Stimaţi profesori, dragi elevi,
Aşa cum am anunţat şi anterior, şi anul acesta Muzeul Naţional de Istorie a României se alătură programului Şcoala altfel, care din acest an este denumit Să ştii mai multe, să fii mai bun!, iniţiat de către Ministerul Educaţiei Naţionale, program din care face pare şi ediţia a IV-a a acţiunii Săptămâna familiei, săptămâna fără TV, iniţiată de către ZIBO.
Astfel, muzeul va fi deschis în săptămâna 1-5 aprilie 2013 (de luni până vineri), urmând să fie închis în weekend-ul 6-7 aprilie.
Programările pentru ghidaj se realizează începând cu data de 01 martie 2013, prin e-mail, la adresa: pr.mnir@gmail.com sau telefonic, la numărul 021.315.70.56 (interior 1008/1015 – Departament Relaţii Publice).
Începând cu data de 31 martie 2013, programul de vizitare a muzeului se va modifica, făcându-se trecerea la programul de vară, muzeul urmând a fi deschis în intervalul orar 10.00-18.00. Astfel, vă rugăm să aveţi în vedere faptul că vizitele ghidate vor putea fi realizate începând cu orele 10.15. De asemenea, ultimul ghidaj se va realiza începând cu orele 16.30.
Pentru desfăşurarea în condiţii optime a tururilor ghidate, ţinând cont de numărul mare de solicitări, în această săptămână vor fi realizate zilnic un număr maxim de 10 ghidaje.
Vă mulţumim pentru înţelegere şi vă aşteptăm cu drag!
Conducerea Muzeului Naţional de Istorie a României



