Program : Luni – Marți : închis - Miercuri – Duminică: 10:00 – 18:00 - Casa de Bilete se închide la: 17:15

 
 

Program : Luni – Marți : închis - Miercuri – Duminică: 10:00 – 18:00 - Casa de Bilete se închide la: 17:15

 
 

Nicolae Iorga – 150 de ani de la naștere

Muzeului Național de Istorie a României îl omagiază pe marele savant român Nicolae Iorga (1871-1940), la 150 de ani de la naștere printr-o expoziție-eveniment ce are la bază piesele Colecției „Iorga-Pippidi”

Piesele au fost donate muzeului de către domnul profesor univ. dr. Andrei Pippidi, nepot al lui Nicolae Iorga.

Profesorul univ. dr. Andrei Pippidi a adunat și păstrat timp de decenii toate aceste mărturii ale vieții, activității științifice, literare, eseistice, dramaturgice și politice ale marelui savant Nicolae Iorga, iar printr-un act de cultură și generozitate, le-a donat Muzeului Național de Istorie a României, devenind astfel parte a patrimoniului național.

Inestimabila colecție este formată din piese expuse pentru prima dată: actul de naștere al marelui istoric, actele de studii primare, gimnaziale și diplomele de licențiat și doctor; câteva dintre cele mai improtante diplome de doctor honoris causa de la marile universități ale Europei, precum și brevetele și medaliile primite de către Nicolae Iorga de-a lungul vieții, de la cele românești marele colan al Ordinului Carol I și marele colan al Ordinului Ferdinand I, la cele străine : Ordinul Legiunea de Onoare, în grad de Mare Cruce, Franța; Ordinul Mântuitorului, în grad de Mare Cruce, Grecia; Ordinul Coroana Italiei, în grad de Mare Cruce; Ordinul Vytautas cel Mare, în grad de Mare Cruce, Lituania; Ordinul Sfântul Iacob al Spadei, în grad de Mare Cruce, Spania și multe altele.

De asemenea, sunt expuse: documente primite de către marele istoric de la Familia Regală a României, de la regina Maria, principele și apoi regele Carol al II-lea și principesa Mărioara, principesa Elena, precum și corespondență trimisă de diverse personalități sau oameni simpli; fotografii, tabloul Ecaterinei Iorga realizat de Rudolf Schweitzer Cumpăna.

Alături de acestea, expoziția este întregită cu piese de îmbărăcăminte, obiecte personale, mobilier, statul de personal de la Universitatea București, ochelarii și unul dintre condeele folosite de istoric, piese aflate în patrimoniul Muzeului Național de Istorie a României, Institutului „Nicolae Iorga” al Academiei Române, Muzeului Universității din București și fotografii din patrimoniul Arhivelor Naționale ale României.

Certificat de naștere al lui „Nicu Iorga, la 12 di noapte, fiu a lui Nicu și Zulnia Iorga, în comuna Botoșani, județul Botoșani, 1871, iunie 6
Ziarul „Unirea Română”, an I, nr. 38, 4 septembrie 1931, Timișoara, cu articolul de primă pagină „Problema minoritară – D-l. Iorga trasează adevăratul drum”, cu privire la discutarea problemelor minorităților din România
Diplomă a Universității din Leipzig prin care i se acordă lui Nicolae Iorga titlul de doctor „Banarum Artium Magister”, 27 decembrie 1893
Diplomă a Universității din Strasbourg prin care i se acordă profesorului Nicolae Iorga titlul onorific de doctor, 1 mai 1920
Diplomă de „Benemerenza” a Societății Naționale „Dante Aligheri”, primită de către Nicolae Iorga pentru studierea relațiilor româno-italiene în lucrarea „Scurtă istorie a Românilor”, 15 iulie 1911
Brevet al Ordinului „Legiunea Onoare”, în rang de Mare Cruce, conferită lui Nicolae Iorga de președintele Republicii Franceze, la 5 februarie 1936, Paris, Franța

Născut la 5 iunie 1871, a fost un copil minune, care le preda colegilor săi, un adolescent sclipitor, dar rebel, și un student eminent, bursier al statului român la Paris, la Ecole Practique de Hautes Etudes și studia arhivele pariziene, doctor al Universității din Leipzig, profesor universitar la 24 de ani.

Din prima căsătorie a avut patru copii, iar din cea de-a doua căsătorie cu Ecaterina (Catinca) Bogdan, șapte copii: Mircea, Adriana, Magdalena, Ștefan, Liliana, Valentin și Alina. Ecaterina Iorga și-a susținut și ajutat soțul în munca sa uriașă întreaga viață.

Nicolae Iorga a fost primul istoric român ale căruit cărţi au intrat în marile biblioteci ale lumii, au fost citite, comentate şi apreciate. A deschis drumuri făcând trecerea de la istoria-poveste, la istoria rod ar cercetării şi analizei documentelor de arhivă. A studiat și scris enorm, circa 20.000 de cărți, studii și articole, varietatea lucrărilor sale surprinde şi astăzi cititorii români şi străini. A fost istoric, eseist, dramaturg, publicist, editor de documente, membru al Academiei Române, director al institutelor de cercetare înființate cu mari eforturi, profesor la Universitatea Sorbona din Paris.
Nicolae Iorga se mândrea faptul că era profesor la Facultatea de Litere a Universității din București și istoric român, funcțiile deținute de-a lungul vieții considerându-le trecătoare. Cariera sa universitară a fost legată și de educarea tinerilor ofițeri, fiind din 1911 profesor la Școala de Război și a tinerilor economiști, predând din 1932 și în cadrul Academiei Comerciale din București.

Nicolae Iorga a fost un fondator de publicaţii şi instituţii deopotrivă. A înţeles importanţa alfabetizării şi ridicării prin cultură a poporului român. Pentru aceşti oameni simpli a înfiinţat şi editat ziare şi reviste timp de decenii. Pentru apărarea drepturilor lor a intrat în politică şi şi-a asumat eşecul guvernării sale în care nu a putut să-i ajute pe cei care aveau nevoie de ajutorul guvernului său.

Iorga a fondat biblioteci şi atenee populare, Universitatea Populară de la Vălenii de Munte, dar şi institute de cercetare la Bucureşti: Institutul de Studii Sud-Est Europene, Fundația culturală pentru studenți „Nicolae Iorga”, Institutul de Bizantinologie, Institutul pentru Studiul Istoriei Universale, instituţii de cultură româneşti în străinătate în Franţa, Italia şi Albania: Școala Română de la Fontenay-aux-Roses, Casa Romena de la Veneţia, Institutul Român de Arheologie din Saranda, Albania.

Istoricul român a colaborat cu cei mai importanți istorici europeni ai vremii, menționându-i doar pe Charles Bémont, Henri Grégoire, Henri Focillon, Charles Diehl, Harold Temperley, Steve Runciman, Alf Lombard, Angelo Pernice, Vittorio Lazzarini, Ferdinad Lot, Robert William Seaton-Watson.

A fost membru corespondent al Academiei sârbe (1908), membru de onoare al Reale Deputazione di Storia Patria, Veneția (1911), membru corespondent al Ateneo Veneto (1912), membru corespondent al Institutului Franței-Académie des inscriptions et belle lettres (1919), al Academiei din Stockholm (1923), al Academiei poloneze din Cracovia (1925), al Societății de geografie din Lisabona (1926), al Istituto Veneto (1928), al Academiei Nazionale dei Lincei-Roma (1931), al Academiei cehe (1931), al Academiei degli Arcadi-Roma (1932), membru asociat al Academiei de inscripții din Paris (1932), membru corespondent al Academiei armene San Lazzaro din Veneția (1934), al Academiei poloneze (1935), al Academiei Stanislas din Nancy (1936), membru corespondent al Academiei din Chile (1937), membru al mai multor societăți: de istorie din Liov, de studii bizantine din Atena, al Institutului slav din Londra, al Institutului slav din Praga.

Intrat în politică în anul 1907, după răscoala ţăranilor, a fondat un partid cu vederi antisemite, Partidul Naționalist Democrat, care îşi propusese să reformeze societatea românească în primul rând reforma agrară, naţionalizarea industriei, dar şi vot universal şi vot pentru femei. A părăsit partidul atunci când părerile sale moderate au fost puse în umbră de extremism și îndemnuri la violență. Și-a continuat activitatea politică, a făcut alianţe, a condus partide, a fost ales deputat şi senator de numeroase ori, ajungând în perioada crizei economice din anii 1931-1932, preşedinte al Consiliului de Miniştri. A fost membru în Consiliul de Coroană și consilier regal.

Relaţia lui Nicolae Iorga cu Familia Regală a României a oscilat de la stimă reciprocă, la o sinceră afecţiune pentru regina Maria, prinţul apoi regele Carol, principesele Marioara şi Ileana și principesa Elena. Înclinaţiile filogermane ale regelui Carol I nu l-au apopiat de Iorga, iar întânirile rege-istoric au rămas la nivelul protocolar. Regele Ferdinand I l-a admirat și prețuit pe Nicolae Iorga în calitate de istoric, profesor, academician, dar nu în calitate de om politic. Nu i-a acordat niciodată vreo șansă de intrare în guvern, considerându-l „prea aspru” și puțin dispus compromisului politic. A avut o slăbiciune pentru regele Carol al II-lea care i-a încredințat guvernarea în cei mai grei ani ai crizei economice, a fost consilierul „niciodată ascultat” al acestuia până la abdicarea din septembrie 1940, fără a se dezice vreodată de rege.

Conflictul de lungă durată cu reprezentanții de frunte ai extremei drepte românești care milita și acționa prin asasinate și intimidări, i-au adus moartea. În 1940, după grelele pierderi teritoriale suferite de România, Basarabia și Nordul Bucovinei – efect al Pactului Ribbentrop-Molotov și Nordul Transilvaniei în urma arbitrajului de la Viena (decizia fiind luată de Hitler), abdicarea regelui și venirea la putere a extremei drepte – legionarii, viața lui Nicolae Iorga era în pericol, dar acesta a refuzat să părăsească România.

La 27 noiembrie 1940, un comando legionar l-a ridicat de acasă, din Sinaia, sub pretextul unui interogatoriu. Trupul său a fost găsit străpuns de gloanțe, pe câmpul dintre Ploieşti şi comuna Strejnic. Crima a îngrozit întreaga lume, 40 de universități și academii din întreaga lume arborând steagul în bernă.

La 150 de ani de la naștere, opera și activitatea lui Nicolae Iorga sunt părți structurale ale istoriei și patrimoniului național, iar expoziția de față a fost realizată pentru a prezenta personalitatea și activitatea savantului Nicolae Iorga.

Text de Cristina Păiușan-Nuică

Fotografie de la cursurile Universității Populare de la Vălenii de Munte, în imagine apar principesa Elena, Zulnia Iorga, Nicolae și Ecaterina Iorga, Colette Plagino, etc.
Regele Carol al Il-lea, Marele Voievod Mihai de Alba Iulia, Nicolae Iorga ş.a. la un miting aviatic, 1931
Diplomă a ASTRA (Asociația Transilvană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român, prin care este ales membru de onoare al asociației în ședința din 5 februarie 1920
Diplomă a Primăriei Municipiului Brașov prin care i se acordă titlul de cetățean de onoare al Brașovului, la 25 iunie 1931, cu semnături olografe și pecete de ceară
Nicolae și Ecaterina Iorga pe terasa casei sale de la Vălenii de Munte, anii 30
Ecaterina și Nicolae Iorga la Universitatea din Oxford, îmbrăcat în robă la primierea distincției de doctor honoris causa, 1930
Ecaterina și Nicolae Iorga la Universitatea din Oxford, îmbrăcat în robă la primierea distincției de doctor honoris causa, 1930
Nicolae Iorga în frac și cu Marele Colan al Ordinului Ferdinand, 1931
Nicolae Iorga într-o fotografie făcută în 1891, avea 20 de ani

Piese inedite din „Colecția Iorga-Pippidi”

O simpatie reciprocă i-a legat pe regina Maria și pe Nicolae Iorga, începută înainte de război și întărită în anii grei ai războiului. Regina Maria i se adresa în scrisori precum unui prieten drag, istoricul îi trimitea cărți, flori și mici bucurii în anii în care își pierduse mezinul, pe micuțul principe Mircea și uneori speranța. Nicolae Iorga a prețuit-o pe regină, curajul în fața înfrângerilor, determinarea de a îmbrăca uniforma de infirmieră voluntară și de a merge zi de zi prin spitalele pline de bolnavi de tifos și de răniți, pe linia frontului, de a încuraja soldații și oamenii simpli.

Nicolae Iorga a avut o slăbiciune pentru principele apoi regele Carol al II-lea. S-au cunoscut în anul 1911, la cursurile Universității Populare de la Văleni, iar Nicolae Iorga a fost ultima persoana de la care Carol al II-lea și-a luat rămas bun, la 6 septembrie 1940, cu câteva ore înainte de a pleca în exil. Profesorul i-a iertat dezertarea din anii Marelui Război, renunțarea la tron din 1925, divorțul, influențele nefaste ale camarilei.

La începutul anului 1927, când starea de sănătate a regelui Ferdinand se deteriorase vizibil, N.I. a insistat în readucerea în țară a principelui Carol, care, în viziunea sa, trebuia să fie „un rege mare pentru români” Un an mai târziu, a acceptat să conducă un guvern format de către rege și apropiații săi, în anii 1931-1932, cei mai grei ani ai crizei economice, conștient fiind de erodarea imaginii sale. Și-a înăbușit dezamăgirea și a continuat să fie sfetnicul „niciodată ascultat” al unui rege care dorea să devină atotputernic.

Principesa Elena a fost invitată la cursurile Universității Populare de la Vălenii de Munte, a corespondat cu Nicolae Iorga, legându-i o simpatie comună.

Text dr. Cristina Păiușan-Nuică

Scrisoare de demisie din funcția de prim-ministru a lui Nicolae Iorga, trimisă regelui Carol al II-lea, 20 noiembrie 1931
Scrisoare a principelui Carol prin care își exprimă mâhnirea legată de lipsa lui Nicolae Iorga de la botezul principelui Mihai (19 ianuarie 1922) și rugămintea de a fi prezent la un ședința Consiliului fundației
Portret al regelui Carol al II-lea oferit lui Nicolae Iorga cu dedicație la 10 mai 1932
Floare trimisă de către regale Carol al II-lea, Ecaterinei Iorga în septembrie 1940, ziua renunțării la tron, prin intermediul lui Nicolae Iorga și plic cu dedicația regelui și însemnările Ecaterinei Iorga
Scrisoare a principesei Elena adresată lui Nicolae Iorga la 7 iulie 1929, prin care se scuză că nu poate participa la deschiderea cursurilor de la Vălenii de Munte
Scrisoare a reginei Maria trimisă lui Nicolae Iorga prin care îl anunță că îi va trimite un articol pentru ziarul „Neamul Românesc” scris pentru ziua Încoronării de la Alba Iulia, 15 octombrie 1922
Scrisoare a principelui Carol prin care își exprimă mâhnirea legată de lipsa lui Nicolae Iorga de la botezul principelui Mihai (19 ianuarie 1922) și rugămintea de a fi prezent la un ședința Consiliului fundației
Scrisoare de felicitare cu prilejul Sfântului Nicolae, trimisă de regele Carol al II-lea, lui Nicolae Iorga, 5 decembrie 1931
Floare trimisă de către regale Carol al II-lea, Ecaterinei Iorga în septembrie 1940, ziua renunțării la tron, prin intermediul lui Nicolae Iorga și plic cu dedicația regelui și însemnările Ecaterinei Iorga
Scrisoare de felicitare cu prilejul Sfântului Nicolae, trimisă de regele Carol al II-lea, lui Nicolae Iorga, 5 decembrie 1931
Scrisoare a principesei Elena adresată lui Nicolae Iorga la 7 iulie 1929, prin care se scuză că nu poate participa la deschiderea cursurilor de la Vălenii de Munte
Regele Ferdinand I și Nicolae Iorga într-o fotografie din anul 1925
Carte poștală trimisă de principele Carol, profesorului Nicolae Iorga cu mulțumiri pentru cărțile primite
Carte poștală trimisă de principele Carol, profesorului Nicolae Iorga cu mulțumiri pentru cărțile primite

Organizarea expoziției:

Expoziția a fost organizată în parteneriat cu Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”, Universitatea din București, Arhivele Naționale ale României și Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe

Coordonatori:

prof. univ. dr. Andrei Pippidi și dr. Ernest Oberländer-Târnoveanu, director general al Muzeului Național de Istorie a României

Curatori:

Cristina Păiușan-Nuică și Cornel Constantin Ilie

Restaurarea pieselor:

Cristina Petcu, Gabriela Dragomir, Bogdan Mladin, Cătălin Burtea, Alexandru Dozsa, Paul Popa, Sergiu Popescu, Cristina Moşoiu, Maria Popa, Romeo Gheorghiță

Echipa de proiect:

Alexandra Mărăşoiu, Nicoleta Konig, Cristina Petcu, Gabriela Dragomir, Bogdan Mladin, Cătălin Burtea, Roxana Păstraşcu, Alexandru Dozsa, Paul Popa, Cristina Moşoiu, Alexandru Bădescu, Tudor Martin, Ionuţ Drăgoiescu, Cristina Barbu, Diana Crimu, Andrei Grumezea, Marius Amariei, Mark Perpits, Andreea Ştefan, Florin Georgescu 

Program vizitare

Luni – Marți : închis
Miercuri – Duminică: 10.00 – 18.00
Casa de bilete se închide la: 17:15

Adresa

Calea Victoriei 12, Sector 3, București 030026, România

Vă invităm să vizitați cele trei mari expoziții permanente – Tezaurul Istoric, Copia Columnei lui Traian și Lapidarium – precum și o serie de expoziții temporare.