Subsecțiunea este dedicată civilizațiilor antice care s-au dezvoltat pe teritoriul României în cea de-a doua epocă a fierului – La Tène. Rolul central îi revine civilizației dezvoltate de geto-daci, în spațiul definit de țărmul vestic al Mării Negre (Pontos Euxenios), bazinul Carpatic și fluviul Dunărea. Dezvoltarea acestei civilizații este privită în conexiune cu influențele profunde manifestate asupra sa de civilizațiile cu care au intrat în contact, fiind definiți patru factori catalizatori: influențele celtice pentru zona intracarpatică, prezența elementelor germanice timpurii în zona de est– bastarnii, prezența coloniilor grecești din Pontul Stâng și permanentele contacte cu lumea greco-romană.
Ca discurs muzeografic subsecțiunea este tratată prin 8 teme generice, fiecare cu capitole distincte, ilustrate prin artefacte semnificative pentru desenarea acestui facies cultural complex, din perioada secolelor IV a. Chr. – I p. Chr. La finalul perioadei ilustrate de această secțiune, civilizația daco-getică în forma ei clasică, definită în acest spațiu, este una profund racordată la oikumene (lumea recunoscută ca civilizată), astfel încât integrarea ei în Imperiul Roman este doar o evoluției istorică firească, o contopire a două civilizații ajunse la maturitate din care se va contura ulterior o nouă realitate politică, ca premisă a spațiului ce va deveni, din perspectiva istoriei civilizației – “Ultima Frontieră a Romanității”.