Din fototeca MNIR: artişti pe scena bucureşteană la începutul secolului XX

În fototeca Muzeului Naţional de Istorie a României se află o bogată colecţie de cărţi poştale ilustrate, reprezentând artişti ai scenei lirice şi dramatice româneşti de la începutul secolului al XX-lea.

Printre aceştia, regăsim nume de referinţă ale teatrului şi operetei: Constantin Nottara, Petre Liciu, Aristide Demetriade, Florica Cristoforeanu, Nae Leonard, V. Maximilian, Alexandru Davilla, Tony Bulandra, Lucia Sturdza-Bulandra, Petre Sturdza, Maria Filloti etc. 

Intervalul 1901 – 1911 poate fi considerat un adevărat „deceniu furtunos” în istoria Teatrului Naţional din Bucureşti, a lumii artistice bucureştene, în general.
La începutul perioadei îl găsim în funcţia de director al Teatrului Naţional, pe Ştefan Sihleanu. În stagiunea 1901 – 1902 se joacă nu mai puţin de 87 de piese, foarte multe din repertoriul internaţional, dar şi piese româneşti: Vlaicu Vodă, Iuliu Cezar, Hamlet, Fântâna Blanduziei, Oedip Rege, O scrisoare pierdută, Romeo şi Julieta, Câinele de pază, Tudorache Sucitul, Ocolul pământului etc.
În stagiunea 1902 – 1903 pe scena TNB – ului sunt jucate 67 piese. Pentru atragerea publicului se programează reprezentaţii de operetă pe scena Teatrului Naţional, hotărâre ce se va dovedi fericită, pentru că piesele jucate au avut mare succes, aşa cum s-a întâmplat cu comedia Vagabonzii, cu Cicurete, Maximilian, Liciu, Carussy, printre protagonişti.
În stagiunea următoare, 1903 – 1904, pe scena Teatrului Naţional, se joacă 72 de piese. Printre remarcaţii stagiunii se numără Maria Giurgea în rolul Julieta din Romeo şi Julieta şi Petre Liciu în rolul Rică Venturiano din O noapte furtunoasă.
Stagiunea 1904 – 1905 este mai „săracă” – doar 45 de piese sunt puse în scenă. Reţin atenţia premierele: Manasse şi Banii.
De mare succes se bucură reprezentaţiile de operetă sub conducerea lui C. Grigoriu, fondatorul faimoasei companii care-i va purta numele.
În perioada 1905 – 1908 conducerea Teatrului Naţional îi aparţine lui Alexandru Davila. Acesta este un inovator, atât în plan tehnic dar şi în plan artistic. Davila ţine ca spectacolele să fie cât mai bine realizate din toate punctele de vedere; la el primează calitatea şi nu cantitatea. De aceea, în comparaţie cu stagiunile anterioare, numărul de piese puse în scenă este mult mai mic: 23 în stagiunea 1905 – 1906, 33 în stagiunea 1906 – 1907 şi 29 în stagiunea 1907 – 1908.
Nottara şi Liciu au părăsit Teatrul Naţional în 1906 şi au început să organizeze spectacole pe cont propriu. Primul a pus în scenă, la Teatrul Liric, piesa Papa Lebonnard, cel de-al doilea, la acelaşi teatru, piesa Banii, fără ca vreunul din ei să aibă succesul dorit. Mai mult succes au avut cu turneele prin ţară. În 1907 Liciu şi-a reorganizat ansamblul sub forma unei societăţi dramatice, Compania dramatică Artiştii asociaţi, din care făceau parte, printre alţii, Maria Filloti, Tina Barbu, Aurel Athanasescu, Constantin Tănase, Victor Antonescu etc.
Pentru stagiunea 1907 – 1908, trebuie menţionat Artistide Demetriade, cel care îl va interpreta ca nimeni altul pe eroul shakesperian Hamlet.
Spectacolele de operetă prind din ce în ce mai mult la public. Compania Grigoriu obţine un mare succes, în stagiunea 1907 – 1908 cu piesa Vagabondul nemuritor, cu V. Maximilian, Jeni Metaxa – Doro şi V. Micioara printre protagonişti.
Repertoriul stagiunii 1908 – 1909 a cuprins 38 de piese. „Marea premieră” a fost cea a piesei Apus de soare, de Barbu Şt. Delavrancea, cu C. Nottara, în rolul lui Ştefan.
La Compania Grigoriu înregistrează un succes deosebit spectacolul Povestirile lui Hoffman, cu Nicolae Leonard şi Florica Christoforeanu.
Stagiunea 1909 – 1910 a Teatrului Naţional a avut un repertoriu de 30 de piese. Spectatorii s-au înghesuit la premiera spectacolului Viforul (B. Şt. Delavrancea), cu Petre Liciu şi Constantin Nottara printre protagonişti.
La Compania Grigoriu sunt puse în scenă piese precum: Ţăranul voios (cu V. Maximilian, Florica Florescu, Gh. D. Carussi), Prinţ şi bandit (N. Leonard), După divorţ (El. Leonard, Fl. Florescu), Orfeu în infern (N. Leonard), Fata muzicantului (V. Maximilian, J. Metaxa – Doro) etc.
Foarte importantă pentru peisajul artistic a fost decizia lui Alexandru Davila de a înfiinţa, după ce a fost înlocuit de la conducerea Teatrului Naţional, compania cu acelaşi nume. Compania Davila a fost în fapt prima instituţie teatrală particulară de anvergură, care putea oferi spectacole de calitate, comparabile cu cele prezentate pe scena Naţionalului.