Finisajul expoziției „Coloranți naturali. De la cercetare științifică muzeală la artă contemporană”
- 06/05/2025
- Timp citire: 2 Min
Pentru a marca finalul proiectului expozițional „Coloranți naturali. De la cercetare științifică muzeală la artă contemporană”, care ne-a adus atâta bucurie, nouă, curatorilor și organizatorilor, și celor care ne-au trecut pragul, vă invităm să ne fiți alături duminică, 11 mai 2025, cu începere de la ora 15ꓽ00, când vom organiza un ultim tur ghidat în cadrul expoziției. Gazde vor fi colega noastră, dr. Irina Petroviciu, cercetător-chimist, dr. Ana Ursescu, matematician și etnolog, pasionată de meșteșugul vopsitului cu plante, și Daniela Frumușeanu, artist.
Ne va face deosebită plăcere să revedem împreună lucrările prezentate, să aflăm poveștile acestora, să ne bucurăm de minunata lume a coloranților naturali, să împărtășim idei și emoții cu toți cei prezenți: curatori, artiști, colaboratori, prieteni, public, și, de ce nu, să ne gândim la viitor.
Expoziția, inaugurată anul trecut, în septembrie, s-a bucurat de mare succes, în cadrul ei fiind organizate mai multe evenimenteꓽ tururi ghidate, dialoguri cu artiștii expozanți, ateliere de vopsire cu coloranți naturali.
Prin intermediul acesteia curatorii au valorificat rezultatele cercetării științifice și au pus în valoare coloranții naturali ca resursă în arta contemporană, creând o conexiune între textilele contemporane și cele tradiționale.
Coloranți naturali identificați în textile istorice (broderii liturgice, brocarturi, covoare orientale, textile tradiționale, datate între secolele al XV-lea și al XX-lea), precum și din plante disponibile local, au fost utilizați în vopsirea firelor și imprimarea țesăturilor. Toate acestea au fost apoi folosite pentru reconstituiri ale unor modele de cusătură tradițională, în obiecte textile decorative, panouri și instalații artistice. Vă invităm să le (re)descoperiți!
Participarea se face pe bază de înscriere prin e-mail, la adresa inscrierimnir@gmail.com sau la tel. 021 313 19 25 și a achiziționării biletului de intrare în muzeu.
Ne vedem la muzeu!
