În jurul Atacului de la Smârdan. Pictori ai Războiului de Independență în colecția MNIR ⋆ Muzeul Național de Istorie a României

Vezi Expoziția in 3D

Dintre episoadele definitorii pentru istoria modernă românească, Războiul Ruso-Turc (1877-1878) a retrasat hotare și a redistribuit polii puterii în spațiul est-european

În urma războiului, Serbia, Muntenegru și România și-au dobândit independența de jure față de Imperiul Otoman. Dată fiind lunga istorie de vasalitate față de Poartă a principatelor române nu demult unificate într-un singur stat, dobândirea suveranității naționale reprezintă o nouă bornă capitală în traiectoria sa, impunând ancorarea sa în mentalul colectiv, deopotrivă pentru contemporani și posteritate.

Lupta pentru independență, dusă în plin veac al națiunilor preocupate să-și afirme supremația, identitatea ori, după caz, neatârnarea, a oferit prilejul imortalizării unei noi ipostaze a poporului, pregătit să-și demonstreze eroismul și sacrificiul pentru neam și țară. Aceste atribute devin laitmotivele repertoriului de imagini care iau naștere în timpul conflictului grație artiștilor deveniți corespondenți de front. Ca un ecou al documentarismul publicistic care a luat amploare îndeosebi în timpul Războiului Crimeii (1853-1856), aceștia au secondat armata română pentru a imortaliza bravura ostașilor împotriva unui inamic istoric. Astfel, gazetarilor presei europene li se alătură cei patru artiști oficiali trimiși pe front: Carol Popp de Szathmari, Nicolae Grigorescu, Sava Henția și George Demetrescu Mirea. Solicitarea a venit din partea prim-ministrului Ion C. Brătianu, la sugestia doctorului Carol Davila, șeful serviciului medical al armatei, care, cu excepția lui Szathmari, pictor și fotograf la Curtea domnitorului Carol I, îi și recomandase pe ceilalți trei artiști.

Ca omagiu la împlinirea a 185 de ani de la nașterea pictorului Nicolae Grigorescu, respectiv 145 de ani de la emanciparea României de sub dominația otomană, expoziția are în prim plan monumentala lucrare a artistului, Atacul de la Smârdan, aflată în patrimoniul Muzeului Național de Istorie a României. După o absență de mai bine de 20 de ani și ample lucrări de restaurare, pictura se află din nou pe simezele expoziției omonime, alături de o suită de alte mărturii iconografice din timpul Războiului de Independență. Reverberații ulterioare acestuia, provenind, de asemenea, din colecțiile muzeului, întregesc această incursiune în iconografia evenimentului.

DOROBANȚUL (1884)

NICOLAE GRIGORESCU (1838-1907)

Lucrarea înfățișează portretul în mărime naturală al unui dorobanț, soldat din infanteria de rezervă a armatei române. Acesta poartă uniforma specifică, cu bine cunoscuta căciulă-cucă, împodobită cu pene de curcan. Tânărul bărbat este redat frontal, cu o atitudine impunătoare, ținându-și mândru arma pe umăr. În fundal, se profilează malul unei ape, iar în registrul inferior, relieful nisipos tipic zonei dunărene. Paleta cromatică parcurge o tranziție elegantă de la tonuri reci la cele calde, deschizându-se concentric și creând efectul unui halou care încadrează chipul minuțios ilustrat al dorobanțului. Pe suprafața picturală, se disting elemente adăugate de artist: o serie de siluete mărunte în zona genunchilor, schițate cu cărbunele peste vopseaua în ulei, precum și modificări în culoare în zona căciulii, de-a lungul corpului armei, a brațului stâng și a membrelor inferioare.

Ulei pe pânză
2660 mm x 1480 mm
MNIR, nr. inv. 101789
Restaurare: Romeo Gheorghiță, Sorina Gheorghiță

ROȘIOR CĂLARE (1877-1878)

NICOLAE GRIGORESCU (1838-1907)

Execuția îngrijită a acestui portret îl plasează în seria de lucrări realizate în atelier. Personajul este surprins ca și când s-ar fi oprit pentru un moment în fața pictorului. Poartă uniforma specifică roșiorilor, minuțios și corect reprezentată, oferind imaginii funcția de document vizual pentru istoria costumului militar. Redat din profil, calul este o nouă demonstrație a măiestriei artistului în pictura animalieră. Grigorescu acordă locul cuvenit acestui animal-soldat, a cărui misiune de a rupe rândurile de infanterie inamică îl transformă într-o mașinărie de război cu durată scurtă de folosință. În lucrările dedicate cavaleriei, este ilustrat ca personaj de sine stătător, cu maiestuozitatea caracteristică și nu ca accesoriu prin care este definit ostașul.

Acuarelă și guașă pe hârtie de desen
345 mm x 220 mm
MNIR, nr. inv. 111205
Restaurare: Romeo Gheorghiță, Sorina Gheorghiță

AMBULANȚA (1877)

SAVA HENȚIA (1848-1904)

Pe fundalul unui peisaj hibernal, pictura surprinde forfota personalului Ambulanței Române și al Crucii Roșii îngrijind răniții taberei adverse. În baza Convenției de la Geneva, la intervenția lui Davila, ambulanțele armatei române și cele ale Crucii Roșii preiau bolnavii abandonați în spitalele turcești, în urma pierderii Plevnei de către otomani. Pictorul redă momentul păstrându-i prospețimea ca și când întregul ansamblu de personaje îi pozează cu naturalețe în spatele șevaletului. În prim plan, rănitul din brancardă este urcat în cariolă de trei sanitari. Ajutat de un asistent sanitar, doctorul Zaharia Petrescu îngrijește rana de la picior a unui turc întins pe o targă. Niciunul dintre personaje nu trădează manifestări dramatice ale conjuncturii în care se află, artistul reușind să evite un patetism de altfel greu de echilibrat într-o asemenea reprezentare.

Ulei pe pânză
520 mm x 1020 mm
MNIR, nr. inv. 114710
Restaurare: Romeo Gheorghiță, Sorina Gheorghiță

BATERIE DE ARTILERIE LA CALAFAT (1878)

SAVA HENȚIA (1848-1904)

Atacul artileriei române revine în atenția lui Henția, de această dată ilustrat folosindu-se de precizia peniței și a tușului. Rezultatul are, întâi de toate, trăsături documentare și mai apoi o artisticitate în abordarea temei. În această lucrare, centrul de interes îl constituie lansarea atacului în prezența lui Carol I, însoțit de un numeros public de spectatori. De la înălțimea meterezelor pe care este urcat, acesta privește prin binoclu spre ținta atacului. Punctul de interes este reprezentat de tunul de artilerie deosebit de minuțios realizat și alaiul militar de rang înalt, momentul ilustrat având aerul unei ceremonii de inaugurare a gurii de foc.

Tuș și peniță pe hârtie
940 mm x 440 mm
MNIR, nr. inv. 75405
Restaurare: Andreea Teodorescu

BATERIE LA CALAFAT (1877)

SAVA HENȚIA (1848-1904)

Henția redă redă momentul în care o echipă formată din cinci militari încarcă tunul pentru o nouă lansare. Rotocoalele de fum aflate pe cer indică toiul bombardamentului malului opus al Dunării, de unde se întrezărește o așezare otomană. Luciul apei oglindește conturul citadin dominat de minaretele albe, conferind lucrării aspectul unei vederi panoramice asupra întregii acțiuni. În dreapta grupului de servanți alte două personaje urmăresc atenți lansările gurii de foc. Grație unghiului de redare, scena este segmentată în două părți de zidul de fortificație, o metaforă vizuală a fracturii dintre cele două lumi, români versus otomani.

Ulei pe lemn
146 mm x 225 mm
MNIR, nr. inv. 81342
Restoration: Andreea Teodorescu

LAGĂR LA CALAFAT (1877)

SAVA HENȚIA (1848-1904)

Însemnare autografă în partea de jos: „Lângă lagărul din Calafatu”.
Trei grupuri compacte formate din câte un soldat alături de membrii familiei se află sub un cort de campanie. Dorind să ilustreze tragismul războiului și al detașării soldaților pe front, despărțiți de familia care îi vizitează cu aerul îngrijorat al regăsirii pentru o ultimă dată, personajele apar mai degrabă ca desprinse din viața cotidiană pe timp de pace, în atmosfera destinsă a răgazului luat după obișnuita trudă a zilei. Desenul demonstrează măiestria artistului în schițarea corpului uman în diferite perspective, îndeosebi în cea a copilului care privește curios de sub brațul ridicat, pe care Henția îl tratează dintr-un puternic racursi.

Cărbune pe hârtie ocru
270 mm x 420 mm
MNIR, nr. inv. 33775
Restaurare: Andreea Teodorescu

PRIZONIERI TURCI ÎN TIMPUL RĂZBOIULUI DE INDEPENDENȚĂ DIN 1877

SAVA HENȚIA (1848-1904)

Tabloul înfățișează șapte turci stând ghemuiți pe pământ, unul lângă celălalt, în fața unor corturi. Desfășurată pe orizontală, un format preferat de Henția, lucrarea este un multi-portret, căci fiecare dintre personaje este surprins într-o atitudine distinctă. Notabil este personajul redat din profil. Nu doar că nu participă la reciprocitatea privirii, ci o refuză cu totul, întorcându-și corpul. Doar trei dintre prizonieri privesc către artist, într-un dialog vizual intim, extins la spectator. Pictorul redă disproporționat corpurile prizonierilor în mod intenționat, mărind ca sub lupă părțile lor superioare, efectul creat fiind de a le accentua fizionomiile și expresiile faciale, subscrise unei largi palete de tipologii ale trăirilor unui individ aflat în captivitate.

Ulei pe pânză
360 mm x 890 mm
MNIR, nr. inv. 108653

TRANSPORT DE PROVIZII (1877)

SAVA HENȚIA (1848-1904)

În această lucrare, Henția apelează la tușe caricaturale prin care zugrăvește ipostazele hazlii ale realității. La poalele unei coline, trupele de dorobanți călare pe asini încărcați cu provizii traversează o mică apă curgătoare. Între personajele care domină scena, un măgar se opintește în scândura podețului deteriorat. Strădania celor doi soldați care încearcă să mobilizeze animalul pare zadarnică, căci el nu cedează în ciuda brutalității acestora. Valoarea documentară a lucrării este sporită nu doar prin aspectul umoristic, care trădează escapadele lui Henția din sobrietatea reportajului oficial de război, cât și prin fina satiră la adresa armatei, la imortalizarea căreia fusese chemat. Însă devotat reperelor realismului, nu ezită să-i documenteze unghiurile mai puțin flatante.

Ulei pe pânză
850 mm x 1260 mm
MNIR, nr. inv. 75392
Restaurare: Romeo Gheorghiță, Sorina Gheorghiță

CONVOI LA PLEVNA (nedatat)

ȘTEFAN LUCHIAN (1868-1916)

În bătaia viscolului, pe un câmp deschis acoperit de zăpadă, care cu boi dirijate de soldați înaintează cu greu prin nămeți. Pictura integrează simultan două dintre cele mai cunoscute teme ale maestrului lui Luchian, Nicolae Grigorescu – carul cu boi și transporturile de provizii destinate armatei române aflate pe frontul de luptă. Luchian preia motivul și îl adaptează la o viziune proprie, căci, cu excepția Atacului de la Smârdan, peisajul hibernal este absent în opera lui Grigorescu, de altfel profund ostil sezonului. Însă Luchian amplasează acțiunea pe timpul iernii, folosindu-se de condițiile sale vitrege pentru a intensifica dramatismul momentului.

Ulei pe pânză
710 mm x 905 mm
MNIR, nr. inv. 106089
Restaurare: Romeo Gheorghiță, Sorina Gheorghiță

MILITAR ROȘIOR (nedatat)

ȘTEFAN LUCHIAN (1868-1916)

MILITAR ROȘIOR(nedatat)
Opera evocă seria de lucrări cu același subiect realizate de Grigorescu după revenirea de pe front, prezentând un roșior călare. Lucrarea corespunde unui exercițiu cromatic de factură impresionistă întreprins de pictor în preajma mentorului său, despre care profesorii îl avertizau: „Cine se ia după Grigorescu, ca el are să ajungă, un amator”. Niciunul nu avea să ajungă amator, însă Luchian se va desprinde de influența acestuia, creația de după întoarcerea de la studiile la Paris și München consemnând o direcție înnoitoare a limbajului plastic.

Ulei pe pânză
610 mm x 430 mm
MNIR, nr. inv. 126105
Restaurare: Romeo Gheorghiță, Sorina Gheorghiță

ATACUL DE NOAPTE – SCENĂ DIN RĂZBOIUL DE INDEPENDENȚĂ (nedatat)

EMILIAN LĂZĂRESCU (1878-1934)

Pe un fond întunecat, se distinge prezența unui personaj înfățișat din profil ținându-și pușca pe braț, înconjurat de alți soldați vag schițați, sugerând un morman de cadavre în mijlocul căruia se află, poate, singurul supraviețuitor al atacului. Momentul surprins este cel de după ultimul foc tras, când trupurile încolăcite ale celor morți se transformă într-o masă amorfă și inertă. Intenția pictorului de a sugera masa colectivă ostașilor în locul redării figurative a fiecărui căzut la luptă potențează efectul tulburător al imaginii și dimensiunea dramei momentului, pe care Lăzărescu o intuiește remarcabil din imaginație.

Ulei pe pânză
500 mm x 750 mm
MNIR, nr. inv. 177391
Restaurare: Romeo Gheorghiță, Sorina Gheorghiță

ATACUL DE LA SMÂRDAN (1885)

Nicolae Grigorescu (1838-1907)

Lucrarea este o primă demonstrație plastică de asemenea dimensiuni în istoria artei românești și opera definitivă din seria celor care poartă același titlu, reconstituind o scenă de luptă din bătălia dată la 12 ianuarie 1878, în localitatea eponimă. La acel moment, Grigorescu se afla în atelierul din București, lucrând la primele pânze cu subiectul războiului.

Ajutat de schițele și desenele realizate asistând la asediul Plevnei și la bătălia de la Rahova, artistul construiește discursul vizual al Atacului de la Smârdan plecând de la câteva repere comune acestor episoade. Pe soldați îi mai întâlnise, le studiase mișcările și încordarea, le cunoscuse forța și elanul cu care porneau la atac.

De această dată, îi reînsuflețește pe pânza din marginea căreia, ca de după o cortină, țâșnesc cu toată forța alergând printre trupurile celor căzuți pentru a înfrunta următorul val de inamici. Posturile militarilor, adesea subiectul criticii de artă acuzând o reiterare superficială a aceluiași soldat, conferă ritmicitate scenei, agregând personajele într-un corp monolitic ce concentrează eroismul colectiv al ostașilor români.

În mod eronat identificați ca dorobanți în literatura de specialitate antedecembristă, aceștia sunt infanteriști de linie și cei cărora li se datorează victoria decisivă împotriva otomanilor.

Magistrala pânză a fost comandată de Primăria Capitalei la încheierea războiului. Grigorescu a lucrat vreme de șapte ani la tablou, care a atras un public numeros și comentarii dintre cele mai neașteptate la expunerea sa. Aflat în fața acestuia, un general de armată l-ar fi întrebat pe Grigorescu unde sunt ofițerii, căci vede numai soldați. Cu un fin sarcasm, acesta i-ar fi răspuns: „ofițerii erau înainte și din pricina elanului lor, au ieșit din cadru”.

După o îndelungată expunere în sala de consiliu a Primăriei, unde afluxul mare de vizitatori periclitase starea de conservare a picturii, Atacul de la Smârdan este mutat la Pinacoteca Statului, devenind bun național. Din anul 1979, Muzeul Național de Istorie a României găzduiește impozanta pictură metamorfozată în simbol al independenței naționale.

Ulei pe pânză
2530 mm x 3300 mm
MNIR, nr. inv.: 131525