Program : Luni – Marți : închis - Miercuri – Duminică: 10:00 – 18:00 - Casa de Bilete se închide la: 17:15

 
 

Program : Luni – Marți : închis - Miercuri – Duminică: 10:00 – 18:00 - Casa de Bilete se închide la: 17:15

 
 

Chipuri de femei pe mărci poștale românești din colecția filatelică a României

Start Date
18/12/2020

Istoria nu a fost tocmai generoasă cu femeile, numele lor fiind adesea lăsate într-un con de umbră.

Cum scena sferei publice a fost prin excelență declinată la masculin cel puțin până la începutul veacului trecut, vom regăsi personalități feminine mai degrabă sporadic. Dând cortina la o parte, ne alăturăm eforturilor de a recupera o parte din istorie, cea a femeilor care, subversiv ori vădit, au construit lumea de astăzi.

Expoziția, așa cum îi spune și numele, reunește o selecție de timbre ilustrate cu chipuri ale acestor femei. Gestul de a le transpune portretele pe o marcă poștală deține o mare însemnătate, căci prin puterea sa de diseminare, acest minuscul „ambasador de hârtie” transmite, la rândul său, un mesaj. Imaginea aleasă pentru ilustrarea unui timbru nu este întâmplătoare, ci face parte dintr-un mecanism de reprezentare și auto-reprezentare a țării emitente. Or, a ilustra o marcă poștală cu chipul unor personalități, în cazul de față, feminine, vorbește despre recunoaștere, onorând moștenirea lăsată și influența acestora în societate.

În istoria mărcilor poștale românești, de la apariția primului „Cap de bour” în anul 1858 până în prezent, un număr de doar 56 de femei apar pe timbrele puse în circulație în acest răstimp. Vă invităm să cunoașteți poveștile unora dintre aceste femei, arhetipuri ale implicării în această odisee a emancipării și pășirii lor pe scena vieții publice.

Cum dreptul la vot, la plata muncii și protecție profesională, la educație și acces în domenii altădată refuzate femeilor nu reprezintă un dat, ci au fost și încă sunt obținute cu eforturi și sacrificii continue, expoziția rămâne o incursiune deschisă și atemporală.

Expoziția virtuală „Chipuri de femei pe mărci poștale românești din Colecția Filatelică a României” este găzduită de platforma ArtSteps, un instrument de creare de expoziții și galerii virtuale în spații tridimensionale care reproduc cu acuratețe și realism experiența imersivă a vizitării unui muzeu. Puteți admira colecția mai jos sau folosind acest link.

Digitizare mărci poștale: Alexandru-Cristian Voicu, Muzeul Național Filatelic

Regina mamă Elena a României

Principesă a Elenilor și de Danemarca la naștere, Elena devine soția viitorului rege Carol al II-lea în anul 1921 și mama regelui Mihai I al României în același an. În urma abdicării lui Carol al II-lea, Elena este chemată în țară și primește titlul de Regină mamă, Mihai preluând Coroana. Până la exilul său în Florența, regina mamă Elena rămâne alături de fiul său.

Regina mamă Elena a României

Sub conducerea și directivele lui Ion Antonescu, operațiunile anti-semite sunt reluate. Au loc deportări masive de evrei spre lagărele de tranzit, Pogroamele de la Iași și București, masacrul de la Odesa, numai aici fiind uciși peste 20 000 de mii de evrei. Regina mamă Elena își asumă rolul de protectoare a evreilor, intervenind în favoarea acestora cu transporturi de hrană și medicamente pentru cei aflați în lagărele din Transnistria și cerând încetarea acțiunilor îndreptate împotriva acestora. Atitudinea fermă a familiei regale este continuată până la amenințările Elenei că pleacă din țară, dacă deportările nu sunt oprite. În 1943, eforturile reginei mame se concretizează în încetarea acțiunilor anti-semite, reușind să îi aducă înapoi în țară pe orfanii evrei rămași în Transnistria, chiar dacă intervenția i-a pus viața în pericol.

În anul 1993, Institutul Yad Vashem și statul israelian îi acordă post-mortem reginei mame Elena titlul și medalia de „Dreaptă între popoare”, atribuit eroilor ne-evrei care și-au riscat viața, ajutându-i pe evreii prigoniți.

Efigia Elenei apare pe o singură emisiune filatelică românească, cea dedicată Crucii Roșii în anul 1945, și cuprinde patru valori nominale.

Federația Democrată a Femeilor din România

Creată în 1946 cu prilejul congresului care a avut loc în intervalul 4-8 martie, Federația Democrată a Femeilor din România a fost fondată de organizații feminine dintre care amintim Uniunea Femeilor Antifasciste din România, Femeile Ortodoxe, Apărarea Patriotică, Uniunea Femeilor Muncitoare.

Federația Democrată a Femeilor din România

FDFR a apărut ca urmare a inițiativei propuse în cadrul Congresului Internațional al Femeilor desfășurat cu un an în urmă, la Paris, însă eforturile de a coagula mișcarea feminină în cadrul federației nu au avut finalitatea scontată. Ceea ce a dus la eșecul proiectului a fost, pe de o parte, lipsa unei organizări interne, organizațiile membre păstrându-și caracterul și activitatea individuală, iar pe de cealaltă parte, subfinanțarea federației.

Dezideratele acesteia, drepturile femeilor, reconstrucția țării, sănătatea publică, educația și combaterea analfabetismului, protecția maternității, au fost păstrate în procesul reconfigurării federației prin înlocuirea ei cu Uniunea Femeilor Democrate din România.

Emisiunea filatelică dedicată federației la înființarea sa cuprinde 5 mărci poștale reprezentând femei care realizează diferite activități (la războiul de țesut, torcând, la secerat, călărind, cărând apă). Acestora li s-au adăugat un timbru pentru poșta aeriană ilustrând un grup de femei dansând, încadrate într-un chenar cu numeroase aparate de zbor sovietice. Machetatorul acestei emisiuni este Ary Murnu, un artist cu o prolifică activitate în domeniul ilustrării mărcilor poștale.

Ziua Internațională a Femeii

Plata inegală, insecuritățile profesionale, lipsa protecției sociale, condițiile de muncă au reprezentat la debutul secolului al XX-lea principalele revendicări în activismul pentru drepturile femeilor. Scena celei de-a doua Conferințe Internaționale a Femeilor Muncitoare, ținută în 1910 la Copenhaga, avea să o găzduiască pe Clara Zetkin, conducătoarea organizației femeilor din Partidul Social Democrat german.

Ziua Internațională a Femeii

Luând cuvântul în fața celor peste 100 de participante venite din 17 țări, Zetkin a propus sărbătorirea anuală, în toate țările, a unei Zile Internaționale a Femeii, ca sprijin în lupta pentru drepturile femeilor. Salutara idee a fost primită cu entuziasm și aprobată unanim, chiar dacă nu a fost stabilită o dată anume pentru această zi.

Prima celebrare a avut loc în anul următor, pe 19 martie, în Danemarca, Austria, Elveția și Germania. În această zi s-au organizat manifestații în care erau cerute drepturi la vot, educație, de a deține funcții publice pentru femei. Însă abia tragicul incendiu din 25 martie de la fabrica de textile Triangle Shirtwaist, din New York, în care peste 140 de lucrătoare și-au pierdut viața, a constituit catalizatorul în îmbunătățirea cadrului legislativ privind condițiile de muncă pentru femei.

Începând cu anul 1914, Ziua Internațională a Femeii a fost mutată și sărbătorită pe data de 8 martie în Germania și Marea Britanie, zi în care sufragetele participau la proteste publice militând pentru drepturile femeilor. Trei ani mai târziu, străzile din Sankt Petersburg au fost luate cu asalt de protestatarele rusoaice care au inițiat o grevă sub sloganul „pâine și pace”. În același an, în urma Revoluției din Octombrie 1917, Lenin oficializează Ziua Internațională a Femeii, sărbătorită pe 8 martie.

În anul 1975, Ziua Internațională a Femeii a fost stabilită oficial pe data de 8 martie în toate țările, cele 193 de state membre ale Organizației Națiunilor Unite oficializând această sărbătoare și declarându-l „Anului Internațional al Femeii”. Cu o tradiție pre-existentă în celebrararea acestei zile, în spațiul românesc nu a mai fost marcat evenimentul cu o emisiune filatelică dedicată, în mod surprinzător, ținând cont de imaginea femeii în doctrina comunistă. Au fost puse în circulație, însă, mărci poștale dedicate acestei zile, așa cum este cea din anul 1960, aniversând 50 de ani de la instituirea Zilei Internaționale a Femeilor. Remarcăm un aspect interesant, fără a putea spune cu certitudine dacă a fost o coincidență sau o alegere intenționată: macheta timbrului este realizată de Aida Tasgian, graficiană care a semnat machetele a nu mai puțin de 319 mărci poștale.

Haricleea Darclée

Primă interpretă a Floriei Tosca din opera „Tosca” de Giacomo Puccini, așa cum o vedem și pe timbrul care o înfățișează, soprana Haricleea Darclée pare că a îndeplinit profeția primită la naștere, „va călători mult și va fi mereu în sărbătoare”. După o perioadă petrecută la un pension din Viena, în 1886 pleacă la Paris unde ia lecții de canto cu profesorul Edmond Duvernois. I se prezice și aici un viitor strălucit, le scrie membrilor familiei.

O remarcă Charles Gounod care îi preschimbă numele din Haricleea Haricli, cel primit la naștere, în cel cu care ne-a rămas cunoscută. Pășind pe urmele Elenei Teodorini, soprana interpretează rolul Margueritei din „Faust” de același Gounod pe scena Operei din Paris, ca în 1890, Giuseppe Verdi să o aplaude pentru rolul „Chimène” din „Cidul” lui Jules Massenet, pe care îl interpretează pe scena Teatrului „La Scala” din Milano.

În România, este ovaționată și publicul îi strigă „Trăiască Privighetoarea Carpaților” ori „Măiastra pasăre de basm”. Însă după o viață de concerte susținute pe marile scene ale lumii, adorata privighetoare se stinge în anonimat, finalul fiindu-i marcat de neajunsuri și boală. Doar două cântece înregistrate ne-au rămas, „Vai, mândruță, dragi ne-avem” și „Cântecul fluierașului”.

Marie Skłodowska Curie

„Una din bucuriile noastre era să mergem noaptea în camera de lucru și să privim siluetele slab luminate care radiau dinspre capsulele și eprubetele cu substanțele noastre. Era o priveliște încântătoare și de fiecare dată nouă pentru noi. Tuburile incandescente arătau precum niște luminițe feerice, pâlpâietoare.”, își nota meditativ Marie Skłodowska Curie în jurnalul său, mai târziu publicat ca „Note autobiografice”.

Marie Skłodowska Curie

Pasajul este din perioada în care, alături de soțul ei, Pierre Curie, descoperea cele două elemente radioactive, poloniul și radiul. Prima și singura femeie dublă laureată a Premiului Nobel, unul pentru fizică, altul pentru chimie, printre reacții chimice și calcule sofisticate, își nota gândurile fără a-și camufla atașamentul și pasiunea pentru munca depusă cu asiduitate.

Nu la fel scrie și lucrarea publicată în 26 decembrie 1898, la „Académie des sciences” în care cuplul anunța, în mod oficial, descoperirea cu cinci zile în urmă a unui nou element. Îl numesc radiu, din latinescul „radius” – rază, iar tot cu acest prilej, Marie introduce și un nou cuvânt pentru a descrie comportamentul celor două elemente nou descoperite – radioactivitate.

Tot în „Note autobiografice” mai citim: „am apreciat profund privilegiul de a vedea cum descoperirea noastră a devenit un ajutor pentru omenire, nu doar prin prisma importanței științifice mari, ci și prin acțiunea sa puternică și eficientă împotriva suferinței umane și a teribilelor boli. Aceasta a fost, într-adevăr, o splendidă răsplată pentru anii noștri de trudă”. Sub atenta sa supraveghere, primele studii utilizând izotopi radioactivi au demonstrat eficiența radioterapiei în tratamentul cancerului.

Moartea lui Marie, în 1934, a fost cauzată de anemia aplastică declanșată tocmai de aceste descoperiri, poloniul și radiul. Cum timpul de înjumătățire al celui din urmă element este de aproximativ 1600 de ani, obiectele care i-au aparținut, manuscrise, haine, mobilier, sunt contaminate și radioactive și astăzi. Acestea sunt expuse la Bibliothéque Nationale de France, Paris, în casete speciale, izolate cu plumb, pe care vizitatorii le pot vedea, dar doar purtând costume de protecție.

Timbrul ilustrând portretul lui Marie Skłodowska Curie a fost pus în circulație în anul 1967, în cadrul unei emisiuni menite să celebreze personalități importante ale lumii.

George Sand

George Sand nu este un pseudonim întâmplător ales de romanciera și memorialista Amantine Lucile Aurore Dupin pentru a-și semna scrierile. Contemporană cu o epocă în care existența femeilor era normată până la cele mai mici detalii, scriitoarea explorează posibilitățile oferite de un nume masculin: libertatea de a alege subiectul și respectabilitatea atribuită scriitorilor bărbați.

George Sand

În fond, despre ce puteau să scrie femeile, nu-i așa?, cu atât mai mult cu cât datoria lor era să fie bune soții, bune mame, bune fiice. Însă scriitoarea duce lucrurile mai departe, refuzând să se rezume la a-și semna creațiile literare cu un pseudonim masculin.

Poartă pantaloni și ținute bărbătești fără a respecta regula de a obține un permis în acest sens. Căci da, în Parisul primei jumătăți a secolului al XIX-lea, femeile nu aveau voie să poarte pantaloni în absența unui permis care să justifice o asemenea „necesitate”, cum este cazul echitației. Scriitoarea fumează în public, scandalizând opinia publică cu purtarea afișată. Refuză să se asocieze grupurilor care militează pentru drepturile femeilor, însă proiectează așa numitul feminism prin ficțiune; de pildă, în „Lélia” (1833), eroina romanului este prezentată ca o femeie independentă, cu numeroși parteneri romantici, un comportament considerat social acceptabil exclusiv în rândul bărbaților.

Portretul lui George Sand, realizat în 1864 de către fotograful francez Gaspar-Felix Tournachon, mai cunoscut sub pseudonimul Nadar, apare pe un timbru poștal din anul 2004, pus în circulație în cadrul unei emisiuni aniversare dedicată unor personalități celebre, alături de Anghel Saligny, Gheorghe Anghel și Oscar Wilde.

Emis de Romfilatelia

Maria Cuțarida

Istoria medicală românească cuprinde puține nume de femei, însă ea începe cu cel al Mariei Cuțarida, prima femeie medic și prima femeie doctor în medicină din România.
Maria Cuțarida

Se naște în 1857, o epocă în care educația femeilor era rezervată burgheziei și chiar și aceasta, corespundea unei instrucții minimale. După cursurile urmate la Școala Centrală din București, își începe studiile de medicină la Facultatea de Medicină din Zurich, însă dificultățile legate de limba vorbită o determină să se transfere la cea din Montpellier. La Paris își obține doctoratul în medicină, specializându-se în „boli ale femeilor și copiilor”, cu o teză privitoare la cancerul corpului uterin. După echivalarea diplomei primite în Franța, revine în țară și își exprimă dorința de a lucra la Spitalul Brâncovenesc ca medic secundar pentru femei. Cererea îi este refuzată, primind în loc un post de profesoară de igienă. Obține, însă, un post de medic secundar la Spitalul Filantropia, ca din 1891, să devină șefa secției de ginecologie a spitalului.

Profund atașată de valori feministe, înființează în 1897 „Leagănul” și „Societatea maternă”, menite să ajute și să protejeze copii lipsiți de posibilități materiale. La Fabrica de Tutun din București, fondează prima creșă din țară, venind astfel în sprijinul mamelor muncitoare. Acestora le acordă și asistență medicală, peste 2000 de femei primind îngrijire și tratament din partea dr. Maria Cuțarida.

Recunoașterea internațională vine grație participării Mariei la congrese medicale și feministe, în Paris, Copenhaga și Bruxelles. La Paris, în cadrul Congresului Acțiunilor Feministe din anul 1900, își prezintă studiul „Munca femeilor în România”, în care a surprins statistica femeilor intelectuale în Vechiul Regat.

În anul 2007, moștenirea Mariei Cuțarida a fost omagiată prin timbrul poștal care îi ilustrează chipul, în cadrul emisiunii „Aniversări – Personalități”.

Emis de Romfilatelia

Sofia Ogrezeanu-Ionescu

În 1822, Walter Channing, medic și profesor de obstretică la Harvard, declara că unul dintre cele mai fericite rezultate ale învățământului medical în America este excluderea femeilor din practică medicală. Este contrazis, desigur, de puținele femei care urmează și profesează cu deosebit succes în acest domeniu.

Sofia Ogrezeanu-Ionescu

La debutul secolului al XX-lea, așadar, nu doar medicina este greu tangibilă femeilor, ci mai ales specialități precum neurochirurgia. În România, prima femeie neurochirurg este Sofia Ogrezeanu-Ionescu, însă parcursul ei nu este nici pe departe lipsit de obstacole. Rămânând fără tată la vârsta de 13 ani, o comisie tutelară se constituie pentru a suplini autoritatea paternală. Ogrezeanu își exprimă dorința de a urma facultatea de medicină, însă comisia se opune motivând că este prea slabă și e un domeniu prea greu pentru o fată. Din fericire, se bucură de sprijinul mamei, membră a acestei comisii, fiind admisă la medicină în anul 1939, imediat după susținerea bacalaureatului.

În 1945 termină facultatea, însă cu un an înainte o experiență îi va influența decisiv cariera. În plin război mondial, bombardamentele repetate generau numeroase victime. Un băiețel rănit ajunge pe masa de operație, Ogrezeanu fiind cea care îl va opera pe creier, cu susținerea îndrumătorului ei – dr. Dimitrie Bagdasar. Din acea clipă se dedică acestei specialități pentru tot restul vieții, numele său rămânând în istoria medicinei românești ca prima femeie neurochirurg din România și din sud-estul Europei (prima femeie neurochirug din lume este Diana Beck, britanică, absoventă a Școlii de Medicină pentru Femei din Londra și neurochirurg la spitalul Royal Free din 1943).

Sofia Ogrezeanu-Ionescu a fost omagiată prin emisiunea „Români celebri (I)” din anul 2018, în care portretul său apare pe un bloc de trei timbre și o vinietă, cu manșeta ilustrată cu o fotografie care o înfățișează în timpul unei intervenții chirurgicale.

Emis de Romfilatelia

Cecilia Cuțescu-Storck

Prima femeie profesoară la o universitate de artă din Europa, Cecilia Cuțescu-Storck parcurge drumul de la studentă la artistă și mai apoi, în spatele catedrei de arte decorative de la Academia de Arte Frumoase din București. Activitatea plastică cuprinde o paletă largă de manifestări, trecând de la grafică și pictură pe pânză la arta murală și cea decorativă.

Cecilia Cuțescu-Storck

Prima parte a formării sale artistice începe în 1897 la München, la „Damenakademie”, o școală de artă dedicată exclusiv femeilor, căci cel puțin până în secolul următorul, femeilor nu li se permite studiul în academiile de belle-arte și accederea la o carieră în domeniu. În acord cu fenomenul din epocă, Cecilia părăsește Germania și pleacă la Paris doi ani mai târziu, atrasă de efervescența și antiacademismul Academiei Julien. Aici, tutore îi este orientalistul Jean-Joseph Benjamin-Constant, lucrările tinerei artiste fiind apreciate și expuse la Salonul de Toamnă.

În București, se alătură Tinerimii Artistice, însă mai târziu, va întemeia împreună cu artistele Olga Greceanu și Nina Arbore „Asociația femeilor pictore și sculptore”. Cunoscute ca „Grupul celor trei doamne”, maestrele împletesc creația artistică cu convingerile feministe privind statutul și drepturile femeilor, fără a le neglija pe cele care aleg să îmbrățișeze o carieră în artă. De altfel, atelierul Ceciliei devine gazda „Asociației pentru emanciparea civilă și politică a femeii române”, iar cu prilejul saloanelor pe care le organizează periodic în propria casă, numeroase artiste își expun public lucrările.

Pictează „Istoria Negoțului Românesc”, o lucrare murală de aproximativ 100 de mp în Aula Magna a Academiei de Studii Economice din București, „Apologia artelor românești”, o alegorie în format tondo pe plafonul Sălii Tronului a Palatului Regal, alături de numeroase alte compoziții murale sau pe pânză.

Cecilia Cuțescu-Storck este singura artistă plastică, româncă și nu numai, căreia i-a fost dedicată o emisiune filatelică. Având caracter aniversar, aceasta a fost pusă în circulație în anul 2019, cu ocazia împlinirii a 140 de ani de la nașterea artistei. Timbrul ilustrează autoportretul Ceciliei Cuțescu-Storck, realizat în cărbune și semnat în colțul din dreapta jos.

Emis de Romfilatelia

Program vizitare

Luni – Marți : închis
Miercuri – Duminică: 10.00 – 18.00
Casa de bilete se închide la: 17:15

Adresa

Calea Victoriei 12, Sector 3, București 030026, România

Vă invităm să vizitați cele trei mari expoziții permanente – Tezaurul Istoric, Copia Columnei lui Traian și Lapidarium – precum și o serie de expoziții temporare.