Muzeul Naţional de Istorie a României deţine o bogată colecţie de ordine şi decoraţii româneşti şi străine, puţin sau deloc cunoscute publicului larg. Iniţiativa Cabinetului Numismatic şi Tezaurului Istoric îşi propune expunerea
succesivă a unor grupuri de înalte Ordine şi Decoraţii aparţinând statelor suverane din diferite continente.
FRANŢA
ORDINUL NAŢIONAL LEGIUNEA DE ONOARE
A fost instituit prin legea din 29 floréal (19 mai 1802) pentru a recompensa meritele militare şi civile. Crearea acestui Ordin s-a înscris în programul de reorganizare al naţiunii franceze conceput de Primul Consul Napoleon Bonaparte, ce dorea crearea unui corp de elită format din militari curajoşi şi civili talentaţi, pus în slujba naţiunii. Deviza este ONOARE ŞI PATRIE.
Decretul din 30 iulie 1791 suprimase Ordinele monarhiei franceze; pentru recompensarea militarilor distinşi pe câmpul de luptă se acordau arme de onoare, în funcţie de armă şi grad. Toţi cei distinşi cu astfel de arme au devenit membri de drept ai LEGIUNII DE ONOARE, formând prima promoţie distinsă cu acest Ordin Naţional. Ordinul avea la fondare 4 clase: Mare Ofiţer, Comandor, Ofiţer, Cavaler, cuprinzând 6000 persoane. Prin decretul din 5 ianuarie 1805 Napoleon I a creat a V-a clasă numită la început Mare-Vultur, apoi Mare Cordon sau Mare Cruce. Până la domnia lui Ludovic Filip pe avers se afla efigia lui Napoleon; acesta a înlocuit-o cu efigia lui Henric al IV-lea; efigia imperială se reintroduce la 3 decembrie 1852. La 20 octombrie 1870 Guvernul înlocuieşte coroana imperială ce surmonta decoraţia cu o ghirlandă de laur şi stejar, efigia lui Napoleon cu efigia Republicii şi vulturul de pe revers cu două drapele tricolor încrucişate, deviza fiind aceeaşi. Ordinul nu-şi va mai schimba forma, dar la 3 decembrie 1963 s-a revizuit pentru ultima oară Statutul.
Ordinul expus, în grad de Mare Cruce, a fost conferit diplomatului Nicolae Titulescu. La MNIR se află brevetele acestui Ordin conferit şi altor personalităţi: George Filitti, procuror general la Înalta Curte de Justiţie din Bucureşti (Ofiţer, 1881); profesorul universitar fost deputat A. C. Cuza, membru al Juriului la Expoziţia universală Paris 1900 (Cavaler, 1901); generalul Constantin Ştefănescu Amza (Cavaler, 1917; Ofiţer 1920); generalul de Divizie Istrate Jean (Comandor, 1918); regina Maria (Mare Cruce, 1918); Nicolas Raicovicianu ministru Plenipotenţiar Consilier Juridic al Ministerului Afacerilor Străine (Ofiţer, 1935); ş.a.
RUSIA
ORDINUL SFÂNTULUI ANDREI
A fost fondat la 30 noiembrie/11 decembrie 1698 de ţarul Petru I, care s-a inspirit din vechiul Ordin englezesc Sf. Andrei (devenit Ordinul Ciulinului). Ţarul a ales acest nume deoarece Sf. Andrei este patronul Bisericii ortodoxe ruse (numele oficial al Ordinului era SF. ANDREI PRIMUL CHEMAT). Deviza este PENTRU CREDINŢĂ ŞI FIDELITATE. Conceput iniţial ca ordin militar, pentru recompensarea ofiţerilor distinşi pe câmpul de luptă, a fost primul Ordin rusesc creat şi este primul în ierarhia Ordinelor ruseşti. Era rezervat în primul rând suveranilor şi familiei imperiale, dar şi altor personalităţi de stat, civile şi militare. Avea o singură clasă, de Cavaleri, care erau de drept şi Cavaleri ai ORDINULUI ALEXANDRU NEVSKI, VULTURUL ALB, precum şi ai Marii Cruci a ORDINELOR SF. ANNA şi SF. STANISLAS. Este un Ordin cu Colan; se purta ca şi Marea Cruce, cu o placă de argint (iniţial era din material textil). Panglica este albastru azur. Ordinul avea uniforma proprie, care se purta la sărbătoarea Ordinului (30 noiembrie), sau la ceremonii excepţionale. După revoluţie s-a mai distribuit scurt timp, însemnului înlăturându-i-se atributele imperiale. În prezent este un Ordin dinastic al familiei Romanov în exil şi, în acelaşi timp, cel mai înalt Ordin al Federaţiei Ruse.
Ordinul expus, în grad de Colan, a fost conferit regelui României Carol I.
ORDINUL ALEXANDRU NEVSKI
A fost fondat de ţarul Petru I (versiune contestată de unii autori); oficial instituit la 21 mai 1725 de ţarina Ecaterina I-a, dar Decretul imperial a fost emis de ţarul Alexandru al II-lea la 5 august 1855 (este al treilea în ierarhia ordinelor ruseşti). I s-a dat numele după cneazul de Novgorod Alexandru Iaroslavici care, la 15 iulie 1240, în fruntea armatei ruseşti, a obţinut o victorie zdrobitoare asupra suedezilor, pe malul Nevei, dobândind titlul onorific de Nevski. În 1797 moaştele sale au fost mutate în Mânăstirea (Lavra) care-i poartă numele, el devenind patronul oraşului Sankt Petersburg. Ordin militar şi civil, este alcătuit dintr-o singură clasă de Cavaleri, care purtau decoraţia ca Mare Cruce. Panglica Ordinului este roşu aprins. Abolit după 1917, a fost recreat în altă formă la 29 iulie 1942, în plin război mondial, pentru a reuni toate forţele naţiunii pentru zdrobirea invadatorilor germani. S-a distribuit în număr mare ostaşilor, cât şi unităţilor de luptă. Actualmente Federaţia Rusă îl păstrează în sistemul său de ordine.
Ordinul expus a fost conferit regelui României Carol I.
ORDINUL SF. ANNA
A fost fondat la Kiel, la 11 februarie 1735, de Karl Friederich duce de Holstein-Gottrop în amintirea soţiei sale Anna Petrovna, fiica ţarului Petru I şi conferit din 1742. Ţarina Ecaterina a II-a a păstrat în sistemul de decoraţii ruseşti Ordinul, moştenit şi adus de soţul ei din Holstein; propunerile de decorare erau făcute numai de ea. Adăugat la ordinele ruseşti de ţarul Pavel I în 1796, avea 3 clase: clasa I-a Mare Cruce; clasa II-a Comandor; clasa III-a Cavaler. Exista şi clasa IV-a, care purta decoraţia emailată pe spadă (creată din 1815) şi clasa V-a, care avea o medalie. Panglica este roşie cu liziera galbenă. La 15 aprilie 1797 ţarul Pavel a emis prima lege care reglementa sistemul de decoraţii ruseşti, fiind voit omise ORDINELE SF. GHEORGHE şi SF. VLADIMIR, create de mama sa. Este penultimul în ierarhia ordinelor ruseşti. În 1812 s-au modificat Statutele Ordinului, conferit cu prea mare largheţe până atunci. În 1844 ţarul Nicolae I înlocuieşte crucea prin stema Rusiei şi limitează acordarea titlului de nobil ereditar numai celor care primeau decoraţia, titlul fiind personal.
Este expus Ordinul în grad de Cavaler clasa III-a.
Au mai primit Ordinul: vel postelnicului de Divan Constantin Şuţu (cavaler clasa III-a, 1829); comandantul Reg. 7 linie colonel Ivan Grigore, (clasa II-a cu spadă, 1877); colonelul Alexandru Budişteanu (clasa II-a, 1878); colonelul Constantin Budişteanu, comandantul Brigăzii a 2-a, Divizia 2-a (clasa II-a, 1878); generalul Dimitrie Salmen (Cavaler clasa III-a); şeful Marelui Stat Major al Corpului I Armată colonelul Konstantinescu Amza (clasa II-a cu spade, 1918); căpitanul Sachelarie Vladimir Reg. 6 Jandarmi Chişinău (clasa IV-a cu inscripţia „Pentru Vitejie”, 1924); ş.a.
ORDINUL SF. STANISLAS
A fost fondat la 7 mai 1765 de Stanislas al II-lea Poniatowski regele Poloniei, în onoarea sfântului cu acelaşi nume, patronul ţării. Abolit în 1772, a fost restaurat în 1802, după crearea Ducatului Warşoviei. După Congresul de la Viena (1815), cea mai mare parte a Poloniei trece la Rusia şi ţarul Alexandru I păstrează Ordinul, îi reface Statutele, fiind încorporat Ordinelor ruseşti în 1831. Statute s-au modificat la 28 mai 1839, 19 iunie 1855, 23 martie 1856. Avea 3 clase: Mare Cruce, Comandor (două categorii: I-a cu o cruce surmontată de coroană, a II-a, cruce fără coroană), Cavaler. Panglica este roşie, cu dublă lizieră albă.
Ordinele expuse sunt Mare Cruce, model de război cu spade şi clasa III-a pentru civili.
Au mai primit Ordinul: lt. colonelul Dimitrie Salmen (clasa II-a, 1874); locotenentul Kozlinsky (clasa III-a cu spade, 1878); Eduard Hübsch, inspectorul muzicii Armatei (clasa II-a, 1878); Dimitrie Ghica, secretar general la Ministerul Afacerilor Străine (clasa II-a cu stea, 1898); colonel Konstantinescu Amza, şeful Corpului I Armată şi membru în Statul Major (clasa II-a cu spade şi stea, în 1918 şi 1920); sub-locotenent Duţu Sfetea din Batalionul 14 Pionieri (clasa III-a cu spade şi rozetă, 1918); căpitanul Sachelarie Vladimir Reg. 6 Jandarmi Chişinău (clasele II şi III cu spade, 1924); generalul de Brigadă Ştefănescu Amza Comandantul Şcolilor Militare de Geniu (clasa II-a cu spade, 1926); ş.a.
PRUSIA
ORDINUL PENTRU MERIT
A fost fondat în 1665 ca ORDINUL GENEROZITĂŢII CASEI DE PRUSIA, de regele Frederic al II-lea şi reorganizat în 1740 şi 1810. La 31 mai 1812 regele Wilhelm i-a adăugat o clasă civilă pentru artişti şi savanţi, cu excepţia străinilor. În 1848 devine ordin militar numit ORDINUL MERITULUI MILITAR, cu o singură clasă de Cavaleri. Panglica este neagră cu liziere albe. Uneori pe anou se aflau trei frunze de stejar, ce formează o distincţie specială, acordată de rege numai pentru merite excepţionale. După fondarea ORDINULUI CRUCEA DE FIER (1815) regele Prusiei a ordonat ca, dacă cineva fusese decorat cu ambele Ordine, trebuia să-l poarte doar pe cel cu frunze de stejar. În acest caz, pentru o mai mare onoare, i se acorda o altă panglică neagră cu dungă argintie în centru.
Ordinul expus a fost conferit principelui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen.
ORDINUL CASEI DE HOHENZOLLERN
A fost fondat la 5 decembrie 1841 de Friederich Wilhelm al IV-lea Constantin zu Hohenzollern-Heilingen şi de prinţul Karl Anton de Hohenzollern, sub numele CRUCEA DE ONOARE PRINCIARĂ HOHENZOLLERN. Din 1842 este renumit, pentru a se face distincţia între ordinul regal şi cel princiar. În 1851 Casa regală de Hohenzollern a recunoscut Ordinul Casei princiare ca Ordin al Prusiei, conferit de principe cu aprobarea regelui. Panglica cu dungi albe şi negre. Este ordin civil şi militar, fiecare cu două secţiuni. Prima se acordă pentru devotament faţă de familia regală, a doua (care prevede şi o Medalie de Onoare de aur şi una de argint), pentru merite şi virtute personală.
ORDINUL CASEI REGALE se conferea Ofiţerilor care aveau CRUCEA DE FIER clasa I-a; a fost mult conferit în primul război mondial, ca o recompensă intermediară între ORDINUL DE MERIT ŞI CRUCEA DE FIER clasa I-a.
Ordinul expus, în grad de Ofiţer, a fost conferit generalului de Armată Constantin Ştefănescu Amza.
SAXA – WEIMAR
ORDINUL VIGILENŢEI SAU VULTURUL ALB
A fost fondat de ducele Ernest-August la 2 august 1732, reînnoit în 1815, modificat în 1840, 1864, 1870, 1873, 1878. Avea 3 clase: Mare Cruce (12 membri plus Marele Duce şi principii Casei), Comandori (25 membri clasa I-a şi clasa a II-a), putând obţine dreptul de a purta placa de Mare Cruce (dacă erau consilieri sau aveau rang de colonel), Cavaleri (50 membri clasa I-a şi a II-a). Avea şi două Cruci, de aur şi de argint. Panglica este roşu aprins.
Ordinul expus a fost conferit regelui României Carol I.
DUCATUL DE SAXA COBURG-GOTHA
ORDINUL CASEI ERNESTINE
A fost instituit în 1690 de Friederich fiul lui Ernest cel Pios sub numele ORDINUL PROBITĂŢII GERMANE, reînnoit în 25 decembrie 1833 şi extins în 1861. Deviza este FIDELITER ET CONSTANTER. Toţi principii Casei ducale de Gotha sunt membri de drept ai Ordinului, cu drepturi depline după 18 ani. Ordinul este conferit de trei suverani: Saxa-Meiningen, Altenburg, Coburg-Gotha. Pentru fiecare Curte efectivul este: de 4 Cavaleri de Mare Cruce, 15 Comandori clasa I (cu placă), 24 Comandori clasa II-a, 48 Cavaleri clasa I-a (echivalentul gradului de Ofiţer), un număr nelimitat de Cavaleri clasa II-a. Panglica este roşie bordată cu verde. În acest număr nu sunt cuprinşi străinii (nu pot fi decoraţi decât cu acordul a doi din cei trei principi, iar pe cruce nu există ghirlanda din jurul scutului). La moartea beneficiarului însemnele se returnau Cancelariei Ordinului.
Ordinul expus, în grad de Mare Cruce, a aparţinut diplomatului Nicolae Titulescu, iar cel în grad de Mare Ofiţer generalului Constantin Prezan.
PORTUGALIA
ORDINUL CELOR TREI ORDINE (SF. BENEDICT DE AVIS, SF. IOAN AL SPADEI ŞI ORDINUL LUI CHRISTOS)
Din 1551 reuneşte însemnele Ordinelor SF. BENEDICT DE AVIS, SF. IACOB AL SPADEI şi ORDINUL LUI CHRISTOS. După 1789, regii Portugaliei vor purta semnul celor trei ordine într-un medalion cu o panglică cu trei benzi egale: verde, roşu, violet.
ORDINUL SF. BENEDICT DE AVIS este Ordin militar, desprins din Ordinul spaniol de Calatrava şi introdus în Portugalia la 13 august 1162 de regele Alfons I, după preluarea oraşului Evora de la mauri. În 1879 regina Maria îl rezervă în mod special militarilor şi marinarilor. Panglica este verde.
ORDINUL SF. IACOB AL SPADEI este originar din Spania, fondat către anii 1170 ca ordin militar sub protecţia lui Ferdinand al II-lea de Leon (avea la origine o confrerie de călugări-cavaleri care protejau drumurile pelerinilor Sf. Iacob). Introdus în Portugalia în 1172, acest Ordin a jucat un rol important în Reconquistă.
ORDINUL LUI CHRISTOS, Ordin regal militar încă din 1317 a fost fondat la 14 martie 1319 de regele Portugaliei Dinis I, după dispariţia Ordinului Templierilor, de la care a primit drepturile, jurisdicţia şi patrimoniul. În 1551 regele Joao al III-lea a cerut papei Iulian al III-lea acordarea „magistraturii” celor trei Ordine. În 1879 regina Maria a Portugaliei a transformat ordinele militare în ordine nobiliare cavalereşti. Din 1834 devine Ordin de Merit, iar din 31 octombrie 1862 este destinat să recompenseze meritele ştiinţifice şi literare.
Avea 4 clase: Mare Cruce (8 membri, 6 portughezi 2 străini), Comandori cu placă (30 membri, 25 portughezi 5 străini), Ofiţeri (50 membri, 40 portughezi 10 străini), Cavaleri (70 membri, 60 portughezi 10 străini). Cavalerii portughezi militari puteau purta însemnul la gât. Panglica este violet. În 1910 Republica a abolit vechile ordine militare şi monarhice. În 1917-1918 noul regim liberal a decis restabilirea vechilor ordine, dar ca ordine de merit, civile şi militare.
ORDINUL SF. ISABELLA
A fost fondat la 4 noiembrie 1801 pentru Carlotta, soţia regelui Ioan al VI-lea de Portugalia, fiind un Ordin exclusiv feminin, cu Statut din 25 aprilie 1804. Patroana Ordinului era Sf. Isabella de Aragon, canonizată în 1612 pentru actele sale de caritate. Cununa de trandafiri din jurul medalionului Ordinului (care o reprezintă pe Sf. Isabella dând de pomană unui sărac), este o aluzie la unul din miracolele reginei patroane. Deviza este PAUPERUM SOLATIO. Ordinul se conferă principeselor catolice din familia regală sau din Casele regale străine, doar la 26 doamne nobile care trebuie să fie căsătorite şi în vârstă de cel puţin 26 ani. Decoraţia se poartă pe sânul stâng. Panglica este roz cu două dungi albe.
Ordinul expus a fost conferit reginei Maria a României.
ORDINUL TURNUL ŞI SPADA
A fost fondat în 1459 de regele Alfons al V-lea Africanul ca ordin militar (ORDINUL SPADEI), dispărut şi recreat la 13 mai 1808 de prinţul regent don Joao, la Rio de Janeiro, după ocuparea ţării de trupele napoleoniene. S-a conferit în special pentru merite militare, în al doilea rând pentru merite civile în serviciul Patriei şi Umanităţii. Primeşte Statute noi în 1832, când devine Ordin de Merit cu deviza VALOR, LEALDADE E MERITO. Între 1917-1918 Portugalia devine Republică, iar Preşedintele este Mare Maestru. În 1939 i s-a adăugat Colierul pentru şefii de stat străini. Deviza va fi VALEUR ET LOYAUTÉ. Avea 4 clase: Mare Cruce, Comandor (placă), Ofiţer, Cavaler. Panglică este albastră.
ORDINUL CAVALERILOR LUI CHRISTOS
Era un Ordin militar religios, moştenitor al Ordinului Templierilor din Portugalia, după desfiinţarea lor. Papa, influenţat de regele Dinis I al Portugaliei, a considerat că este mai potrivit ca posesiunile Templierilor să rămână Bisericii decât regelui Franţei. De aceea a reinstaurat şi Templierii de Tomar, rebotezându-i ORDINUL CAVALERILOR LUI CHRISTOS. Cavalerii Ordinului, ca şi templierii, erau călugări-cavaleri care depuneau triplu jurământ, de sărăcie, castitate şi supunere. După 1417, sub Henric Navigatorul ca Mare Maestru, Ordinul a ajuns la o mare prosperitate, sprijinind înfiinţarea Şcolii de Navigaţie de la Sagres şi deschizând drumul supremaţiei maritime a Portugaliei spre marile descoperiri geografice (Vasco da Gama era membru al Ordinului). În 1529, noile Statute impuneau purtarea permanentă a crucii şi Ordinul preia funcţia de Mare Maestru, Ordinul divizându-se în două ramuri, militară şi religioasă. Din 1789 Ordinul îşi pierde caracterul religios şi numărul membrilor este limitat la primele două clase, Mare Cruce (6 membri) şi Comandori (450 membri), Cavalerii fiind în număr nelimitat (toţi însă catolici şi nobili). Străinii erau exceptaţi. După 1834 Ordinele militare portugheze au fost transformate de Constituţia liberală şi mai târziu de cea republicană în Ordine de Merit. Panglica este roşie.
Ordinul expus, în grad de Mare Cruce, a aparţinut diplomatului Nicolae Titulescu. A mai primit Ordinul diplomatul Alexandru Fotescu (Comandor, 14 februarie 1948), ş.a.
MAREA BRITANIE
ORDINUL JARTIEREI
A fost instituit la 18 ianuarie 1348 de regele Edward al III-lea, fiind rezervat suveranilor. Are o singură clasă, alcătuită din 25 Cavaleri. Cuprinde o jartieră din catifea albastru închis prinsă printr-o bentiţă de aur sub genunchiul stâng (Doamnele pe braţul stâng), un însemn (“Micul George”) prins de o eşarfă albastră dispusă de la dreapta la stânga şi o placă, purtată pe partea dreaptă a pieptului. Monarhul Marii Britanii este Marele Maestru, iar protectorul Ordinului este Sf. Gheorghe. La 23 aprilie, de Sf. Gheorghe, la sărbătoarea Ordinului, se anunţă noii nominalizaţi, direct de suveran. Albastrul este culoarea Sf. Gheorghe, de aceea nemembri prezenţi la ceremonii poartă ceva de culoare albastră.
În ciuda legendei despre crearea Ordinului, regele Edward şi-a făcut un calcul politic: să se înconjoare de cei mai importanţi nobili care să-l sprijine în intenţia de a invada Franţa pe care o revendica în calitate de nepot al lui Filip cel Frumos. Până în secolul al XVI-lea se purta numai Jartiera sub genunchiul stâng; Henric al VIII-lea a adăugat Colanul de aur emailat multicolor la care se ataşază reprezentarea Sf. Gheorghe ucigând balaurul (“Marele George”). Placa, iniţial brodată, s-a introdus în secolul al XVII-lea. Doamnele Jartierei au fost puţine; în afara reginelor, primul ministru Margaret Thetcher (din secolul al XVI-lea până în prezent, prima femeie decorată cu acest ordin, în urma deciziei actualei regine de a lărgi porţile Ordinului pentru Doamne).
Ordinul expus a fost conferit regelui Carol al II-lea al României, cu BREVETUL, şi el expus, semnat de regele George al II-lea la 16 noiembrie 1938.
ORDINUL REGAL VICTORIA
Ordinul face parte din sistemul onorific al Marii Britanii şi Commonwealth-ului. A fost instituit de regina Victoria în aprilie 1896 şi este conferit numai la propunerea suveranului, fără a fi consultat primul ministru. Are 5 clase, conferite atât bărbaţilor cât şi doamnelor: Cavaler de Mare Cruce, Cavaler Comandor, Comandor, Locotenent, Cavaler. După 1984 regina a unificat primele două clase în Cavaler şi Locotenent. În Canada se utilizează numai primele trei clase, iar în Australia, deşi există toate cinci, se utilizează doar primele trei. Nu există restricţie ca număr de membri.
Ordinul expus, în grad de Mare Cruce, a fost conferit diplomatului Nicolae Titulescu în 1924.
MALTA
ORDINUL DE MALTA sau ORDINUL SUVERAN ŞI OSPITALIER AL SF. IOAN DE IERUSALIM
S-a numit ORDINUL SF. IOAN, ORDINUL DE RHODOS, iar din 1530 ORDINUL DE MALTA. A fost instituit în 1048 de un grup de călugări-cavaleri, în jurul Spitalului Sf. Ioan Botezătorul din Ierusalim, ca ORDINUL SF. IOAN DE IERUSALIM. Avea ca scop ajutorarea şi protejarea pelerinilor săraci şi îngrijirea bolnavilor. Recunoscut în 1113 de papa Pascal al II-lea, ca Ordin religios. În 1291, după căderea cetăţii Accra, Cavalerii Ioaniţi s-au instalat în insula Cipru. În 1308 se mută în insula Rhodos şi Ordinul îşi capătă suveranitatea, construindu-şi fortificaţii şi o flotă. După desfiinţarea Ordinului Templierilor, o parte din bunurile lor au revenit acestui Ordin. În 1522 au părăsit insula Rhodos invadată de turci, iar în 1530 împăratul Carol al V-lea le-a oferint insula Malta cu condiţia protejării Europei de atacurile musulmane şi piratereşti. În 1792 Revoluţia franceză îi confiscă bunurile şi alungă Ordinul de pe insulă. Marele Maestru solicită ţarului Pavel I să devină protectorul Ordinului. Din 1834 sediul Ordinului se stabileşte la Roma, unde se află şi astăzi, cu statut de extra teritorialitate. Din 1999 ORDINUL DE MALTA a revenit în insulă, Republica Malta punându-i la dispoziţie Fortul Saint Ange. Oficial, Ordinul are şi azi statut de suveranitate, chiar dacă nu este independent de Vatican, având ambasadori, putând bate monede, emite paşapoarte. Şi azi activitatea principală este cea ospitalieră, Ordinul fiind considerat Crucea Roşie catolică.
Sunt două categorii de Cavaleri de Malta: A. Cavaleri (şi Doamne) ai Justiţiei şi Devoţiunii, care trebuiau să aducă probe de nobleţe. B. Cavaleri (şi Doamne) ai Graţiei Magistrale, numiţi de Marele Maestru pentru servicii aduse Ordinului (nenobili). Ambele categorii însă trebuie să fie catolici, să respecte principiile Ordinului, să ducă o viaţă creştină. Se împart în 3 clase: Mare Cruce, Comandor, Cavaler. Cavalerii Justiţiei (A) au însemnul surmontat de trofee. Panglica este neagră. Mai există o categorie de membri, a treia, unii care nu au făcut nici un fel de jurământ faţă de Ordin, dar care-i susţin permanent activitatea.
Ordinele expuse – Cavaleri A, al Justiţiei şi Devoţiunii, au fost conferite diplomaţilor Nicolae Titulescu şi Savel Rădulescu. A mai primit Ordinul şi regina Maria a României, ş.a.
ITALIA
ORDINUL ANNUNZIATA
A fost fondat în 1362 de ducele Amedeo al VI-lea, conte de Savoia, ca o confrerie militar-religioasă cuprinzând nobili militari catolici. După reunificarea Italiei a devenit Ordin de Merit. Până la căderea monarhiei era cea mai mare distincţie italiană, acordată numai celor distinşi anterior cu ORDINUL SF. MAURICIU ŞI LAZĂR. La început avea o singură clasă formată din 15 Cavaleri (după cele 15 mistere ale Fecioarei). Se numea şi ORDINUL COLANULUI. Primul Statut cunoscut este din 1409; din 1518 primeşte numele de ANNUNZIATA. Regele Victor-Emmanuel al II-lea, la 3 iunie 1869, ridică numărul membrilor la 20. Se acorda numai catolicilor, necatolicii fiind doar membri onorifici (din aprilie 1889). Este rezervat suveranilor şi marilor personalităţi, titularii devin “veri ai regelui”, având întâietate la toate ceremoniile faţă de oficialii statului. Colanul trebuia retrocedat la decesul titularului. Nu s-a mai acordat după căderea monarhiei, rămânând în patrimoniul Casei de Savoia, în exil. Se purta en sautoir cu un lănţişor şi placă pe partea stângă.
Ordinul expus a fost conferit regelui României Ferdinand I.
SF. MAURICIU ŞI LAZĂR
A fost fondat în 1454 de ducele Amedeo al VIII-lea de Savoia, fiind a doua distincţie a Casei de Savoia, după Ordinul ANNUNZIATA – Cavalerii acestui Ordin primeau automat Marea Cruce a ORDINULUI SF. MAURICIU ŞI LAZĂR. A fost reînnoit în 1831, primind noi Statute şi modificări în 1837, 1830, 1855, 1857, 1868. S-a format din unirea a două Ordine combatante, SF. LAZĂR, creat în 1100 (de către Fraţii Sf. Lazăr, cruciaţi care îngrijeau de Leprozeria din Ierusalim) şi SF. MAURICIU, creat în 1434 (de călugări care luptau împotriva reformaţilor). Ele s-au unit în 1572 pentru a lupta împotriva necredincioşilor. Din 1643 membri Ordinului se obligau să poarte permanent Crucea Ordinului, în public. Cavalerii erau împărţiţi în două categorii – Cavaleri de drept (nobili, cu nobleţea probată pe toţi patru bunicii) şi Cavaleri de graţie (nenobili dar catolici, de familie onestă, născuţi din căsătorie legitimă). Din 1860 cele două clase s-au unificat. Din 1952, după cădea monarhiei, guvernul italian a menţinut Ordinul doar ca o entitate morală, pentru caritate, Preşedintele Republicii fiind Preşedintele Patronatului Ordinului. Casa de Savoia, în virtutea dreptului dinastic de creare, deţine titlul de Mare Maestru şi continuă să-l acorde, din exil. Din 1831 are 3 clase: 60 cavaleri de Mare Cruce, 150 Mari Ofiţeri, 200 Comandori, 2000 Ofiţeri şi un număr nelimitat de Cavaleri. Crucea de Cavaler nu mai este surmontată de coroană. Este un ordin mai exclusivist decât COROANA ITALIEI. Panglica este verde.
Ordinele expuse sunt în grad de Mare Ofiţer şi de Mare Cruce, acesta fiind conferit diplomatului Nicolae Titulescu. A mai primit Ordinul şi regele României Ferdinand I.
Katiuşa Pârvan şi Cătălina Opaschi
Muzeul National de Istorie a României
