești, Fundătura sau Coșovenii de Jos oferă diferite reinterpretări ale unor piese de uz comun, fibule sau catarame, unele dintre acestea surprinzând și lunga posteritate a acvilei imperiale. Piesele de bronz sau cele asociate prelucrării acestuia, unele răspândite mult dincolo de frontierele Imperiului și altele cu certă simbolistică creștină, evidențiază sugestiv coordonatele duratelor lungi și ale comunicării.
