Program : Luni – Marți : închis - Miercuri – Duminică: 10:00 – 18:00 - Casa de Bilete se închide la: 17:15

 
 

Program : Luni – Marți : închis - Miercuri – Duminică: 10:00 – 18:00 - Casa de Bilete se închide la: 17:15

 
 

Deschiderea expoziției „Jandarmeria Română 1850 – 2020” la Muzeul Național al Marinei Române, Constanța

  • 12/06/2023
  • Timp citire: 4 Min

Muzeul Național de Istorie a României, în parteneriat cu Complexul Național Muzeal ASTRA din Sibiu, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române și Muzeul Național al Marinei Române, anunță deschiderea expoziției itinerante „Jandarmeria Română 1850 – 2020” la Muzeul Național al Marinei Române, situat pe strada Traian, nr. 53, Constanța. Vernisajul va avea loc astăzi, 12 iunie, ora 12.00. La eveniment vor participa reprezentanți ai Armatei Române și ai Ministerului Afacerilor Interne.

Muzeul Național al Marinei Române este a cincisprezecea instituție muzeală din România care găzduiește expoziția cu tematică militară, contribuind, astfel, la marcarea a 145 de ani de la încheierea Războiului de Independență și de la includerea Dobrogei în granițele României.

Expoziția a fost organizată mai întâi la Muzeul Național de Istorie a României, în 2020, și ulterior itinerată la instituții muzeale de rang municipal, județean și național din: Oradea, Arad, Buzău, Timișoara, Târgoviște, Brașov, Reșița, Satu Mare, Baia Mare, Călărași, Slobozia, Deva și Craiova. Până în prezent peste 28.000 de vizitatori au reușit să cunoască istoria Jandarmeriei prin intermediul unei cercetări calitative, echilibrate și obiective, având posibilitatea să vadă piese de patrimoniu reprezentative pentru istoria de peste 170 de ani a acestei arme. Aceasta reprezintă rezultatul unei colaborări de succes dintre Muzeul Național de Istorie a României, Complexul Național Muzeal ASTRA din Sibiu, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, Muzeul Jandarmeriei Române, Asociația RoMilitaria, Muzeul Național al Marinei Române, instituție reprezentativă în domeniul culturii a Statului Major al Forțelor Navale și Inspectoratul de Jandarmi Județean „Mihail Kogălnicenu” Constanța.

Organizată cu ocazia aniversării a 170 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române, expoziția își propune să aducă în atenția publicului istoria acestei instituții, care a îndeplinit un rol semnificativ în istoria modernă și contemporană a României. Întemeiată prin ordin domnesc în data de 3 aprilie 1850 de către domnitorul Grigore Alexandru Ghica, Jandarmeria Română şi-a asumat de-a lungul timpului rolul de garant al siguranţei cetăţeanului, al drepturilor şi libertăţilor sale fundamentale.

În cadrul expoziției vor putea fi admirate o serie de piese de patrimoniu și obiecte cu valoare istorică, distincții, brevete, documente, fotografii, publicații de specialitate, articole de echipament care provin din patrimoniul Muzeului Național de Istorie a României și al Muzeului Jandarmeriei Române alături de numeroase replici de uniforme realizate în cadrul proiectului ,,Neamurile trăiesc și devin eterne prin păstrarea memoriei eroilor lor – Nicolae Iorga – In memoriam eroilor jandarmi 1918-2018”.

Pentru a evidenția istoria Dobrogei și a celor care au reprezentat cu demnitate această provincie, în cadrul expoziției vor fi prezentate fotografii, documente și distincții care au aparținut subofițerului jandarm Nicolae Diaconu. Participant la al Doilea Război Balcanic și la Marele Război, acesta s-a remarcat în timpul desfășurării activității profesionale, ca un militar resposabil, dedicat profesiei și deosebit de eficient în valorificarea resurselor. În perioada interbelică a deținut mai multe funcții de comandă, inclusiv cea de șef de post în localitățile Esechioi și Beibunar.

Vizitatorii vor avea ocazia să vadă obiecte cu valoare istorică și fotografii care provin din Sala de Tradiții a Inspectoratului de Jandarmi Județean „Mihail Kogălniceanu” Constanța și distincții care aparțin unor ofițeri și subofițeri jandarmi care au participat la misiuni de menținere a păcii în Kosovo și Afganistan.

În cadrul expoziției, alături de uniformele Jandarmeriei, vor putea fi admirate uniforme reprezentative care au aparținut Marinei Regale Române în perioada interbelică. Asocierea ținutelor militare, în cadrul unor diorame, are dorința de a evoca o realitate a orașului Constanța, într-o epocă definită prin dinamism, modernizare și eleganță. Deși ofițerii și subofițerii, aparțineau unor arme cu atribuții diferite, deseori aceștia colaborau și se întâlneau pe străzile centrului urban cu ocazia unor evenimente festive, ceremonii solemne sau comemorări.

Un rol semnificativ la realizarea proiectului expozițional îi revine domnului Nicolae Adrian Alexe, muzeograf în cadrul Complexului Național Muzeal ASTRA din Sibiu, specialist în istoria Jandarmeriei Române și autor al cărții „Jandarmii și milițienii de la sate” publicată la editura ASTRA Museum din Sibiu în anul 2014.

Expoziția ,,Jandarmeria Română 1850-2020” va putea fi vizitată la Muzeul Național al Marinei Române, Constanța, în perioada 12 iunie – 30 iulie 2023, de miercuri până duminică, în intervalul orar 09:00-17:00.

Program vizitare

Luni – Marți : închis
Miercuri – Duminică: 10.00 – 18.00
Casa de bilete se închide la: 17:15

Adresa

Calea Victoriei 12, Sector 3, București 030026, România

Vă invităm să vizitați cele trei mari expoziții permanente – Tezaurul Istoric, Copia Columnei lui Traian și Lapidarium – precum și o serie de expoziții temporare.