Brăţara plurispiralică din aur
Brăţara a fost numerotată în continuarea celor 12 (douăsprezece) brăţări recuperate până în prezent de către statul român şi care se află la Muzeul Naţional de Istorie a României din Bucureşti, căpătând numărul de ordine 13.
După informaţiile pe care le deţinem ea a fost achiziţionată în anul 2006 la München (expoziţia Numismata) de un colecţionar dintr-un stat balcanic, care o oferă Statului Român contra unei compensaţii.
Brăţara nr. 13 – din aur având 6,5 spirale, o înălţime de 9 cm, diametrul la exterior, la capete, de 10,5 – 11,5 cm, diametrul barei ce are o secţiune rotundă de 5,6 – 5,9 mm, o lungime totală desfăşurată de 2,51 m şi o greutate de 933,4 grame.
Cele două extremităţi redau stilizat o protomă de animal ce are botul alungit, tăiat drept. Partea mediană a capului şi a coamei este marcată prin linii oblice incizate, decorul fiind identic pe cele două părţi rezultante. Ochii şi sprâncenele sunt redate prin câte trei linii trasate curb. Dinţii, canini – colţi, sunt redaţi prin câte o linie arcuită, incizată pe cele două laturi ale capului. Lungimea capetelor este de 2-2,1 cm.
În continuarea capului se află o placă dreptunghiulară cu marginile supraînălţate şi decorate cu două şiruri de mici linii incizate dispuse oblic, în formă de V, despărţite de o linie mediană. Partea centrală a plăcii este decorată cu o linie punctiformă mediană din care pornesc 13, respectiv 14 linii oblice, paralele, în V, ale căror limite exterioare sunt punctiforme şi dispuse pe câte o linie incizată, paralelă cu cea mediană şi marginile supraînălţate. Lungimea celor două plăci dreptunghiulare este de 3,4 – 3,62 cm.
În continuarea fiecărei plăci dreptunghiulare se află, pe o lungime de 14,2 cm, 7 palmete triungiulare cu laturile arcuite obţinute cu ajutorul a două stanţe – o primă stanţă pentru cele 6 palmete mai mari şi o a doua pentru cea mai mică. Decorul este frunziform. Marginile palmetelor sunt supraînălţate şi decorate, prin incizie, cu linii mici dispuse oblic.
De asemenea, un decor de trei linii incizate, ondulate, se află în lungul palmetelor, pe cant.
S-a putut observa că pe alocuri suprafaţa brăţării este acoperită cu o patină translucidă, de culoare uniformă, uşor maronie, care atenuează strălucirea naturală a aurului prelucrat mecanic, situaţie constatată şi la brăţările descoperite anterior.
Pe alocuri se păstrează urme din pământul în care brăţara a fost depusă. Particulele de pământ vor putea fi supuse unor viitoare analize pedologice.
Umbo de scuturi de paradă, dacice, din fier
Scutul nr 1 (cu reprezentare zimbru) – realizat dintr-o tablă de fier cu diametrul maxim actual de 42 cm prin prelucrare în tehnica au repoussé, sau mai curând prin batere la cald, având o grosime de 1-1,8 mm şi o înălţime maximă de 5 cm. şi o greutate de circa 1,5 kg. Pe toată circumferinţa exterioară este reprodusă o bandă gen şnur sau funie răsucită, în relief, lată de 5 mm, ce delimitează la exterior o margine plată („borul”) a piesei, lată de 5 cm şi perforată în zona mediană cu 12 orificii rotunde, cu diametrul de 6,7-7,1-7,8-8,75 mm., uneori deformate din cauza vechimii şi a restaurării, situate la distanţe relativ egale între ele (8,95-10,11 cm din centrul orificiului).
Această margine plată (bor) delimitează umboul propriu zis al scutului compus din trei registre, toate decorate :
a) registrul nr. 1 (decor Eierstab) se compune din ove mici (1,5-0,93 cm) ce au partea rotunjită spre exterior iar partea dinspre interior este dreaptă, sprijinindu-se pe o bandă gen funie răsucită, în relief, lată de 5 mm. Ovele sunt înconjurate pe trei părţi de o linie ovală, paralelă, în relief. Între ove se află câte 2 linii paralele, în relief. Lungimea ovelor, pe o linie oblică, este de 1,87 cm. iar lăţimea unei ove este de 1,62 cm.
b) registrul 2, lat de 4,5 cm, este delimitat de două benzi gen funie răsucită, în relief, late de 5 mm. Funia exterioară este cea ce delimitează acest registru de cel anterior, iar funia interioară marchează delimitarea de registrul 3, medalion central. Cele două funii au înfăşurarea în acelaşi sens dinstre exterior stânga spre interior dreapta sus. Întreg registrul 2 este decorat cu două şiruri imbricate formate din câte 19 frunze triunghiulare cu nervură mediană şi cu marginile de asemenea marcate în relief. În planul secundar se văd doar vârfurile frunzelor triunghiulare, ce au şi ele nervurile mediane şi marginale. Frunzele stratului superior se văd integral; ele sunt tangente la bază, spre centrul scutului, iar spre exterior au vârfurile distanţate la 4,6-4,8 cm.
c) registrul 3 sau „medalionul central” are un diametru de 18,5 cm. Întreg spaţiul acestui medalion central este ocupat de decorul animal şi vegetal ce se descrie mai jos.
În centru se află reprodus, în relief, un zimbru văzut în profil spre dreapta. Capul zimbrului, cu ureche, ochi, nas şi bot, de asemenea în profil, are coarnele văzute din faţă. Sub bărbie se afle o barbă triunghiulară cu vârful în jos. Corpul este decorat cu şiruri de linii scurte incizate, paralele, ce redau blana (părul). Pe picioare liniuţele sunt orientate dreapta sus – stânga jos, în conformitate cu conturul piciorului. Părul de pe coadă, ce atârnă în jos, este redat ca un sfredel. Picioarele sunt în mers, unul în faţa celuilalt – doar piciorul stâng din spate fiind îndoit. Picioarele de pe partea stângă sunt înspre înainte, iar cele de partea dreaptă sunt întinse spre înapoi. La picioarele din spate se observă o dublură a liniei de contur spre spate sub formă de adâncitură şi crestături. Copitele sunt despicate – mai vizibil la picioarele posterioare.
În spatele şi deasupra zimbrului se dezvoltă o iederă lungă, ondulată, din care se separă alte trei ramuri terminate cu trei frunze de dimensiuni diferite ornate prin haşurare. O a patra ramură se termină cu un cârcel, în spirală.
La coada taurului se află, foarte probabil, tulpina vrejului, reprezentată tot ca un sfredel, ea fiind paralelă cu coada.
O altă ramură, tot cu trei frunze, porneşte din faţa piciorului stâng anterior, ondulându-se prin spaţiul de sub şi din faţa botului animalului, terminându-se în dreptul coarnelor. După prima curbă, sub botul animalului, atârnă o frunză de iederă ornată cu linii adâncite, haşurate. Zona din dreptul frunţii animalului este prost conservată – rugină şi porţiuni lipsă. Zimbrul calcă pe o plantă cu trei tulpine înflorate – florile de pe tulpinele exterioare, amplasate între picioarele din spate sau sub proiecţia în jos a picioarelor din faţă, fiind redate printr-o eflorescenţă de câte 6 puncte în jurul unui punct central (pistil), iar tulpina centrală, sub burta zimbrului, are o eflorescenţă de 6 petale ovale. Tijele sunt spiralate şi au câte o ramură fără floare. Toate cele trei tulpini pleacă dintr-o tufă reliefată şi ornată cu striuri verticale.
Pe spatele piesei, pe margine se observă o şanţuire ce reprezintă negativul marginei reliefate de pe exterior. La fel funiile ce separau registrele 1, 2 şi 3 apar sub forma unor şanţuiri. Se observă, de asemenea adânciturile (negativul) întregului decor.
Relieful (înălţimea) elementelor decorative măsurate de la baza de fixare a „borului” plat:
Umărul zimbrului : + 4,62 cm.
Adâncimea şnurului sau funiei ce separă registrul 2 de 3 : + 2,79 cm.
Adâncimea şnurului sau funiei ce separă registrul 1 de 2 : + 1,77 cm.
Adâncimea fondului registrului 3, în câmp deasupra animalului : + 2,87 cm.
Scutul nr 2 (cu reprezentare grifon) – realizat dintr-o tablă de fier cu diametrul de 41,8 cm prin prelucrare în tehnica au repoussé, sau mai curând prin batere la cald, având o grosime de 1,8-1,9 mm şi o înălţime maximă de 5 cm. şi o greutate de circa 1,6 kg. Pe toată circumferinţa exterioară este reprodusă o bandă gen şnur sau funie răsucită, în relief, lată de 5,73-6,2-6,7 mm, ce delimitează marginea plată („borul”), lată de 4,6-4,8-5 cm şi perforată în zona mediană cu 12 orificii rotunde, uneori deformate din cauza vechimii şi a restaurării – unele fiind pătrate, ovale sau alte forme neregulate, având un diametru de 5,6-8,3-9,2 mm., situate la distanţe relativ egale între ele (8,42-9,84 cm din centrul orificiului).
Pe partea superioară a piesei, în centru, s-a păstrat un cui-floare de prindere. Diametrul este de 4,32 cm şi reprezintă probabil o rozetă cu petale ovale, alungite. Cuiul străpunge bordura şi iese pe spate.
Spre drepata, la 6 cm, se păstrează, probabil, urmele unui alt cui dispărut.
Pe această parte a scutului, tangentă cu registrul 1, se observă o îndoitură de 30-40 grade, cauzată probabil de smulgerea obiectului de pe suportul de lemn. Distanţa este de 3 cuie. Deformarea continuă însă spre dreapta încă pentru două cuie provocând o îndoire, chiar rupere, a borului. Prin urmare deformarea cuprinde cam o treime din bor.
Această margine plată („bor”) delimitează umboul propriu zis al scutului compus din trei registre, toate decorate :
a) registrul nr. 1 (decor Eierstab) se compune din ove mici (1,5-0,93 cm) ce au partea rotunjită spre exterior iar partea dinspre interior este dreaptă, sprijinindu-se pe o bandă gen şnur sau funie răsucită, în relief, lată de 5 mm. Între ove se află câte 2 linii paralele, în relief. Lungimea ovelor, pe o linie oblică, este de 1,87 cm. Iar lăţimea de 1,62 cm.
b) registrul 2, lat de 4,5 cm, este delimitat de două benzi gen şnur sau funie răsucită, în relief, late de 5 mm. Şnurul exterior este cel ce delimitează acest registru de cel anterior, iar şnurul interior marchează delimitarea de registrul 3, medalion central. Cele două şnururi sau funii au înfăşurarea în acelaşi sens dinstre exterior stânga spre interior dreapta sus. Întreg registrul 2 este decorat cu două şiruri imbricate de câte 19 frunze triunghiulare cu nervură mediană şi cu marginile de asemenea marcate în relief. În planul secundar se văd doar vârfurile frunzelor triunghiulare, ce nu au nervuri mediane ci numai marginale, pe cele două laturi ale vârfului. Spre exterior au vârfurile distanţate la 4,6-4,8 cm. Frunzele mari lasă loc bazei frunzelor mici.
c) registrul 3 sau „medalionul central” are un diametru de 18,6 cm.
În centru se află deasupra diametrului maxim un grifon în profil spre dreapta cu corp şi labe de leu, gât, cap şi aripi de pasăre răpitoare.
Capul redă o protomă de pasăre răpitoare cu capul ridicat, cioc încovoiat, ochii realizaţi punctual şi cu o ureche îndreptată înainte. Din zona de contact dintre piept şi labele din faţă porneşte o nervură, arcuită în relief puternic, ce reprezintă aripa dreaptă. Ea suprapune în bună măsură gâtul animalului pentru a coti apoi brusc spre spate pe un duct arcuit. Vârful aripii se termină dincolo de fundul şi coada animalului. Penajul este reprezentat în prima parte – 2,6 – 4,3 cm – prin pene semicirculare, late. Apoi continuă până la vârful cozii prin 16 benzi haşurate alternativ, 2-4 mm, cu lungimi variabile – 6,5 cm la marginea de sus până la 0,8 cm la gât. Prima nervură, ce conturează exteriorul aripii, are şi haşuri în formă de V.
Corpul animalului, decorat cu linii subţiri, incizate, trasate oarecum neregulat, este arcuit, încordat, puternic reliefat. Labele din faţă sunt întinse înainte ca la un salt – cea din stânga îndoită, iar cea din dreapta întinsă. Labele din spate sunt: dreapta rămasă în urmă, stânga flexată spre înainte. Ghiarele şi labele sunt marcate prin câte două şănţuiri adâncite la fiecare picior.
Coada este îndoită în formă de S cu vârful în jos.
Câmpul rămas liber sub corpul animalului este umplut de un decor vegetal după cum urmează : pornind din marginea funiei sunt două frunze desfăcute din care pleacă spre stânga un vrej scurt terminat în spirală (între labele din spate ale animalului) şi un vrej gros cu tulpina răsucită oblic, din care se despart un vrej scurt spre burta animalului, un vrej scurt terminat în frunză de iederă sub laba dreaptă din faţă a animalului, şi un vrej scurt terminat cu o frunză căzând în jos spre marginea medalionului.
Între ultimele două frunze, în câmp, este redată în relief o floare cu bumb central (pistil) şi patru petale triunghiulare, fără vrej.
Pe revers se observă şănţuirea corespunzătoare marginii reliefate şi crestate a borului, cele două adâncituri concentrice ale funiilor dintre registrele 1-2 şi 2-3. Se observă, de asemenea adânciturile (negativul) întregului decor.
Relieful (înălţimea) elementelor decorative măsurată de la baza de zacere a piesei (borul):
Coapsa animalului : +4,3 cm.
Umărul : + 4,52 cm.
Laba din faţă : + 3,7 cm.
Marginea de sus a aripii : + 3,49 cm.
Tufa plantei este la 3,85 cm.
Funia primă : + 1,51 cm.
Funia secundă : + 2,8 cm.
Deformarea (îndoitura) maximă a borului este la 2,57 cm, iar în dreptul cuiului la 2 cm.
Monete antice
229 monete dintre care 27 sunt din aur de tip Lysimachos sau Pseudo-Lysimachos, 39 din argint de tipul Koson „clasic” şi 163 din argint imitând tetradrahmele de tip Macedonia I şi având legenda Koson Droyeis, scrisă cu caractere greceşti.
Aceste monete fac parte din două loturi distincte.
a) Monetele din argint sunt parte a unui lot de circa 2700 monete descoperite în decembrie 2003 pe Dealul Bodii (Dealul Muncelului – Feţele Albe).
b) Monetele din aur sunt parte a unui lot de 3600 monete de tip Lysimachos, Pharnakes şi Asander descoperite în august 1998 în zona Sarmizegetusa, pe Şesul Căprăreaţei, nu departe de locul descoperirii primelor brăţări plurispiralice din aur.
După informaţii aflate la dosarul cauzei, cele două umbo de scuturi aparţin unei descoperiri colective (depozit de obiecte de fier) constituite din 7 piese, scoasă la lumină în vecinătatea cetăţii dacice de la Piatra Roşie.
Autenticitatea celor două piese oferite spre recuperare este confirmată de Raportul de examinare (Examination Report) întocmit de Chase Art Services din SUA la 3 iunie 2003, pe baza studiului radiografic, a analizei chimice şi a metalografiei. Din acelaşi raport, ca şi din aspectul lor actual rezultă că piesele au fost curăţate şi restaurate în laborator şi că dintr-una din ele a fost luată o mică probă de metal.
Monedele de aur au aparţinut unui tezaur compus din 3600 monede (descoperit în 1998), iar cele de argint au făcut parte dintr-un alt tezaur, compus din 2700 de monede (descoperit în 2003).
Având în vedere descoperirile certe anterioare, zona de provenienţă a tuturor obiectelor în discuţie – brăţara plurispiralică din aur, cele două scuturi din fier şi cele 229 monete din aur şi argint – este regiunea Munţilor Orăştiei, respectiv ansamblul cetăţilor dacice din jurul Sarmizegetusei.
a) Având în vedere răspândirea celor circa 30 de brăţări spiralice de argint dacice cunoscute (28 în România, una în Serbia şi una în Bulgaria), precum şi a celor 12 brăţări plurispiralice similare, din aur, cunoscute şi recuperate până în prezent, se poate presupune cu maximă probabilitate că şi brăţara plurispiralică din aur nr. 13, expertizată de noi, provine din spaţiul Daciei preromane, mai precis din centrul regatului dac situat în Munţii Orăştiei. Fiind vorba de un exemplar de o deosebită frumuseţe, fiind din aur şi cântărind în jurul a un kilogram (933,4 g) brăţara nr. 13 reprezintă o parte dintr-un tezaur regal ascuns în împrejurimile Sarmizegetusei Regia, capitala politică, militară şi spirituală a Daciei. Ea nu poate proveni dintr-o aşezare obişnuită şi nici dintr-o descoperire funerară.
Din izvoarele istorice scrise se ştie că Decebal şi-a ascuns tezaurul regal în rîul Sargetia, probabil într-un gest cu semnificaţie cultică; ştiut fiind că centrul religios al dacilor se afla la Sarmizegetusa Regia, este de avut în vedere posibilitatea ca astfel de obiecte preţioase, precum brăţara nr. 13, să fi fost depuse ca ofrandă zeilor.
Brăţările plurispiralice din aur reprezintă creaţii originale ale artizanilor daci şi au în consecinţă o valoare excepţională nu doar prin conţinutul impresionant în aur ci şi prin importanta contribuţie pe care studierea lor o va aduce la îmbogăţirea cunoştinţelor noastre în domeniul artei, a religiei şi a civilizaţiei dacice în ansamblul său.
b) Scuturi din fier – până de curând în România se cunoştea doar un singur exemplar descoperit în cetatea de la la Piatra Roşie (săpături C. Daicoviciu, 1949; publicaţie 1954) – decorat în medalionul central cu un zimbru – şi asupra căruia se poartă astăzi diverse discuţii privind modalitatea lui de restaurare.
În Muzeul de Istorie al Transilvaniei din Cluj se mai află un scut fragmentar din fier, inedit, descoperit – se pare – în aceleaşi condiţii cu piesele examinate de noi, şi cu alte patru piese similare, sustrase prin săpături ilegale şi traficate în străinătate de inculpatul RHC, aşa cum rezultă din rezoluţia Ministerului Public din 10 iunie 2010. Este vorba deci de 7 scuturi din fier – cu reprezentări de taur, grifon, felină (panteră?) şi leu – dintre care 6 scuturi ce se află în prezent în străinătate, date în urmărire de către organele româneşti abilitate.
c) Monedele fac parte din două loturi distincte (tezaure), cu locuri de descoperire fixate prin investigaţiile organelor judiciare în împrejurimile Sarmizegetusei Regia, capitala Daciei, după cum urmează:
– Monetele din argint sunt parte a unui lot de circa 2700 monete descoperite în decembrie 2003 pe Dealul Bodii (Dealul Muncelului – Feţele Albe).
– Monetele din aur sunt parte a unui lot de 3600 monete de tip Lysimachos şi Pharnakes descoperite în august 1998 în zona Sarmizegetusa, pe Şesul Căprăreaţei, nu departe de locul descoperirii primelor brăţări plurispiralice din aur.
Toate obiectele expertizate la solicitarea organelor judiciare române, ca fiind excavate ilegal şi sustrase din siturile clasate monument istoric din Munţii Orăştiei, toate aparţinând patrimoniului mondial UNESCO: o brăţară plurispiralică din aur, două scuturi din fier şi 229 monete – aparţin Patrimoniului Cultural Naţional şi trebuiesc incluse in categoria TEZAUR.
