Proiect de cercetare exploratorie IDEI – „Modele de co-evoluţie între om şi mediu în zona umedă a Bălţii Ialomiţei”
- 07/12/2012
- Timp citire: 1 Min
Proiectul de cercetare exploratorie IDEI îşi propune, pentru prima dată în România, să definească specificul comunităţilor umane, în strânsă legătură cu mediul natural.
Câteva paliere cronologice, cum ar fi perioada neo-eneolitică, epoca La Tène şi Evul Mediu au poziţii privilegiate într- o zonă de studiu de mai mare amploare şi pot fi studiate prin intermediul unui diagnostic interdisciplinar cuprinzător, care să permită evidenţierea cadrului evoluţiei corelate dintre om şi mediu.
Acesta va pune în relaţie parametrii specifici obţinuţi prin studii de arheologie, sedimentologie, arheozoologie, micromorfologie, palinologie, antracologie, carpologie şi antropologie fizică, cu referire specială la diferite categorii ale spaţiului.
Pentru mai multe informaţii privind acest proiect vă rugăm să accesaţi: http://mnir.ro/proiecte/balta-ialomitei/index.html



