Program : Luni – Marți : închis - Miercuri – Duminică: 10:00 – 18:00 - Magazinul  muzeului se închide la: 17:15

 
 

Program : Luni – Marți : închis - Miercuri – Duminică: 10:00 – 18:00 - Magazinul  muzeului se închide la: 17:15

 
 

Proiecția filmului documentar „Regele Mihai: Drumul către casă“, la Muzeul Național de Istorie a României

  • 24/05/2022
  • Timp citire: 2 Min

Muzeul Național de Istorie a României găzduiește proiecția filmului documentar „Regele Mihai: Drumul către casă”, luni, 30 mai a.c., cu începere de la ora 19:00, în Holul Central al muzeului (Calea Victoriei nr. 12). Proiecția este urmată de o discuție cu producătorii filmului.

Evenimentul face parte din Turneul Național de Educație Istorică 2022, o continuare a celui din 2019 de promovare a filmului documentar „Maria, Inima României”, și include noua versiune a documentarului „Regele Mihai: Drumul către casă”.

Versiunea Director’s Cut include noi materiale despre perioada complicată a tinereții Regelui Mihai, așa cum a fost descrisă în jurnalul personal al Reginei Maria. Documentarul prezintă și detalii din perioada de izolare personală și socială a Regelui din timpul exilului din Elveția, dar și motivele pentru care Regele Mihai a ezitat să se întoarcă în România. Totul din perspectiva celor care i-au fost aproape în acea perioadă. Această versiune îmbogățită a filmului pune accent și pe interacțiunile Regelui cu CIA după exilul din 1948.

„Sunt bucuros să promovez pentru publicul din România cele trei filme realizate împreună cu echipa mea: „Războiul Regelui” (2016), „Maria, Inima României” (2018) și „Regele Mihai: Drumul către casă” (2021). Documentarele prezintă o parte importantă din istoria României, din 1860 până în prezent, și sper ca publicul român să afle mai multe despre eroii săi vizionându-le”, a declarat John M. Florescu, fondatorul Chainsaw Film Productions, producătorul filmului documentar.

Din echipa de producție a filmului fac parte Viorel Chesaru – producător senior, Dan Drăghicescu – producător asociat, Mircea Lăcătuș – editor și producător arhive și Laura Beldiman – cercetător și asistent editorial.

Accesul publicului se face gratuit, în limita locurilor disponibile.

 

 

 

Program vizitare

Luni – Marți : închis
Miercuri – Duminică: 10.00 – 18.00
Magazinul muzeului se închide la: 17:15

Adresa

Calea Victoriei 12, Sector 3, București 030026, România

Vă invităm să vizitați cele trei mari expoziții permanente – Tezaurul Istoric, Copia Columnei lui Traian și Lapidarium – precum și o serie de expoziții temporare.