Tronuri domnești și regale ⋆ Muzeul Național de Istorie a României

O nouă expoziție tematică la MNIR - „Tronuri domnești și regale”.

Printre bunurile culturale de mare importanță din patrimoniul MNIR se află și șase tronuri, obiecte cu o încărcătură istorică, simbolică și artistică deosebită, care ne amintesc de momente de referință și personalități de seamă ale trecutului nostru. În expoziție veți descoperi poveștile acestor tronuri, care încearcă să reconstituie „traseele” pe care acestea l-au urmat și „încercările” la care au fost supuse de-a lungul timpului.

Tronurile domnești

Impunătorul tron folosit de Grigore Dimitrie Ghica, primul domnitor pământean al Țării Românești de după încheierea domniilor fanariote (1822-1828), se remarcă prin elementele decorative de sorginte diversă (neo-Renaștere italiană, neoclasicism etc.), specifice eclectismului european al primei jumătăți a secolului al XIX-lea.

Tronul lui Gheorghe Bibescu, al doilea domnitor regulamentar al Țării Românești (1842-1848), cel care a abdicat în urma izbucnirii Revoluției de la 1848, a fost realizat, cel mai probabil, într-un atelier austriac, prezentând caracteristici ale așa-numitului „stil Blondel”, în vogă la Viena, după 1840.

Tronurile domnitorului Alexandru Ioan Cuza și al Doamnei Elena Cuza ce prezintă, din punct de vedere stilistic, caracteristicile stilului Napoleon III (Second Empire), au fost folosite, pentru o bună perioadă de timp, și de principele/regele Carol I și de principesa/regina Elisabeta. Astfel, aceste tronuri sunt legate de două momente de importanță majoră ale istoriei moderne: Unirea Principatelor române (1859) și proclamarea Regatului (fiind prezente la ceremoniile Încoronării, din 10 mai 1881).

Tronurile regale

Spectaculosul tron al reginei Elisabeta, realizat de Casa Krieger din Paris, în anul 1884, prezintă particularitățile stilistice ale stilului neo-bizantin, cu decor caracteristic unui „revival” al artei medievale românești.

În expoziție se mai află și impozantul tron din lemn masiv, cu spătar înalt de doi metri, al regilor României din Palatul Adunării Deputaților, realizat la începutul secolului XX, și care era considerat, în epocă, „o minune a artei decorative”.