Organizarea de către Muzeul National de Istorie a României în parteneriat cu Arhivele Naționale ale României și Institutul Cultural Român a unui proiect on-line dedicat marcării a 100 de ani de la semnarea, la 4 iunie 1920, a Tratatului de la Trianon – moment de o semnificație deosebită în istoria noastră națională — este un demers salutar, pentru care inițiatorii săi merită cele mai călduroase felicitări și mulțumiri.

Sunt încrezător că proiectul on-line îi va ajuta pe vizitatori, care cu siguranță vor fi numeroși, nu doar să cunoască sau să readucă în memorie împrejurările și evenimentele de la data respectivă și cele care au precedat momentul Trianon, ci și, foarte important, să   înțeleagă cât mai bine că cele statuate prin Tratatul semnat atunci reprezintă urmarea firească a unor evoluții și procese obiective care au avut loc în spațiul central-european, pe fondul afirmării crescânde a dezideratelor și idealurilor popoarelor din aceasta regiune de a-și construi propriul destin.

Să ne amintim că Tratatul de la Trianon, unul din  cele cinci tratate importante încheiate după Primul Război Mondial, la Conferința de Pace de la Paris, a fost semnat între Puterile Aliate și Ungaria ca unul din  statele succesoare ale Austru-Ungariei învinse în Marea conflagrație. În fapt, este vorba de înfrângerea Imperiului Habsburgic, redenumit Imperiul Austru-Ungar, după instituirea în 1867 a Dualismului și care a încetat să existe în 1918. Austria și Ungaria au devenit state succesoare (pe teritoriile populate în mare majoritate de germano-austrieci, respectiv maghiari), în timp ce celelalte națiuni care făceau parte din  imperiu și-au constituit propriile state sau s-au unit cu patria mamă, pe baza principiului autodeterminării. Este cazul românilor din  Transilvania, iar Tratatul de la Trianon a însemnat recunoașterea internațională a actului de la 1 Decembrie 1918 -apogeul devenirii națiunii române.

Cât priveşte unele rapeluri nostalgice la statul ungar al Coroanei Sfântului Stefan (dispărut practic și transformat, în cea mai mare parte, după bătălia de la Mohacs din  1526, în provincie a Semilunii), este de reamintit că, chiar și după politica foarte activă din  timpul Dualismului, de „încurajare’’ a deznaționalizării, în jumătatea controlată de Budapesta a Imperiului( „țările Coroanei’’), doar 54,6% erau, în 1910, maghiari.

Asemenea nostalgii ca și unele nemulțumiri manifestate de-a lungul timpului (inclusiv în zilele noastre) față de Trianon, ca de altfel și față de celelalte Tratate încheiate la Versailles în 1919-1920, pot fi, până la un punct, înțelese. Devenirea obiectivă a lumii nu poate fi însă contestată, iar ceea ce s-a petrecut la Paris acum un secol, este tocmai expresia acestei deveniri. De aceea este greu de înțeles și nu poate fi acceptat recursul la istorie pentru a stimula sau promova atitudini și abordări cu tente revizioniste, generatoare de tensiuni, într-o Europa al cărei obiectiv esențial este libertatea și prosperitatea cetățeanului, indiferent de etnia sa și de statul căruia îi aparține.

Istoria trebuie înțeleasă și luată ca bază pentru construcția unei astfel de lumi. Exemplul altor mari națiuni europene, care au putut face din  istoria foarte zbuciumată a relațiilor dintre ele un argument pentru o conlucrare densă, orientată spre viitor într-o Uniune Europeană tot mai integrată, este demn de urmat și în spațiul central-european. Proiectul inițiat de Muzeul National de Istorie a României se circumscrie, fără îndoială, acestui deziderat.

Dr. Lazar Comănescu

Ambasador

Fost Ministru de Externe

Info

Acces muzeu:

Luni – Marți: închis
Miercuri – Duminică: 10:00 – 18:00
(program de vara)

Casa de bilete se închide la 17.15

Adresă:
Calea Victoriei 12
Sector 3, 030026
București
România