După obţinerea independenţei de stat a României s-a pus problema modificării statutului internaţional a ţării şi schimbarea rangului domnitorului Carol. Astfel, la 9/21 septembrie 1878 Consiliul de Miniştri a hotărât ca domnitorul să poarte titlul de Alteţă Regală.
După doi ani, în 1880 era reglementată şi continuitatea succesiunii la tronul României, în condiţiile în care principele Carol I nu avea urmaşi direcţi. Astfel, prin încheierea unui acord al familiei de Hohenzollern, condusă de însuşi împăratul Germaniei (Wilhelm Friedrich Ludwig von Hohenzollern, rege al Prusiei între 1861–1888, devenit din 1871 primul împărat al Germaniei sub numele de Wilhelm I), a fost desemnat ca moştenitor al Tronului României, prinţul Ferdinand de Hohenzollern, nepotul de frate al domnitorului Carol.
La 13/25 martie 1881, în Adunarea Deputaţilor a fost depus proiectul de lege prin care Parlamentul proclama ca România să ia titlul de Regat iar Carol şi moştenitorii săi titlul de Rege al României.
Festivităţile proclamării regatului au fost stabilite pentru data de 10/22 mai 1881, când se împlineau cincisprezece ani de la urcarea pe tronul României a principelui Carol I.
Pentru principele Carol I s-a confecţionat o coroană din oţelul unuia dintre tunurile turceşti capturate de români la Plevna, în timpul războiului de independenţă din 1877. Tunul era unul foarte modern pentru vremea sa, fiind de fabricaţie germană, marca Krupp. Coroana de oţel a României a fost confecţionată la Arsenalul Armatei, situat pe Dealul Spirii din Bucureşti. Aceasta are forma obişnuită a coroanelor regale: un cerc frontal din oţel decorat cu romburi şi perle din oţel. De la marginea superioară a cercului se ridică opt fleuroane mari continuate cu opt cercuri perlate care se unesc în mijloc într-un glob în care se află Crucea „Trecerea Dunării”. Cu aceeaşi coroană s-a încoronat şi Regele Ferdinand, la Alba Iulia, în octombrie 1922.
Coroana reginei Elisabeta, deşi simplă şi ea, a fost confecţionată din aur, fără pietre preţioase.
Cele două coroane au fost sfinţite în Bucureşti, la Mitropolie în ziua de 9/21 mai.
Încoronarea s-a desfăşurat în dimineaţa zilei de 10/22 mai 1881. Cortegiul încoronării a plecat de la Gara de Nord spre Mitropolie. După ce s-au închinat la icoanele din biserică, regele şi regina au luat loc la tribuna amenajată în aer liber unde s-a oficiat serviciul divin. Mitropolitul Primat şi cel al Moldovei au dat binecuvântarea solemnă, iar o sută unu focuri de tun au anunţat evenimentul. Regele nu a dorit a fi uns şi încoronat în biserica Mitropoliei renunţând la vechile obiceiuri.
După semnarea Proclamaţiei de încoronare (foto Proclamatia Incoronarii_10 mai 1881) de către cei doi suverani, cortegiul a pornit spre Palat. În sala tronului coroanele au fost aduse de preşedinţii Corpurilor legiuitoare. În discursul său, Regele Carol I a declarat “…Cu mândrie dar primesc această Coroană, care a fost făcută din metalul unui tun stropit cu sângele eroilor noştri şi care a fost sfinţită de biserică. O primesc ca simbol al independenţii şi puterii României”.
Festivităţile la care au participat rudele celor doi suverani şi nenumăraţi oaspeţi din străinătate, au continuat şi în următoarele două zile.
Omagierea dinastiei a fost astfel contopită într-un singur moment —10 mai— prin trei evenimente istorice diferite: cincisprezece ani de la urcarea pe tron a principelui Carol I, obţinerea independenţei României (9 mai 1877) şi proclamarea Regatului României (14 martie 1881).
