Muzeul Național de Istorie a României anunță cu profund regret trecerea la cele veșnice a celui ce a fost Carol W. König, cercetător, expert evaluator arme medievale, un profesionist desăvârșit și un om generos.

A fost colaborator apropiat al MNIR, oferind consultanță de specialitate în organizarea unor expoziții remarcabile precum „Arme din colecția Muzeului Național de Istorie a României”, semnând articole valoroase în publicațiile științifice ale muzeului, în albume de colecție și cataloage expoziționale.

S-a afirmat ca muzeograf în cadrul Muzeului Militar Național. A fost membru al Comisiei Naționale a Muzeelor şi Colecțiilor din România, a condus mai multe direcții din cadrul Ministerului Culturii cu care a colaborat în permanență.

Un remarcabil reprezentant al comunității germane din care făcea parte, a fost decorat atât de România cât și de Germania. În 2020 i-a fost conferit Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler, de către Președintele României, Klaus Iohannis în semn de apreciere pentru contribuția excepțională avută, de-a lungul întregii sale activități, timp de decenii, la cercetarea, expertizarea, conservarea și valorificarea bunurilor de patrimoniu cultural național.

Colectivul muzeului prezintă, pe această cale, sincere condoleanțe fiicei sale, colega noastră, Nicoleta König, și întregii familii îndurerate.

Dumnezeu să îl odihnească în pace și lumină!

 

Leave a Reply