Partituri metalice. Cutii muzicale din colecția MNIR ⋆ Muzeul Național de Istorie a României

Microexpoziţia „Partituri metalice. Cutii muzicale din colecțiile MNIR”

Lungul drum al descoperirilor care au determinat apariția unei întregi industrii la sfârșit de secol XIX, care au avut ca rezultat aceste cutii muzicale, se consideră că a început cu primul instrument muzical mecanic prezentat de frații Banū Mūsā în Cartea dispozitivelor ingenioase, în care erau cuprinse aproximativ 100 de dispozitive și modul acestora de funcționare.

De la idee la primele instrumente mecanice

O altă invenție care a precedat mecanismul cutiilor muzicale, carillonul, a apărut în Flandra. Instrumentul, care folosea un ansamblu de clopote sau lamele acordate la anumite tonuri, a fost folosit în mare parte de biserici sau alte clădiri administrative pentru a indica momente importante din existența comunității.

Odată cu descoperirea proporțiilor corecte ale materialelor care compuneau aliajul din care erau create clopotele, în 1644, s-a reușit acordarea corectă, acestea devenind instrumente muzicale în adevăratul sens al cuvântului. Întrucât, atât carillonul, cât și mecanismul de ceas erau strâns legate, acest fapt a condus la următorul pas logic, inventarea unui sistem de redare a sunetului, cu ajutorul unui cilindru, pentru a putea acționa sistemul de clopote la intervale precise.

Acest cilindru dispunea de pini poziționați în locuri bine stabilite, ce corespundeau unui sistem de pârghii și ciocane, conectate la rândul lor la câte un clopot. Cilindrul descria o mișcare circulară cu un anumit ritm, prin care era redată o melodie. Fiecare element al acestui ansamblu putea fi demontat în vederea obținerii diferitelor tonuri și melodii dorite.

Ceasornicarii au fost cei care au recunoscut potențialul și au miniaturizat mecanismul, realizând ceasuri muzicale în spațiul german. Cu toate acestea, Elveției îi datorăm cutia muzicală. Nimeni nu știe cu siguranță cine a inventat prima mișcare a cutiei muzicale, dar în mare măsură, Louis Favre, un ceasornicar din Geneva, este considerat responsabil pentru realizarea primei cutii muzicale în secolul al XVIII-lea.

Un alt ceasornicar din Geneva, ce aduce contribuții importante în realizarea cutiilor muzicale, Pierre Jaquet-Droz, a realizat cutii muzicale miniaturale, printre care și cutii muzicale cu păsări sau păpuși mecanice. Droz a construit în baza cunoștințelor sale un mic tabac care conținea o pasăre automată în miniatură. Interiorul era prevăzut cu un mecanism de ceas înfășurat, care acționa un burduf și mai multe came. Burduful crea șuieratul păsării, în timp ce camele controlau notele produse de fluier și mișcările păsării.

În timp ce creațiile lui Droz încântau nobilimea și înalta societate europeană, ceasornicarul elvețian Antoine Favre-Salomon se îndrepta spre propria sa revelație muzicală. Salomon a preluat teoriile carillonului și a decis să înlocuiască folosirea clopotelor cu benzi mici de metal reglate pentru a realiza, în esență, o versiune miniaturizată a mecanismului. În 1796, viziunea sa a fost pusă în operă și au apărut pieptenele și cutia muzicală pe care o cunoaștem astăzi.

Invențiile care au creat industria cutiilor muzicale

Pieptenele permitea atât redarea muzicii la o scară mai mică, cât și o mai mare autonomie și precizie a sunetului. Această evoluție a dat naștere în mod eficient industriei cutiilor muzicale cu cilindru. Elveția a rămas centrul producției de cutii muzicale de-a lungul perioadei de vârf a acestei invenții, iar în curând s-a răspândit în toată Europa și peste Atlantic, până în America.

Producători precum Nicole Frères, B.A. Bremond, Mermod Frères și Charles Paillard au intrat în scenă, creând unele dintre cele mai frumoase și prețioase cutii muzicale cu cilindru. A fost regândită forma carcasei și s-a constatat că mahonul și stejarul ar atenua sunetul, prin urmare esențele preferate pentru carcase au fost lemnul de trandafir și nuc alături de zinc, alamă și sidef, folosite pentru lucrări de incrustație.

Paillard, în special, a făcut progrese mari în dezvoltarea calității sunetului cutiei muzicale cu cilindru prin transformarea mecanismului pentru a oferi un volum mai mare. Odată cu această inovație, cererea consumatorilor pentru mai multă profunzime și varietate a sunetului a devenit și mai mare, ceea ce a dus la crearea de cilindri care cuprindeau mai mulți pini și piepteni cu peste 300 de dinți, ce puteau îngloba mai multe note decât claviatura pianului cu 88 de clape. Alte instrumente au început să fie încorporate în mecanismul cutiei, inclusiv tobe, clopote, mandoline și castaniete, care au pregătit calea sistemului de cilindri interschimbabili. Progresele în ceea ce privește calitatea și autonomia sunetului au făcut ca mecanismul cilindrului să poată reda o gamă nelimitată de arii pentru a se potrivi fiecărui gust.

Se părea că popularitatea mecanismului cu cilindru era de neoprit, până la următoarea invenție de la sfârșitul anilor 1880 în Leipzig, Germania. Căutând o modalitate de a face cutia muzicală și mai convenabilă pentru clienți, Symphonion Musikwerke a dezvoltat cutia muzicală cu discuri interschimbabile. În 1909 Symphonion întâmpină dificultăți financiare fiind restructurată, numele companiei schimbându-se în Symphonion-Fabrik AG. Compania s-a mutat în afacerea cu piane orchestrion și a realizat atât modele acționate cu discuri, cât și modele cu cilindru, piane automate și fonografe. Deși ultimul catalog înregistrat de Bowers a fost publicat în jurul anului 1912, se pare că înaintea izbucnirii Primului Război Mondial, afacerea s-a mutat în Gera, Turingia, concentrându-se pe realizarea de fonografe.

În 1930, Compania a fost denumită Pail Scheibe Symphonion-Musikwerke. Multe companii noi au apărut, cum ar fi Calliope, Monopol, Komet, Gloria, Celesta și Triumph. Cu toate acestea, pentru Symphonion și Polyphon nu a avut un impact major, acestea continuând să prospere prin prisma calității produselor lor. În anul 1899, Polyphon Music Box Factory a trimis muncitori și echipamente în SUA pentru a forma ceea ce urma să fie cunoscut sub numele de Regina Company of Rahway. Sub conducerea inovatoare a lui Gustave Brachausen, industria a continuat să prospere după ce a fost transferată pe alt continent, iar prin intermediul acestuia, muzica a putut fi adusă în casele tuturor, deoarece prețul pentru o cutie nu era prohibitiv și puteau fi achiziționate în orice dimensiune, inclusiv cele acționate automat cu ajutorul monedelor.

Treptat, majoritatea marilor producători de cutii muzicale au ieșit din afaceri, întrucât o serie de invenții ingenioase au pregătit calea pentru și mai multe schimbări în lumea muzicii. În 1877, Thomas Edison a inventat fonograful (urmat în 1885 de gramofonul lui Alexander Graham Bell), care nu numai că reproducea sunetul, dar îl și putea înregistra. Mai târziu, în secolul al XIX-lea, pianul automat, a promovat automatizarea muzicii prin proiectarea unui pian cu un mecanism care a folosit role de hârtie perforate pentru a controla acțiunile instrumentului. Prin dezvoltarea acestui concept de role de hârtie a avut loc apariția instrumentelor de tip orchestrion, ce erau practic niște ansambluri automatizate ce imitau sunetele produse de o orchestră reală. Companii precum Arburo din Hoboken, Belgia, au creat aceste mașini extraordinare, care au luat locul unor trupe întregi. Aveau motoare puternice, țevi și aspiratoare care acționate cântau la orgi și tobe, la triangluri și acordeonuri.

Ultimele lovituri date popularității cutiilor muzicale au venit odată cu izbucnirea Primului Război Mondial în 1914 și cu impactul global al Marii Crize, care a durat din 1929 până la sfârșitul anilor 1930. Ținând cont de faptul că un model de bază costa cât echivalatul unui salariu pe aproximativ patru luni ale unui muncitor, industria, cândva robustă, s-a deteriorat. În acele vremuri, majoritatea producătorilor de cutii muzicale s-au reprofilat în fabricarea altor produse care necesitau piese mecanice precise, în timp ce unii s-au întors la fabricarea de ceasuri, iar alții și-au vândut afacerile către companii mai mari de cutii muzicale.

Noile instrumente in vogue

În 1888 Revista Science prezenta noua modă în ceea ce privește intrumentele muzicale și afirma că unul dintre intrumentele în vogă la care iubitorii de muzică pot apela fără a fi necesară prezența unui muzician este cutia muzicală, „un instrument la care s-au făcut încercări mai mult sau mai puțin reușite de a combina nu numai părțile pe care trebuie să le cânte, perfecte de felul lor, ci și o aproximare cât mai apropiată de talentul de execuționist ale unui muzician pe cât o va oferi priceperea mecanică”.

Cutia muzicală cu cilindru, care poartă eticheta Musique de Genève, a fost produsă de Nicole Frères. Înființată la Geneva în 1814 de François Nicole, firma Nicole Frères a realizat inventarea celor mai importante rafinamente care au îmbunătățit calitatea muzicală a cutiilor muzicale cu cilindru, adăugând noi elemente, cum ar fi mici tobe, clopoței. Cutia muzicală putea reda 6 cântece, care puteau fi notate pe etichetă alături de seria cutiei muzicale.

Cea de a doua tipologie este reprezentată de cutia muzicală Symphonion, care folosea discuri metalice, fiind realizată de compania care a brevetat această invenție. Folosirea acestui sistem a conferit o deosebită versatilitate acestui instrument prin posibilitatea de a reda orice tip de muzică. Discurile ce aparțin acestei cutii muzicale cuprind de la Valsuri, la Polka Mazurka până la cântece specifice românești cum ar fi Battuta (Danțu Național) sau Hora moldovenească (Hora moldoveanca). De asemenea, toate prezintă numărul de serie și au marcat pe acestea Breveté SGDG (Breveté Sans Garantie Du Gouvernement).

A fost produsă de Symphonion, care se remarcă prin diversitatea enormă de tipuri, stiluri și modele produse. Nu există altă cutie muzicală cu discuri în atât de multe variante. Se găseau discuri cu același diametru, dar aveau caracteristici diferite pentru a se potrivi cu două tipuri de mecanisme. Compania a fost, de asemenea, un pionier în utilizarea motoarelor electrice în cutiile muzicale cu discuri, primul model echipat cu un motor electric fiind promovat în 1900. Compania Symphonion a început activitatea în 1885 și a produs prima cutie muzicală ce reda sunetele cu ajutorul discurilor. Fondatorii săi au fost Oscar Paul Lochmann și doi parteneri: Gustave Brachhausen și Paul Riessner. În decurs de doi ani, ultimii doi au înființat compania Polyphon, care producea modele similare la concurență cu firma originală. În 1889 firma Symphonion a devenit o societate cu răspundere limitată sau Aktiengesellschaft, cu acțiuni cotate la bursă.

Discurile din zinc sau oțel au funcționat după același principiu, de a vibra lamelele pieptenului pentru a crea muzică. Diferența era data de modul în care se producea vibrarea lamelelor, diferiți producători creând discuri de diferite diametre și dimensiuni ale pinilor, astfel încât discul unui producător să nu poată fi folosit pe cutia muzicală a altui concurent.

Acest nou sistem de producție a sunetului simplificat a fost mai ieftin de produs și a permis un repertoriu muzical mai larg, mai divers și mai actual. Producătorii elvețieni de cutii muzicale, în principal liderii de piață, Paillard, Mermod Frères și Thorens, s-au confruntat cu o concurență din ce în ce mai mare din Germania în ultimii ani ai secolului al XIX-lea și au observat în curând că vânzările cutiilor lor muzicale cu cilindru tradițional a avut de suferit. La început, competiția a fost contracarată prin producerea de noi modele de cutii muzicale elvețiene, dar anii 1890 asistau deja la dezvoltarea și producția de către companiile elvețiene a cutiilor muzicale cu disc pentru piața mondială.

Comparativ cu cilindrii, discurile erau mai ușor de gestionat și de schimbat, precum și mai ieftin de creat. Acest lucru a permis ca noile modele de cutii muzicale să fie mai accesibile și, prin urmare, disponibile pentru un public mai larg. De asemenea, firmele puteau produce aceste discuri mai rapid, oferind consumatorilor șansa de a cumpăra cu ușurință cele mai recente melodii de la compozitorii lor preferați. Cutiile muzicale cu cilindru au continuat să aibă un public numeros, dar, fără îndoială, discul a devenit mijlocul dominant de divertisment muzical acasă. Companii precum Symphonion, Regina, Polyphon și o mulțime de altele, toate cu sediul fie în Germania, fie în Elveția, cu multe sucursale în Statele Unite, au controlat piața de profil.

Concurența a condus, de exemplu, Polyphon Music Works, de asemenea, cu sediul în Liepzig, spre îmbunătățirea atât de mult a produsului original, încât au depășit cu mult Symphonion Corporation în calitate. Ambele companii au menținut în viață industria cutiilor muzicale, dar, făcând acest lucru, au trebuit să apeleze în continuare la producătorii din Elveția pentru fabricarea de piepteni. Acestea au fost implicate în fabricarea obiectelor de profil, cutii miniaturale, ceasuri, aparate acționate cu monede și multe alte tipuri de cutii.

Cum funcționează?

Partea interioară a cutiei muzicale cu cilindru adăpostește un mecanism a cărui structură de bază a mișcării este compusă dintr-un pieptene fabricat din oțel și în care se produce sunetul. Benzile de metal proeminente de pe pieptene se numesc dinți.

Acest pieptene acționează o serie de ace metalice ce sunt aplicate pe cilindrul căruia i se imprimă o mișcare rotativă. Melodia este redată prin dispunerea acelor. În mod normal, este fabricat din alamă. Forța care pune în mișcare cilindrul este dată de resortul principal, situate în carcasa arcului și care este acționat de o pârghie cu cremalieră ce înfășoară resortul principal.

Reglarea mișcării de rotație a cilindrului prin restricționarea vitezei de eliberare a arcului este făcută de un regulator. Tot acest mecanism este fixat pe o placă de bază.

În cazul mecanismului cutiei muzicale cu disc diferența constă în includerea unei rotițe dințate care acționează acest model de cutie muzicală. Atunci când discul descrie o mișcare de rotație, proeminențele de pe disc vor învârti roata dițată, care la rândul ei va lovi dinții pieptenilor pentru a produce muzica. Versiunile de început ale discurilor au fost realizate din zinc. Dar a fost schimbat ulterior cu oțel pentru a crește rezistența și durabilitatea. Acesta este ușor deformat pentru a întări acele proeminențe.

Conservarea și restaurarea cutiilor muzicale

Cutiile muzicale au continuat să fascineze publicul și s-au înființat o serie de societăți ale colecționarilor. Dar trecerea timpului își lasă amprenta asupra acestor intrumente, care necesită lucrări de conservare și restaurare pentru a-și păstra calitatea sunetului.

Restaurarea cutiilor muzicale a urmărit îndepărtarea semnelor de uzură ale acestor instrumente, apreciate și care au fost intens folosite, având ca rezultat multiple zgârieturi, murdărie ancrasată, cât și îmbătrânirea lacului. Factorii fizici, umiditatea şi temperatura au format o legătură ce favorizează nașterea unei acțiuni negative, ce crează variații dimensionale asupra lemnului. Fiind un material higroscopic, datorită celulozei din compoziţia sa, lemnul absoarbe umiditatea din mediul ambient şi o cedează în egală măsură, în anumite condiţii de microclimat.

La valori mari de umiditate, suporturile din materiale higroscopice devin flexibile, lemnul pierzându-şi rigiditatea. Apa de impregnare din fibra de celuloză se pierde prin procese dificile şi nu poate fi eliminată în totalitate din structura panoului de lemn. În timpul procesului de uscare, când apa din structură este eliminată, materialele higroscopice se contractă determinând deformarea lemnului. Mişcările fibrei lemnoase pot fi de mai multe tipuri şi pot determina diverse forme de degradare: dislocări, deplasări, expulzări ale unor fragmente.

Obiectele în cauză au relevat existenţa unor deteriorări de natură fizico-chimică, şi biologică cauzate de îmbătrânirea materialelor dar şi a acţiunii factorilor exogeni (lumina, U.R., temperatura, atmosfera poluantă), uzură funcţională. O serie de activități cu rol structural, în primă fază, desprăfuirea şi curăţarea murdăriei ancrasate, au fost necesare, urmate de îndepărtarea lacului îmbătrânit. Mecanismul a fost curățat cu o soluţie pe bază de alcool etilic si apă distilată pentru îndepărtarea depunerilor de impurități și eliminarea corpurilor străine.

O ultimă operațiune realizată în acest proces de restaurare a constituit-o integrarea cromatică, având un rol estetic, cu ajutorul unui baiț pe bază de apă punctând diferența semnificativă față de modul în care acest bun cultural arăta înainte și se încheie prin aplicarea unui strat de lac protector. Protejarea cutiei de rezonanță și a mecanismului cutiei muzicale asigură funcționalitatea acesteia, ceea ce determină ca la peste un secol distanță să poate fi recreată atmosfera din perioada Belle Époque.