După războaiele dacice, cea mai mare parte a regatului dacic a fost atribuită noii provincii numite Dacia. Restul teritoriilor cucerite au revenit Moesiei Inferior.
Pax Romana
Armata, administrația și coloniștii au avut un impact major asupra transformării într-un timp scurt a Daciei într-o provinciei romană edificată „a fundamentis”. Provincia a făcut obiectul unei colonizări masive, dirijate de autoritatea centrală. Sunt atestați coloniști „ex toto orbe Romano” care au conviețuit cu populația autohtonă.
Orașele au jucat un rol deosebit, de centre de iradiere a civilizației romane, constituind osatura unei temeinice romanizări. Peste tot apar construcții emblematice, iar viața de zi cu zi a locuitorilor celor două provincii se desfășoară la fel ca în orice alt oraș din lumea romană.
În materie de religie romanii au acceptat culte străine pantheonului greco-roman sau l-au nuanțat, prin preluarea unor credințe și zeități străvechi ale populației autohtone.
Atacurile barbare au determinat împărații din a doua jumătate a secolului al III-lea p.Chr. să renunțe la provincia Dacia. Retragerea romanilor la sud de Dunăre s-a definitivat în timpul împăratului Aurelian (270 – 275 p.Chr.). Pe teritoriul fostei provincii Dacia a rămas o populație latinofonă, cu un mod de viață și o cultură materială influențată definitiv de romanitate; cu toate frământările și transformările din veacurile ce au urmat, la nordul Dunării a rezistat ultima frontieră a romanității.
Dacia Augusti Provincia
Dacia și Moesia Inferior erau provincii imperial conduse de un locțiitor al împăratului, având titlul de legatus Augusti pro praetore, numit dintre foștii consuli romani. Ulterior, din motive strategice, economice și administrative, provincia Dacia a suferit o serie de reorganizări, în timpul lui Hadrian (Dacia Superior și Dacia Inferior) și în timpul lui Marcus Aurelius (Dacia Porolissensis, Dacia Apulensis și Dacia Malvensis).
Apărarea provinciei a presupus un effort militar deosebit, estimat la cca 30.000 – 40.000 de soldați. Pe teritoriul Daciei au staționat două legiuni, recrutate doar din rândul cetățenilor romani (a XIII-a Gemina și a V-a Macedonica) precum și numeroase unități auxiliare (cohorte, alae și numeri), recrutate din restul lumii romane, ai căror soldați, la terminarea serviciului militar, dobândeau cetățenie romană și primeau loturi de pământ în provincia în care serviseră.
Sunt atestați coloniști italici, norico-pannoni, illiri, traci și greco-orientali, care au conviețuit cu populația autohtonă, geții și dacii din cele două provincii. S-a produs o astfel de sinteză în care modul de viață roman, limba latină, devenită lingua franca, un sistem economic articulat și conectat la restul lumii – alimentat de o monedă unică, toleranța și puterea de asimilare a mentalității romane, au jucat un rol determinant.
Definirea succintă a acestor două provincii ar atribui Moesiei Inferior verbul a adapta, iar Daciei, a construi. În Moesia Inferior se distinge o puternică tradiție elenistică. Aici, romanii au adaptat un sistem de administrare ținând seama atât de funcționarea orașelor grecești de pe litoralul Mării Negre, cât și de comunitățile getice, de pe teritoriul actual al Dobrogei.
Includerea spațiului României actuale în sfera celei mai avansate civilizații din acea vreme, Imperiul Roman, a schimbat definitiv aspectul și destinul acestei părți a lumii.
Scripta Manent
Pentru locuitorii provinciali scrisul devine o prezență cotidiană. În Dacia se utiliza cu predilecție scrisul în limba latină iar în cetățile grecești din Moesia Inferior se vorbea și se scria în grecește.
Documente epigrafice deosebite prin abundența informațiilor conținute, tăblițele cerate de la Alburnus Maior, oferă informații precise asupra realităților economice, a sistemului de locuire, a vieții religioase și a raporturilor juridice care guvernau comunitatea minieră de aici. Denumite și Tripticele Transilvane, ele au fost descoperite în interiorul galeriilor romane de la Roșia Montană fiind acte juridice, cu caracter strict particular și individual.
În același timp, din categoria izvoarelor de drept public, tablele de bronz din Constituția Municipală a orașului Troesmis și tratatul statului roman cu orașul Callatis constituie exemple edificatoare. Analiza acestor izvoare a făcut posibilă nuanțarea mecanismelor dreptului roman, fiind printre rarele ocazii în care este posibilă surprinderea „dreptului roman aplicat”.
Luto, Aqua, Ignis et Lucis
Deși în perioada anterioară fostele teritorii dacice erau conectate la sistemul economic roman, racordarea teritoriului la restul provinciilor, crearea coridoarelor comerciale securizate și a pieței interne articulate, se produce încă din primii ani ai administrației romane.
Orașele și târgurile sunt centre de producție pentru bunurile de larg consum dar și verigi de legătură între producătorii din mediul rural și consumatori.
Viața economică era complexă, caracterizată prin dinamică și diversitate, cu centre de producție locală (ceramică, toreutică, prelucrarea materiilor animale, prelucrarea pietrelor semiprețioase, sticlărie, producție textilă) și cu intense legături comerciale cu restul Imperiului.
Panteon
Un rol deosebit în procesul de aculturație și de fixare a unei identități specifice l-a avut intense viață religioasă din cele două provincii.
Specialiștii au putut schița Pantheonul provincial din Dacia pe baza a peste 1500 de inscripții, identificării a 150 de temple, sanctuare sau zone sacre, răspândite atât în mediul urban cât și în cel rural, precum și pe baza a sute de reprezentări iconografice din metal, piatră sau gravate în pietre semiprețioase.
Se conturează, în provinciile Dacia și Moesia Inferior, o viață spirituală intensă și diversă, în care se topesc și se transformă, prin sincretism și interpretatio romana, credințe și practice religioase legate de divinitățile „clasice” greco-romane cu cele orientale, traco-moesice, celtice sau nord-africane.
Fundalul mitic acoperă toată gama de mituri clasice, respectiv cele din ciclul lui Jupiter (răpirea Europei, mitul Ledei, al lui Ganymedes), din ciclul lui Apollo (nimfa Daphne, silenul Marsyas), din ciclurile epice (Iliada/Eneida).
„Homo Sum, Nihil Humani a Me Alienum Puto”
Civilizația propagată de romani este în primul rând una urbană. În orașele Daciei s-a exprimat întreaga vigoare a civilizației romane, s-a concentrat bogăția, s-a desfășurat o viață economică și culturală înfloritoare.
Așezările și orașele din Dacia și Moesia Inferior din veacul al II-lea se străduiau să imite Roma, edilitar, organizatoric și în viața cotidiană a locuitorilor lor. Fiecare așezare mai importantă dorea să devină o mică Roma, Romula – „Roma cea mică”, fiind chiar numele unui oraș roman din sudul Daciei.
Eleganța provincială feminină și masculină este la mare căutare, atât în timpul vieții cât și în ultima călătorie către tărâmul umbrelor. Așa aleg să se înfățișeze eternității, însoțiți de lucrurile și podoabele ce i-au înfrumusețat, de jocurile ce le-au jucat sau de simbolurile profesiei pe care au îmbrățișat-o.
