Program : Luni – Marți : închis - Miercuri – Duminică: 10:00 – 18:00 - Casa de Bilete se închide la: 17:15

 
 

Program : Luni – Marți : închis - Miercuri – Duminică: 10:00 – 18:00 - Casa de Bilete se închide la: 17:15

 
 

Lansarea noului site al Muzeului Național de Istorie a României și a chatbot-ului Mircea

  • 25/06/2024
  • Timp citire: 5 Min

Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) în parteneriat cu Fundația Prietenii Muzeului de Istorie a României (PMIR) anunță lansarea noului site al muzeului și a chatbot-ului Mircea, în cadrul unui eveniment care va avea loc miercuri, 26 iunie 2024, începând cu ora 12.00, la sediul muzeului din Calea Victoriei nr.12.

Evoluția tehnologiei, schimbările în comportamentul utilizatorilor și dorința de a oferi o experiență online mai modernă și intuitivă sunt aspectele de care am ținut cont pentru noul mnir.ro.

Înlocuirea temei și refacerea designului, o mai bună arhitectură și accesul rapid la informații, navigarea mai ușoară, optimizarea vitezei de încărcare, sunt câteva dintre obiectivele pe care le-am avut în vedere și la care am lucrat pentru a face utilizarea site-ului plăcută, eficientă, relevantă și sigură.

O noutate a site-ului este chatbot-ul Mircea cu ajutorul căruia am dorit crearea unei experiențe interactive pentru vizitatori, permițând inteligenței artificiale să răspundă întrebărilor, să ofere informații despre personalități și evenimente istorice și să furnizeze o experiență personalizată în funcție de interesele vizitatorilor.

„Chatbot-ul Mircea reprezintă o premieră pentru muzeele din România și sperăm să fie un instrument util pentru vizitatorii noștri din online”. – dr. Ernest Oberländer-Târnoveanu, Manager al MNIR.

Această realizare nu ar fi fost posibilă fără sprijinul Fundației Prietenii Muzeului de Istorie a României. Fundația a jucat un rol esențial în sponsorizarea și facilitarea implementării acestui proiect. Colaborarea fructuoasă dintre MNIR și Fundația PMIR subliniază importanța parteneriatelor pentru promovarea și valorificarea patrimoniului cultural.

Pentru mai multe informații, vă invităm să accesați www.mnir.ro sau să ne contactați la pr.mnir@gmail.com și echipa@pmir.org.

 

***

 

Despre Muzeul Național de Istorie a României, mnir.ro

Muzeul Naţional de Istorie a României, inaugurat în anul 1972, este una dintre instituţiile reprezentative ale culturii româneşti. Muzeul este adăpostit într-o clădire monument istoric, denumită în trecut Palatul Poştelor, aflată în cuprinsul vechiului centru istoric al Bucureştiului.

 

Din anul 2002, clădirea muzeului a intrat într-un amplu proces de consolidare şi reorganizare, din păcate departe de a fi încheiat astăzi, datorită absenţei sau asigurării total insuficiente a resurselor financiare necesare unui atare demers novator. Astfel, în acest context muzeul poate să prezinte publicului – în expunere permanentă – doar colecţiile Tezaurul Istoric şi Lapidarium (care include şi copia Columnei lui Traian). Este de aşteptat ca, pe măsură ce lucrările de consolidare a clădirii vor avansa, expoziţia istorică permanentă să fie redeschisă treptat, iar site-ul web al muzeului (www.mnir.ro) să poată prezenta – într-o nouă formă grafică – noile modalităţi de expunere a valoroaselor colecţii ale muzeului, asigurând publicului un parcurs virtual al acestora.

 

În prezent Muzeul Naţional de Istorie a României deţine un bogat patrimoniu (incluzând peste 700.000 piese, un număr care sporeşte anual şi între care se numără obiecte remarcabile), organizat în următoarele colecţii: ceramică, lapidarium-tegularium, numismatică, filatelie, medalistică-sigilografie, tezaur, manuscrise, tipărituri, artă plastică, artă decorativă, fototecă istorică, stampe, hărţi, metal, armament şi echipament, textile şi mobilier.

 

În sala Tezaurului Istoric sunt expuse peste 3.000 de piese deosebite (unele unicat), realizate din metale şi pietre preţioase aparţinând unor civilizaţii care au existat – de-a lungul timpului – pe teritoriul actual al ţării noastre sau ilustrând evenimente şi activitatea unor personalităţi istorice din vremurile trecute.

 

Expoziţia permanentă din Lapidarium este amenajată într-o clădire special construită la sfârşitul anilor ’60 ai secolului trecut, astfel încât să poată fi expuse aici copia la scară naturală a bazei Columnei lui Traian şi copii după scenele reprezentate pe acest monument excepţional al antichităţii, cât şi monumente epigrafice şi arhitectonice datând din epoca antică şi din evul mediu, toate plasate într-o expunere cronologică. Astfel, sunt prezentate monumente civile (acte, decrete, monumente onorifice), religioase (monumente funerare şi votive), sculptură şi elemente decorative şi de arhitectură.

 

Prin colecţiile sale, Muzeul Naţional de Istorie a României deţine un fond foarte valoros de bunuri de patrimoniu mobil care ilustrează toate perioadele semnificative din trecutul poporului român, cât şi din vremea unor civilizaţii care au existat în vechime pe actualul teritoriu al ţării noastre. Instituţie de prim rang în peisajul cultural românesc, muzeul speră să-şi redeschidă cât de curând porţile publicului larg, cu o expoziţie modernă şi atractivă.

 

Despre Fundația Prietenii Muzeului de Istorie a României, pmir.org

Fundația Prietenii Muzeului de Istorie a României (PMIR) poate fi percepută precum un mediu de întâlnire și de gestiune al interesului pentru înțelegerea importanței cunoașterii identității culturale și care sprijină activitatea MNIR prin proiecte de sponsorizare și inițiative menite să promoveze și să valorifice patrimoniul cultural național, ca parte integrantă dintr-o comunitate care prețuiește istoria.

 

Despre DRUID, druidai.com

DRUID este o platformă end-to-end pentru construirea de aplicații conversaționale de afaceri bazate pe inteligență artificială, aplicații concepute pentru a-i ajuta pe angajați să atingă următorul nivel de productivitate și pentru a livra o experiență totală către clienți în cel mai intuitiv mod. Asistenții virtuali inteligenți DRUID permit interacțiuni rapide, personalizate, susținute pe o multitudine de canale diferite și hiper-automatizate, disponibile în limba fiecărei organizații datorită capacității de a se integra cu orice sisteme Enterprise și tehnologii RPA existente.

 

Program vizitare

Luni – Marți : închis
Miercuri – Duminică: 10.00 – 18.00
Casa de bilete se închide la: 17:15

Adresa

Calea Victoriei 12, Sector 3, București 030026, România

Vă invităm să vizitați cele trei mari expoziții permanente – Tezaurul Istoric, Copia Columnei lui Traian și Lapidarium – precum și o serie de expoziții temporare.