Program : Luni – Marți : închis - Miercuri – Duminică: 10:00 – 18:00 - Casa de Bilete se închide la: 17:15

 
 

Program : Luni – Marți : închis - Miercuri – Duminică: 10:00 – 18:00 - Casa de Bilete se închide la: 17:15

 
 

Donația Colecției Carmen Petra-Basacopol

Start Date
25/05/2024
Muzeul Național de Istorie a României are bucuria de a anunța o nouă donație intrată în patrimoniul muzeului, formată din documente, fotografii, câteva tablouri, dar și partituri muzicale care au aparținut marii compozitoare și pianiste Carmen Petra-Basacopol.

Carmen Petra-Basacopol (1926-2023) s-a născut la Sibiu în familia Floașiu, membri ai Partidului Național Țărănesc și apropiați ai lui Iuliu Maniu.

Schimbarea regimului, persecutarea și arestarea liderilor țărăniști, au determinat-o ca în anul 1949, să-și schimbe numele din Floașiu în Petra, luând numele unchiului Ion Petra, locotenent de artilerie mort la Oituz. În anii 1945-1949, a studiat Filosofia la  Universitatea din București.

Cu un talent uriaș și cu perseverență a urmat, atunci când a fost posibil, deoarece în acei ani pentru a fi admis la o facultate prima cerință era un dosar corespunzător, Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din București, Secția Compoziție, pe care a absolvit-o cu Diplomă de merit în iunie 1956, la vârsta de 30 de ani, fiind declarată diplomat în arte, în specialitatea compoziție. A urmat o carieră de peste șase decenii de compozitoare, pianistă și apoi de profesoară la Conservator. A fost și a rămas până acum singura româncă cu un doctorat în muzicologie la Universitatea Sorbona din Paris, susținut în iunie 1976.

Activitatea sa de compozitoare a fost impresionantă, fiind autoarea multor concerte pentru harpă pentru care a avut o mare dragoste, vioară, violoncel, pian, dar și peste 200 de lieduri.

A fost căsătorită mai bine de jumătate de secol cu medicul Alexandru Basacopol, profesor universitar doctor, un medic de renume care a inovat în domeniul pneumologiei, având un fiu împreună. Domnul Paul Basacopol, fiul marii compozitoare, prim solist la Opera Națională, cu o importantă carieră internațională, a păstrat și adunat documentele mamei sale și le-a donat muzeului, fiind acum parte a patrimoniului muzeal. Printre bunurile culturale donate menționăm: diploma de bacalaureat, actul de schimbare a numelui, diploma de merit a Secției Compoziție a Conservatorului „Ciprian Porumbescu” din București, afișe, partituri, fotografii de familie, picturi ale bunicii sale.

De-a lungul carierei, pianista și compozitoarea Carmen Petra-Basacopol a fost răsplătită cu o serie de premii și distincții naționale și internaționale, dar mai ales cu dragostea și admirația studenților și a publicului și, cu ajutorul acestei donații, cu amintirea contemporanilor.

În memoria părinților săi, domnul Paul Basacopol donează muzeului o piesă de tezaur care va fi prezentată în premieră cu această ocazie.

Program vizitare

Luni – Marți : închis
Miercuri – Duminică: 10.00 – 18.00
Casa de bilete se închide la: 17:15

Adresa

Calea Victoriei 12, Sector 3, București 030026, România

Vă invităm să vizitați cele trei mari expoziții permanente – Tezaurul Istoric, Copia Columnei lui Traian și Lapidarium – precum și o serie de expoziții temporare.