„Şi iată că cei apăsaţi varsă lacrimi şi nu este nimeni care să-i mângâie! În mâna asupritorilor lor era puterea… Şi am găsit că morţii sunt mai fericiţi decât viii;
dar mai fericit decât amândoi este cel ce nu s-a născut încă, fiindcă n-a văzut toate relele care se petrec sub soare.”
Eclesiastul 4, 1-3
Şase milioane de evrei şi alte milioane de oameni – ţigani, slavi, disidenţi politici, homosexuali , prizonieri de război, bolnavi mintali şi infirmi – au pierit ucişi de nazişti între 1933 – 1945. Politica de ură rasială promovată de nazişti a avansat cu neobosită cruzime de la propaganda urii la asasinatul în masă, culminând cu exterminarea evreilor şi a culturii evreieşti din Europa. Holocaust este un fenomen unic prin amploarea brutalităţii sale, prin cruzimea sa fără scrupule şi prin caracterul rece, industrial al asasinatului în masă, care s-a practicat în această perioadă. Cu toate acestea, cauzele sale persistă până în ziua de azi. Ura rasială, crizele economice, tarele psihologice şi morale ale oamenilor, îngăduinţa sau complicitatea omului de rând faţă de prigonirea aproapelui său sunt încă răspândite în lume într-un chip rău prevestitor.
Trebuie deci să avem curajul de a ne aduce aminte de Holocaust şi de a-l studia, oricât de mult ne-ar tulbura aceste studii şi amintiri. Căci este nevoie de oameni informaţi, cu o bună înţelegere a lucrurilor şi angajaţi moral pentru a împiedica o repetare a prigoanei. Prigonirea oamenilor în orice epocă şi în orice loc este intolerabilă. A acţiona împotriva ei este începutul speranţei.
