Onoarea Naţiunilor. Ordine şi decoraţii (II)

IMPERIUL MANCIURIAN 

1. Supremul Ordin al Orhideei Înflorite (Ta Hsun Wei Lanhua Chang King- shin). Mare Colan. 

a) Însemn: aur, email, o perlă mare şi 25 perle mici; D = 67 mm; G = 148,64g. 

b) Colan: aur, email; G = 209,85 g. 

Inv. 37471 a-b. 

2. Supremul Ordin al Orhideei Înflorite (Ta Sun Wei Lanhua Chang Ta-shu). Mare Cordon. 

a) Însemn pentru eşarfă: argint aurit, email, 15 grupe de câte trei perle mari şi 10 perle mici, grupate în 5 grupuri de câte două perle; D = 70×30 mm; G = 117,60 g. 

b) Eşarfă: rips de culoare galbenă. 

c) Placa: argint aurit, cinci perle mari; D = 90 mm; G = 142, 51g. 

d) Buton din rips galben; D = 5 mm. 

Inv. 37472 a-e 

Manciuria era numele care se atribuia odinioară provinciei China de nord-est de astăzi. În secolul al XVI-lea, un şef nomad de origine tungusă, Nurhaci, a reuşit să reunească triburile dispersate nomade şi, consolidându-şi puterea, a intrat în conflict cu China împăraţilor dinastiei Ming. 

În 1644 în China s-au impus împăraţi manciurieni provenind din aristocraţia militară, ce vor rămâne pe tron până în 1911 când, ultimul împărat va fi detronat de insurecţia republicană. 

La începutul secolului XX Manciuria a fost teritoriul disputat şi sursa conflictelor permanente între China (frământată de puternice conflicte sociale), Japonia (care încerca să se impună ca nouă putere în zonă) şi Rusia (care urmărea consolidarea unor noi zone strategice). Dacă până atunci Rusia dominase, reuşind să obţină dreptul de a construi în Manciuria o cale ferată ce lega imperiul de transiberian şi oraşul Liusan (Port Arthur), după 1905 Japonia îşi va lua revanşa obţinând controlul asupra zonei, profitând de dezordinile provocate în China şi Rusia de mişcările revoluţionare. Între anii 1935-1945 Manciuria a fost ocupată de Japonia, care a plasat aici un guvern marionetă şi a transformat-o într-un avanpost al intenţiilor sale expansioniste. 

Supremul Ordin al Orhideei Înflorite este un ordin rar, fiind conferit numai pe timpul existenţei efemere a acestui stat. Ordinul a fost creat la 19 aprilie 1934, de împăratul Manciuriei Kang-Teh (Hsuan-Tang), pentru a răsplăti serviciile excepţionale, civile şi militare, aduse statului. Avea numai două clase: a) Mare Colan – care se conferea şefilor de stat sau persoanelor ce fuseseră deja distinse cu Marele Cordon al ordinului şi b) Marele Cordon – care se conferea persoanelor ce fuseseră distinse anterior cu Marele Cordon al Ordinului Raza Dragonului, ordin manciurian înfiinţat tot în 19 aprilie 1934, cu această unică clasă. 

JAPONIA 

3. Ordinul Suprem al Crisantemei (Daikun’i Kikkasho). Colan, conferit Reginei Maria. 

a) Colan: aur, email; G = 258,83 g (împreună cu însemnul). 

b) Însemn pentru Colan: aur, email, piatră roşie; D = 55 mm. 

4. Ordinul Suprem al Crisantemei. Mare Cordon: 

c) Însemn pentru eşarfă: argint aurit, email, piatră roşie; D = 75 mm, D rozetei = 20 mm; G = 112,21 g. 

d) Placa: argint aurit, email, piatră roşie; D = 90 mm; G = 150,51g. 

e) Eşarfa: rips roşu, cu două dungi laterale albastre. 

Inv. 37452 a-e. 

Supremul Ordin al Crisantemei este cea mai înaltă distincţie a Japoniei. Numele său este dat de simbolul pe care-l reprezintă – crisantema cu 16 petale duble (simbolul imperial, floare sacră a Japoniei, simbolizând bucuria şi râsul). Utilizarea acestei flori drept kamon (simbol, emblemă) al Împăratului, a început în timpul epocii Kamakura (1185-1333), când Ten’no Go-Toba (1179/1184-1198/1238), îndrăgostit de frumuseţea acestei flori, a pus să-i fie brodată pe veşminte. Era considerată simbol al soarelui, căci atunci avea numai culoarea galbenă. Această floare s-a identificat în conştiinţa japonezilor cu însăşi Împăratul, încât în perioada Meiji numai el şi familia imperială o puteau utiliza drept simbol sau ornament: Împăratul – floarea cu 16 petale duble (care era şi sigiliul imperial, Kikka monshô), iar familia imperială – floarea cu 14 petale (Kikka no gomon). Din 1947 această emblemă nu mai are, oficial, aceeaşi semnificaţie, utilizarea fiind mai puţin strictă. Se întâlneşte des pe frontispiciul unor temple shinto, Împăratul fiind şi preotul suprem al acestui cult, în calitate de „fiu al cerului”, descendent direct, de peste 125 de generaţii, din zeiţa Amaterasu. 

Ordinul a fost creat în 1876, în primii ani ai perioadei Meiji (1868-1912), conceput a fi cea mai importantă şi mai înaltă distincţie, pentru serviciile aduse dinastiei şi statului. Acest statut îl are şi astăzi, el fiind conferit cu multă parcimonie, considerându-se a fi cea mai înaltă recompensă şi cea mai mare onoare pe care un japonez o poate primi. Până în 1888 exista numai un singur grad, cel de Mare Cordon (care se acorda foarte rar japonezilor), în acest an instituindu-se şi gradul de Colan. El este o completare a Marelui Cordon, nefiind conferit decât celor ce fuseseră distinşi cu această distincţie anterior. Colanul se conferă numai japonezilor nobili (de cele mai multe ori postum), sau şefilor de stat. Marele Cordon se conferă mai larg, dar mai ales diplomaţilor. 

5. Ordinul Coroanei Preţioase (Sacre) – pentru doamne. Mare Cruce, conferit Reginei Maria. 

a bis) Însemn pentru eşarfă (toarta şi coroana desprinse): aur, email; D = 50/55 mm, D coroanei = 20 mm; G = 52,55 g. 

b bis) Placa: aur, email, 5 perle mari (în vârful fiecărei raze) şi câte 23 perle mai mici, grupate 3-5-5-5-5, descrescând spre bază; D = 65 mm; G = 61,75 g. 

c bis) Cutie din lac negru cu şapte flori aurii. 

d bis) Buton. 

Inv. 37459 a bis-d bis. 

Ordinul Coroanei Preţioase sau Coroanei Sacre a fost creat la 4 ianuarie 1888 de împăratul Meiji, ca o distincţie exclusiv pentru doamne, până atunci neexistând nici un sistem de recompensare a serviciilor aduse de ele coroanei sau ţării. Iniţial a avut numai cinci clase, iar la 13 aprilie 1896 i s-au adăugat clasele 6-8. Prima clasă este atributul exclusiv al Împărătesei şi prinţeselor imperiale, fiind rezervată, de asemenea, principeselor din casele regale sau “primelor doamne” ale statelor străine. 

În mijlocul însemnului, într-un medalion emailat albastru, este figurat simbolul ordinului – un phoenix feminin de aur (pasărea legendară ho-o) care o înfăţişează pe împărăteasă şi virtuţile pe care ea le întrupează. Fidelitatea, dreptatea, şi supunerea sunt însuşirile feminine cele mai apreciate de japonezi şi ele se materializează în persoana împărătesei. La gradele mai mici, în centru este reprezentată pieptănătura rituală a împărătesei în timpul festivalului de primăvară, sau flori şi animale benefice. Clasa 1-a (Marele Cordon) se poartă pe umărul drept şi numai acest grad are şi placă, mai mică, de forma însemnului. Celelalte clase (2-8) au însemnul prins pe o fundă şi se poartă pe umărul stâng sau în partea stângă a bustului. Iniţial cordonul avea culoarea bleu. 

6-7. Ordinul Soarelui Răsare. Mare Cruce. 

Însemn de comandor cu panglică şi cataramă: argint, email, D = 55 mm, D florii = 25 mm; G = 54,15 g. Panglica de moire are culoarea ivoire bordată cu roşu. 

Inv. 126511. 

Placa gradului de Mare Cruce: argint, email; D = 90 mm; G = 92,85 g. 

Inv. 126510. 

Ordinul Soarelui Răsare este cel mai vechi ordin japonez, creat ca Ordin de Merit de împăratul Meiji, la 10 aprilie 1875. El urma să recompenseze meritele îndelungate, excepţionale, civile şi militare, aduse dinastiei şi ţării. Este un ordin exclusiv masculin. După instituirea Ordinului Suprem al Crisantemei a trecut, ca importanţă, pe locul al doilea, înaintea Coroanei Preţioase. 

La 4 ianuarie 1888 i s-a adăugat o clasă specială – Ordinul Soarelui Răsare cu floare de Pawlonia, Mare Cordon, care a devenit primul grad. Gradul 2 are panglică mare şi placă de Mare Cruce, gradul 3 are panglică mijlocie care se poartă în sautoir şi gradele 4-8 au panglică mică şi se disting prin numărul de dungi (două sau una); gradele 7 şi 8 sunt practic medalii, la care diferă culoarea florii de Pawlonia (verde şi alb). Ordinul este administrat de Biroul Primului Ministru care îl conferă în numele Împăratului. Poate fi decernat şi postum, la fel ca Ordinul Suprem al Crisantemei, cu al cărui însemn se aseamănă. Se prinde de panglică prin trei flori de Pawlonia. Panglica este albă cu câte o dungă roşie pe margini. 

8. Ordinul Tezaurul Sacru (Zuihô-shô). Clasa V-a, conferit căpitanului Dumitru Palada din Corpul 2 Armată, la 19 martie 1912. 

Însemn: argint, email alb, 15 pietre roşii (granate ?) de mărimi diferite; D = 45 mm; G = 21,65 g. 

Inv. 126512 a. 

Ordinul Tezaurul Sacru a fost creat la 3 ianuarie 1888 de împăratul Mitsuhito pentru a recompensa devotamentul faţă de Japonia şi poporul ei. Are opt clase şi din 1919 a fost extins, putând fi conferit şi doamnelor, ele purtându-l pe o fundă în culorile panglicii, albă cu câte o dungă galbenă pe margini. Este cel mai mic ordin de merit japonez (hosho). 

Însemnul ordinului face aluzie la cele Trei Tezaure Imperiale. La ceremonia de urcare pe tron a Împăratului, încă din anul 690, un moment important era acela al prezentării celor trei simboluri, noului Împărat. De obicei aceste obiecte sacre sunt ţinute în trei temple ale unor străvechi morminte. Ele reprezintă virtuţile esenţiale ale budismului (Sanshu aucun Jingi) şi sunt următoarele: 1. Sabia Kusanagi – adusă de la mormântul lui Atsuta din Nagoya, care reprezintă curajul, bravura; 2. Colierul de jad Yasakani aukun magatama – aflat la Kokyo, districtul Tokyo, care simbolizează bunăvoinţa şi 3. Oglinda – Yata aukun kagani, aflată la Ise, prefectura Mie, care simbolizează înţelepciunea. În alcătuirea Însemnului ordinului, sabia este reprezentată prin razele emailate alb, colierul prin pietrele roşii de la baza razelor, iar oglinda prin medalionul central emailat albastru. 

Ceremonia de întronizare a Împăratului nu este publică, ea îşi păstrează caracterul strict, la ea luând parte foarte puţine persoane, iar la anumite momente (prezentarea oglinzii), sunt prezenţi doar Împăratul şi preoţii. Reprezentări ale acestor simboluri – regalia japoneză, desene sau fotografii nu există, ele fiind considerate sacre, neputând fi atinse de priviri profane. Chiar dacă după 1947 persoana Împăratului a fost oarecum desacralizată, în conştiinţa japonezilor el este cel mai sacru simbol al ţării şi al unităţii poporului, fiind tratat ca un monarh constituţional. 

CHINA 

9. Ordinul Tigrului Dungat. Comandor clasa III-a cu panglică. A fost conferit Generalului de Armată Ştefănescu Amza, Comandantul Şcolilor Militare de Geniu, la 20 decembrie 1926. 

Însemn: argint, email policrom; D = 70 mm; G = 81,33 g. 

Inv. 28557. 

Ordinul Tigrului Dungat a fost instituit în anul 1912, după răsturnarea ultimului împărat al Chinei Pu-Y, în timpul prezidenţiatului lui Sun Yat Sen. Ordinul avea trei clase, fiecare cu câte trei grade. Între 1912-1933 au fost instituite mai multe ordine, care însă au dispărut după victoria revoluţiei comuniste, aşa cum a dispărut şi Ordinul Tigrului Dungat. 

În mitologia chineză tigrul reprezintă curajul şi cutezanţa, fiind asociat soldaţilor viteji. În vechime, atunci când plecau la război, ostaşii îmbrăcau veşminte asemănătoare cu blana tigrului, care credeau că le conferă virtuţile acestei feline. Tigrul este, alături de dragon, unul din cele mai îndrăgite simboluri chineze, fiind reprezentat de altfel, în medalionul central al ordinului, într-o poziţie de veghe ce sugerează vigilenţa neobosită. 

VIETNAM 

10. Medalia de Onoare a Forţelor Armate (Danh Du Bôi Tinh). Clasa I-a. 

Medalia: metal comun aurit; D = 55×39,5 mm; G = 19,45 g (cu panglica). 

Inv. 126541. 

Medalia de Onoare a Forţelor Armate a fost instituită de împăratul Baô-Dai, la 6 ianuarie 1953. Era conferită atât vietnamezilor cât şi străinilor, pentru servicii militare aduse statului. Avea numai două clase: clasa I-a se conferea ofiţerilor şi era de aur (aurită), iar clasa a II-a se conferea subofiţerilor şi civililor şi era de argint (argintată). După instituirea republicii în 1957, a fost desfiinţată. 

THAILANDA 

11. Ordinul Coroana Siamului. Mare Ofiţer.

Placa: argint aurit, email; D = 80 mm; G = 66,79 g. 

Inv. 12636. 

Ordinul Coroana Siamului este un ordin colonial. A fost fondat de regele Siamului, Mang Kut – Rama V Chulalong (1808-1910), la 1 octombrie 1869, pentru a recompensa serviciile excepţionale, civile şi militare, aduse statului, având şi o versiune pentru doamne (rară). Ordinul avea cinci grade, descrescătoare, gradul cinci fiind cel mai mare: Mare Cruce, Mare Ofiţer, Comandor, Ofiţer şi Cavaler. Versiunea feminină se purta pe o fundă din panglică de rips bleu, cu câte o lisieră verde, culorile fiind separate de o linie bicoloră galben-roşu. 

MEXIC 

12. Ordinul Vulturului Aztec. Mare Cruce. A fost conferit diplomatului Nicolae Titulescu. 

a) Însemn de Comandor: argint aurit, email; D = 61 mm; G = 53,26 g. 

b) Placa: argint aurit, email; D = 60 mm, G = 74,49 g. 

Inv. 116759 a-b. 

Ordinul Vulturului Aztec (Orden del Aquila Azteca) este cea mai înaltă distincţie a Mexicului, destinată străinilor merituoşi. A fost creat la 29 decembrie 1933 şi se află în administrarea Ministerului Afacerilor Externe, care îl atribuie la recomandarea unui Consiliu a cărui conducere revine Preşedintelui ţării. Are şapte grade: 

1. Colan – pentru şefii de stat; 

2. Mare Cruce – pentru şefii de Guvern; 

3. Panglică – pentru ambasadori, miniştri şi secretari de stat; 

4. Medalie – pentru subsecretarii de stat şi echivalenţii lor; 

5. Placă – miniştrilor plenipotenţiali; 

6. Însemn de cavaler – pentru membrii misiunilor diplomatice; 

7. Însemn simplu – conferit de Consiliul Ordinului mai liber, fără aprobarea Preşedintelui. 

Ordinul, care are forma calendarului aztec, face aluzie la legenda întemeierii capitalei aztecilor Tenochtitlan. Triburile aztece rătăceau de 500 de ani, căutând un loc potrivit pentru a-şi stabili capitala. Nehotărâţi, aşteptau un semn divin. În 1325 au descoperit, în mijlocul lacului Texcoco o insulă stâncoasă şi, în timp ce contemplau împrejurimile primitoare, au văzut un vultur coborându-se cu un şarpe în ghiare, apoi, aşezat pe un cactus peyotl, a început să-şi devoreze prada. Era semnul pe care-l aşteptau, căci vulturul condor şi şarpele aveau o simbolistică specială în mitologia lor. Podoabele de cap ale cachiques aveau forma capului de vultur, însemn al unei confrerii de nobili războinici. În ciuda dificultăţilor provocate de ape, aztecii au mărit insula, printr-un sistem ingenios de canale distribuite magistral în scop defensiv şi pentru irigaţii. La sfârşitul secolului al XV-lea, pe insulă se ridica magnific oraşul-capitală Tenochtitlan, pe locul actualului Ciudad de Mexico. Acest oraş a constituit nucleul principal de rezistenţă în războiul cu conchistadorii spanioli. Ultimul împărat aztec, nepotul lui Montezuma al II-lea, executat în 28 februarie 1525 de conchistadori pentru ”înalta trădare“ de-a conduce rezistenţa, se numea Cuauhtemoc – „Vulturul care cade”, coincidenţă stranie la sfârşitul acestei surprinzătoare civilizaţii amerindiene. 

Simbolul vulturului aztec care devorează şarpele a fost înscris pe steagul mexican ca stemă după cucerirea independenţei şi nu este întâmplător faptul că el constituie emblema ordinului destinat străinilor, răspândind în lume legenda vechilor locuitori ai Mexicului. 

PERÚ 

13. Ordinul Soarele Perú-lui. Mare Cruce ). A fost conferit regelui României Ferdinand I. 

a) Însemn: aur,email; D = 60 mm; G= 30,14 g. 

b) Placa: aur, email; D = 80 mm; G = 61,61 g. 

c) Eşarfă: rips roşu cu câte o dungă albă pe margini. 

Inv. 37451 a-c. 

Ordinul a fost creat la 9 octombrie 1821, iniţial cu titlul de Ordinul Soarelui (El Orden del Sol), de către generalul José de San Martín, personalitate legată de lupta pentru independenţa Americii Latine, pe când era Protector al Perú-lui. 

În concepţia luptătorilor pentru independenţă, în frunte cu Simon Bolivar, America Latină era o singură patrie, „Marea Columbie”. Ordinul era destinat să recompenseze serviciile aduse în favoarea dobândirii independenţei: „[…] să facem astfel încât să se moştenească dragostea pentru glorie, pentru că, după ce s-au desfiinţat drepturile ereditare care-şi au originea în epoca de umilinţă, este drept să fie înlocuite cu altele care să servească de exemplu” arăta José Martín. Atunci avea numai trei grade: Fondatori, Binemerituoşi şi Asociaţi. La 9 martie 1925 ordinul a fost suprimat însă, pentru că beneficiarii începuseră să se folosească de el ca de un privilegiu, contrazicând astfel principiul care stătuse la baza creării lui. Cu ocazia aniversării primului centenar al independenţei, preşedintele peruan Augusto B. Leguia a reînfiinţat ordinul sub numele de Soarele Perú-lui (El Sol del Perú), prin legea din 14 aprilie 1921. În momentul de faţă se conduce, în mare, după legea şi regulamentul de funcţionare din 1923, cu unele reactualizări. Este destinat peruanilor şi străinilor, civili şi militari, care au adus servicii deosebite patriei şi are cinci grade: 1. Mare Cruce; 2. Mare Ofiţer; 3. Comandor; 4. Ofiţer; 5. Cavaler. 

EGIPT 

14. Ordinul Nishan al Kemal (Ordinul Virtuţilor). Mare Cruce (foto 15), conferit Reginei Maria a României. 

a) Însemn: aur, email, diamante, rubine; D = 50 mm, D coroanei = 15/18 mm; G = 18,65 g. 

b) Placa: aur, 5 diamante mari, 5 diamante mici, 10 diamante mari în centru; D = 75 mm; G = 46,37 g. 

c) Eşarfa: moire bleu bordat cu o dungă din fir auriu. 

Inv. 37459 a-c. 

Ordinul Nishan al Kemal a fost fondat de Hussayn Kemal (1853-1917), primul sultan al Egiptului (din 1914), la data de 14 aprilie 1915, exclusiv pentru doamne. Are o Clasă specială, cu diamante – pentru suverane şi principese din case regale sau „prime doamne” şi o altă clasă divizată în trei grade: Mare Cordon – clasa I-a, Clasa II-a şi Clasa III-a. După proclamarea Republicii a fost modificat şi păstrat. 

15. Nishan al Nil (Ordinul Nilului). Mare Ofiţer (foto 16). 

a) Însemn: argint, email; D = 60 mm; G = 54,40 g. 

b) Eşarfă: moire grenat (ordinul a intrat în patrimoniul MNIR cu această panglică ce nu aparţine ordinului). 

Inv. 126490 a-b. 

Ordinul Nilului a fost creat tot de Husseyn Kemal la 14 aprilie 1914, pentru recompensarea serviciilor excepţionale, civile şi militare aduse Egiptului. În medalionul central al însemnului şi plăcii este înscrisă o frază care omagiază fluviul Nil, sursa de prosperitate şi de fericire a ţării. Este probabil o aluzie la o incantaţie antică, un imn închinat „Marelui Hapi”, sursa vieţii şi bunăstării egiptenilor. Iniţial avea trei clase, cu un număr limită de beneficiari: 1. Marele Cordon – 30; 2. Mare Ofiţer – 75; 3. Comandor – 150; 4. Ofiţer – 300; 5. Cavaler – număr nelimitat. A fost modificat în 1926 (când au rămas doar două clase) şi în 1954. 

16. Ordinul Nishan al Ismail (Ordinul Ismail). Mare Ofiţer  

Placă: argint, aur; D = 70 mm; G = 82,95 g. 

Inv. 126489. 

Ordinul Ismail a fost fondat de sultanul Husseyn Kemal la 14 aprilie 1915, pentru recompensarea serviciilor aduse statului. Avea patru clase, cu număr limitat de beneficiari: Mare Cordon – 30; Mare Ofiţer – 65; Comandor – 150; Ofiţer – 300. Ordinul a fost abolit în 1954, după instaurarea Republicii, probabil pentru că amintea de fosta dinastie a kedivilor, urmaşii lui Mohamed Ali. 

17. Ordinul de Merit al Republicii Arabe Egipt. Comandor. 

Însemn: argint aurit, email; D = 50 mm; G = 41,70 g. 

Inv. 126491. 

Ordinul de Merit a fost fondat după proclamarea Republicii. În 23 iulie 1952 a avut loc lovitura de stat organizată de un grup de ofiţeri, care l-a înlăturat de pe tron pe ultimul rege. Republica a fost proclamată la 18 iunie 1953, an în care sistemul de ordine şi decoraţii a fost revizuit, cu acest prilej creâdu-se Ordinul de Merit. 

BRAZILIA 

18. Ordinul Crucea Sudului. Mare Cruce. 

a) Însemn: argint aurit, email; D = 60 mm, D coroană = 25/31 mm; G = 39,28 g. 

b) Placa: argint, aur, email; D = 59 mm; G = 29,56 g. 

c) Eşarfa: moire de culoare bleu. 

Inv. 37415 a-c. 

La 1 decembrie 1822, în ziua încoronării sale, regele Pedro I a creat primul ordin brazilian, afirmând astfel independenţa noului stat. L-a numit Ordinul Constelaţiei Sudului sau Crucea Sudului, în amintirea primului nume dat Braziliei, “Ţara Sfintei Cruci”. Era destinat atât brazilienilor cât şi străinilor care aduseseră servicii ţării şi avea patru grade: Mare Cruce, Demnitar, Ofiţer şi Cavaler. Forma însemnului a fost desenată de pictorul francez Armand Jullien Pallière (1784-1862), care a împrumutat forma crucii Legiunii de Onoare. Pe coroana imperială care timbra crucea formată din steluţe, erau figurate, simbolic, ramuri de tutun şi cafea, principala sursă de prosperitate a Imperiului. Ordinul a fost acordat cu multă parcimonie de cei doi împăraţi, Pedro I şi fiul său Pedro al II-lea, până la proclamarea Republicii. Guvernul provizoriu republican a menţinut ordinul din 1888 până în 1891, dar a schimbat efigia lui Pedro I de pe reversul însemnului. În 1891, odată cu promulgarea Constituţiei republicane, ordinul a fost abolit. Abia după 40 de ani, la 5 decembrie 1932, Preşedintele Getulio Vargas l-a restabilit, adăugându-i încă un grad, cel de Colan. Actualmente Ordinul Crucea Sudului este rezervat numai străinilor. 

VENEZUELA 

19. Ordinul El Libertador (Simon Bolivar). Mare Cruce . A fost conferit diplomatului Nicolae Titulescu. 

a) Însemn: argint aurit, email; D = 47/53 mm; G = 30,56 g. 

b) Placa: argint aurit, email; D = 88 mm; G = 56,66 g. 

Inv. 116747 a-b. 

În 22 octombrie 1813 Simon Bolivar intra triumfal în oraşul Caracas restaurând Republica. Pentru a recompensa eroicele sacrificii ale apărătorilor patriei a fondat Ordenes de los Libertadores (Ordinele Eliberatorilor), care au devenit cel mai apreciat simbol al soldaţilor patrioţi şi al generalului Bolivar. Conştient fiind de semnificaţia lui, creatorul nu l-a împărţit în grade şi nici n-a conferit Colane, ci i-a făcut membri ai ordinului pe 26 dintre cei mai merituoşi luptători. Ordinele Eliberatorilor a fost primul ordin al Americii Latine libere. 

La 17 decembrie 1819 se forma Marea Columbie care îngloba cele mai mari ţări din zonă şi, cu acest prilej, s-au instituit diferite Cruci şi Medalii pentru recompensarea soldaţilor din armata eliberatoare care adusese Independenţa. Această formaţiune politică nu era însă făcută să reziste din multiple motive şi, prin hotărârea Congresului de la Valencia, Venezuela s-a separat. Se punea problema creării unui sistem naţional de recompense venezuelean dar, din cauza numeroaselor dificultăţi ce au urmat, această dorinţă a fost amânată. În 1854, sub preşedenţia lui José Gregorios Monagas, la 11 martie s-a creat Medalla de Distinction care era împodobită cu bustul Eliberatorului Simon Bolivar, o altă treaptă până la Ordinul de azi. 

Următorul preşedinte al ţării, Julian Castro, a inaugurat o practică ce va arunca în derizoriu sistemul faleristic naţional. Pentru a comemora triumful Revoluţiei din Martie, al cărui conducător fusese, a înfiinţat, din 1858, numeroase decoraţii şi medalii, sistem care s-a perpetuat şi sub următorii Preşedinţi. S-a ajuns până la crearea unor medalii unice, personalizate, pentru diverse merite mai mult sau mai puţin evidente. 

Abia în 1880, sub Preşedintele Antonio Guzman Blanco, prin decretul din 14 septembrie, s-a creat Ordinul El Libertador care, cu unele modificări, se păstrează până astăzi. Deşi istoria acestei distincţii a avut multe aspecte contradictorii şi polemice, este cel mai înalt şi mai vechi ordin din Venezuela şi din America Latină. Denumirea lui a fost iniţial Busto del Libertador (mai avea un antecedent în Perú unde, la 12 februarie 1825, se crease Medalla de Honor del Libertador), omagiu direct adus lui Simon Bolivar (bustul se gravase pe medalionul ordinului după moartea eroului la 17 decembrie 1830). 

Astăzi Ordinul are cinci clase şi este condus de Preşedintele în funcţie, care are de drept Colanul şi privilegiul de a-l conferi: Clasa I-a – Mare Cordon; Clasa II-a – Mare Ofiţer; Clasa III-a – Comandor; Clasa IV-a – Ofiţer; Clasa V-a – Cavaler.