De ce o expoziţie de medalii şi însemne masonice? În primul rând, pentru că ele există. Apoi, pentru că au suscitat, dintotdeauna, şi suscită, încă, interesul viu al medaliştilor, istoricilor sau al colecţionarilor de medalii rare.
Pentru că ele reflectă activitatea misterioasă a unei organizaţii vechi de 300 de ani – după documente, sau de peste 5000 de ani – după tradiţie. Pentru că Masoneria este un fenomen social şi psihologic, care a apărut atunci când, în istorie, mentalul colectiv avea nevoie de el. Pentru că acest fenomen, care „s-a copt” filtrând filosofii şi curente oculte, ezoterism, ştiinţe, mitologie şi ritualistică, găsindu-şi apoi un „trup” organizatoric în confreriile constructorilor medievali, a ţinut treaz interesul oamenilor, încă de la apariţia lui. De-a lungul istoriei, s-a bucurat de admiraţia şi aprobarea unora, sau de hula şi condamnarea altora. Şi, mai ales, pentru că, în ciuda evenimentelor şi catastrofelor care au fost capabile să şteargă din istorie orânduiri, imperii, clase sociale, organizaţii, monumente sau ideologii, Masoneria continuă să existe.
Uneori a ieşit în întâmpinarea istoriei, ca în 1848 sau în 1870 – pe baricadele Comunei din Paris; alteori a aşteptat „în aţipire” (căci, în realitate, nu „doarme” niciodată), vremuri mai bune sau mai tolerante. Dar permanent a mers „discret” alături de sau cu istoria, împlicându-se, dacă nu direct, măcar colateral, prin personalităţile care i-au aparţinut.
Cine sunt aceşti oameni, care ascultă mult şi vorbesc puţin, care declară că nu au alt ţel decât autoperfecţionarea şi bunăstarea generală a umanităţii? Respectă ei morala şi religia creştină? Dar celelalte religii? Dacă da, de ce sunt condamnaţi de Biserică? Ce sunt ritualurile lor misterioase, nişte jocuri de „băieţi mari”, sau o sublimare a unei antice înţelepciuni codificate? De ce „discriminează” femeile, nepermiţându-le accesul la „mistere”, şi bucurându-se, doar uneori, de prezenţa lor la banchete, deşi le declară respect şi dragoste, oferindu-le trandafiri? Fac ei jocurile unor „oculte” suprastatale nevăzute, sau scopul lor este, cu adevărat, libertatea spiritului şi a societăţii în care trăiesc?
Istoria le-a consemnat, în treacăt, prezenţa, constatând, totuşi, că au fost nelipsiţi în vâltoarea marilor evenimente, care au modelat lumea modernă. Au fost ei cauza, sau obiectul unor evenimente pe care le-au influenţat după crezul cuprins în cele trei cuvinte, capabile să zguduie istoria: libertate, egalitate şi, mai ales, fraternitate?
Cine sunt cu adevărat… o ştiu numai ei, chiar dacă, declarativ, ne încredinţează că nu este o confrerie „secretă”, ci „discretă”. Dar discreţia înseamnă taină, şi taina lor încă nu a fost descoperită profanilor…
Demersul organizatorilor expoziţiei de faţă a fost acela de a aduce Masoneria ca martoră a evenimentelor istoriei românilor. Şi încercăm să o facem să răspundă: doar bănuită, alături de domnitorii luminaţi – Dimitrie Cantemir şi Constantin Mavrocordat, reformatorul; angajată, alături de „revoluţionarii” Horea, Tudor Vladimirescu şi Alexandru Ipsilanti; temător discretă, în spatele domnitorilor Mihail Suţu-bătrânul sau Alexandru Suţu; temerară, braţ la braţ cu „cărvunarii” şi „confederativii”, cu Ion Câmpineanu, Ionică Tăutu, Mitropolitul Leon Gheuca, Episcopul Gherasim Clipa Barnovschi, Iordake Darie Dărmănescu, Mitiţă Filipescu, sau „farmazonul” dovedit Iordake Catargiul, cel dus în surghiun la ruşi. O aflăm fluturând tricolorul, şi însufleţind spiritul şi fapta generaţiei paşoptiste, prin flacăra Bălcescului, a lui C. A. Rosetti, a lui Heliade Rădulescu şi a fraţilor Goleşti şi Brătieni. O aducem martoră a înfăptuirii Templului nostru naţional, în 1859 şi 1918, apoi însoţindu-i în truda ridicării unei naţiuni moderne, pe miniştrii M. Kogălniceanu, Ion Ghika, Ion Strat, Ion Bălăceanu sau pe vlăstarele Filipeştilor, Cantacuzinilor, Kretzuleştilor, Sturzeştilor, Filittilor sau Rosetteştilor. Cât din creaţia lor, a tuturor, a fost impuls interior, credinţă şi năzuinţă personală, şi cât a fost datorat Masoneriei, nu ştim să măsurăm. Au folosit ei Masoneria pentru a-şi atinge ţelurile de libertate, unire şi independenţă, sau Masoneria i-a folosit pe ei? Ori folosul a fost reiproc?
Medaliile prezentate, care, din păcate, „acoperă” în mod inegal marile evenimente ale istoriei moderne naţionale, vă vor da, poate, răspunsul la toate aceste întrebări. Pentru a înlesni înţelegerea unor simboluri gravate pe medalii, în încercarea de a evoca universul specific Masoneriei, sunt prezentate în expoziţie: elemente de decor masonic, unelte masonice, bijuterii masonice, atribute masonice, diplome de ridicare în grad, tablouri şi reproduceri. Căci, dacă există un răspuns al istoriei, la întrebările noastre privind Masoneria, el nu se poate afla decât în urmele şi mărturiile ei palpabile, şi nu în bucăţelele de adevăr dezvăluite… cu discreţie.
Cătălina Opaschi
