Câteva date istorice
Prima atestare documentară a Caransebeșului (Sebeș) datează din anul 1289, în timpul domniei lui Ladislau al IV-lea Cumanul (1272-1290).
Primul castelan cunoscut (Szeri Pousa/Pousa de Szer) este menționat în anul 1325, din timpul domniei lui Carol I Robert de Anjou (1308-1342).
În anul 1360 devine sediu central al Banatului Severinului, iar în 1365 cetatea este dăruită alături de Timișoara, Mehadia și Orșova lui Stracimir, Țarul Bulgariei.
Cinci ani mai târziu, în 1365 împăratul bizantin Ioan al V-lea Paleologul () este primit la Caransebeș de cître populația orașului.
În 1432 distrus de turci și Vlad Dracul (1436-1442, 1443-1447) și în 1497 Vladislav al II-lea (1490-1515) recunoaște privilegiile orașului. Din 1498 orașul primește dreptul de spadă și în 1531 Ioan Zapolya (1526-1540) reconfirmă privilegiile orașului din timpul lui Sigismund de Luxemburg (1387-1437). Un an mai târziu, în 1532 orașul este scutit de orice tribut.
Începând cu anul 1536 este constituit Banatul de Caransebeș-Lugoj și în 1541 Caransebeșul intră sub jurisdicția Transilvănenilor.
În anii 1551-1552, la inițiativa generalului imperial Gian Battista Castaldo (1493‐1563) cetatea este reparată sub supravegherea inginerului italian Alessandro Cavalini da Urbino, ca urmare a creșterii pericolului otoman.
Ioan II Sigismund Zapolya (1540-1551, 1556-1570) acordă aceleași drepturi precum Timișoarei și Budei, fiind oraș regal.
Începând din 1658 până în 1688 a fost integrat Pașalâcului de Timișoara, după care a fost eliberat de către generalul Friedrich von Veterani, în timpul domniei împăratului Leopold I (1658-1705).
După această dată, Caransebeșul a fost deținut alternativ de către austrieci și turci pentru scurte perioade de timp. Fortificațiile sale au fost distruse în anul 1701 de către austrieci.
Cercetarea arheologică sistematică a orașului
A început în anul 2017, la inițiativa Muzeului Național de Istorie a României în colaborare cu Muzeul Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță din Caransebeș.
Lucrările s-au desfășurat pe proprietăți particulare pe parcursul mai multor ani, până în 2024. Ele s-au concentrat în special la vest de mica cetate interioară din interiorul orașului fortificat.
Aici, a fost descoperită strada medievală cunoscută de pe prima hartă a orașului databilă cel mai probabil în timpul prezenței otomanilor aici.
De asemenea, tot aici a fost identificat în trei puncte zidul vestic al cetății interioare, precum și ateliere de prelucrare a fierului și magazine.
În zona străzii medievale, la vest de ea, au fost cercetate locuințe și ateliere de prelucrare a fierului. De aici au fost recuperate piese de harnașament, cuțite de pielărie, lupe de fier, și cuie în mari cantități, dovadă că s-au desfășurat activități legate de potcovire a cailor și de întreținere a echipamentului acestora.
În mica cetate interioară au fost identificate două biserici suprapuse, cercetate parțial.
Prima dintre ele a fost datată cel mai probabil în cursul veacului al XIV-lea. Aceasta a fost distrusă cel mai probabil îm secolul al XVI-lea când conventul de aici a fost desființat. Momentul distrugerii este demonstrat prin prezența unei monede emisă în anul 1538.
Cea de-a doua biserică a fost cel una protestantă, și avea mai multe niveluri de incendiere, primul dintre ele datat cu o monedă emisă în anul 1544.
Din prima biserică au fost recuperate piese de cult, piese de arhitectură și accesorii vestimentare și fragmente de frescă pictate.
Din necropola bisericii protestante provin câteva accesorii vestimentare și podoabe. Prezența acestor piese monetare indică principalele momente ale distrugerii celor două biserici suprapuse și completează informația documentară și cartografică existentă.
