Skip to main content

Onoarea Națiunilor

Ordine și Decorații din patrimoniul MNIR

DESPRE EXPOZIȚIE

“Onoarea Națiunilor” reunește 560 de piese, ordine, medalii, cruci, semne onorifice și brevete, atât militare, cât și civile, din 80 de țări, multe dintre ele foarte rare, fiind cel mai mare proiect expozițional de acest gen din ultimii 30 de ani din țară.

Ordinele Unirii (creat în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza), Mihai Viteazul și Crucea Regina Maria (înființate în timpul Primului Război Mondial), Ferdinand I și Pentru Merit (instituite în perioada interbelică) sunt doar o parte dintre piesele deosebite, care pot fi admirate în cadrul secțiunii dedicate decorațiilor românești. Printre cele mai valoroase distincții străine prezentate în cadrul expoziției se numără ordinele Vulturul Negru al Principatului Albaniei și ordinul Orhideei Înflorite al Imperiului Manciurian, precum și alte însemne ale statelor de pe celelalte continente.

Expoziția va fi deschisă în perioada 13 august – noiembrie 2020.

Vă așteptăm la muzeu!

 

Echipă curatorială :

Cornel-Constantin Ilie, Martin Tudor, Roxana Gâscă, Ionuț Drăgoiescu, Cristina Barbu, Bogdan Opreanu, Andrei Grumeza, Marius Trifu, Flavius Roaită

Fotografie:

Ing. Marius Amarie, Mark Perpits, Mihai Florea

Grafică & DTP :

Cornel – Constantin Ilie

      Program de vizitare:

  • Miercuri – Duminică: 10.00 – 18.00
  • Luni – Marți : închis

 

       Tarife:

  • Adulți – 20 lei/persoană;
  • Pensionari – 10 lei/persoană;
  • Elevi, studenți, persoane adulte cu handicap mediu sau ușor, posesori card „Euro 26” – 5 lei/persoană.

Accesul in muzeu este permis în grupuri de maximum 3 persoane (cu excepția familiilor cu 2 sau mai mulți copii).
Accesul grupurilor se face la un interval de 5 minute; persoanele și grupurile care au realizat programări, telefonic (021 313 19 25 ) sau prin e-mail (relatiipublice@mnir.ro), având prioritate.

In spațiul expozițional se pot afla concomitent 100 de persoane. Accesul de noi vizitatori va fi permis gradual și progresiv, pe măsură ce persoanele care au vizitat expozițiile au părăsit muzeul.
In intervalul orar 13.30 -14.00 se va realiza igienizarea spațiului expozițional.