Program : Luni – Marți : închis - Miercuri – Duminică: 10:00 – 18:00 - Magazinul  muzeului se închide la: 17:15

 
 

Program : Luni – Marți : închis - Miercuri – Duminică: 10:00 – 18:00 - Magazinul  muzeului se închide la: 17:15

 
 

Peregrin prin Transilvania – Expoziţie de fotografie

  • 20/11/2007
  • Timp citire: 2 Min

„Timp de doi ani, autorul, român de origine săsească, stabilit în 1970 în Germania, a colindat satele săseşti cele mai îndepărtate, inventariind peste două sute de localităţi cu pasiunea unui cercetător dedicat, dar şi cu nostalgia fiului rătăcitor.

Bisericile fortificate ale saşilor din Transilvania, unele datând din secolul al XII-lea, formează un patrimoniu istoric şi cultural excepţional, ameninţat astăzi mai mult ca niciodată prin plecarea masivă a saşilor după al doilea război mondial, care s-a accentuat după căderea comunismului până la limita dramatică a depopulării totale a unor sate. Singura şansa a conservării lor, dincolo de obligaţiile autorităţilor locale sau ale organismelor specializate în conservarea şi restaurarea patrimoniului naţional, rămâne interesul şi efortul unor entuziaşti, care, ca Peter Jacobi, se dedică unei nobile misiuni: salvarea monumentelor.

Expoziţia de fotografie se doreşte a fi un semnal de alarmă în privinţa acestei probleme, importante pentru patrimoniul cultural naţional imobil.

Fotografia lui Peter Jacobi este fie bogat conotativă, fie abstractă, inflexibilă, asociată metaforei. Proiect în legatură cu un mediu dat, Transilvania lui Jacobi este o sculptură. biserica, zidul, cartea, oglinda, grădina, imaginarul, cerul şi apa sunt rezervoare de identitate.”

(extras din textul catalogului; texte de Ioana Vlasiu şi Liviana Dan)

Despre Peter Jacobi

Se naşte în 1935 în Ploieşti, România. Studiază Sculptura la Academia de Artă din Bucureşti iar în 1970 se stabileşte în Germania unde activează ca profesor universitar la Universitatea de Arte Aplicate din Pforzheim, în paralel cu activitatea artistică. Organizează numeroase expoziţii personale şi participă la diverse expoziţii de grup internaţionale.

Pentru informaţii suplimentare vă rugăm să contactaţi: Tel. 021 – 315.82.07; Fax. 021 – 311.33.56; http://mnir.ro http://www.facebook.com/pages/MNIR/377004590437, http://twitter.com/MNIR_

  Muzeul Naţional de Istorie a României

Program vizitare

Luni – Marți : închis
Miercuri – Duminică: 10.00 – 18.00
Magazinul muzeului se închide la: 17:15

Adresa

Calea Victoriei 12, Sector 3, București 030026, România

Vă invităm să vizitați cele trei mari expoziții permanente – Tezaurul Istoric, Copia Columnei lui Traian și Lapidarium – precum și o serie de expoziții temporare.