Secțiunea 3 a Autostrăzii A1 Sibiu – Pitești este unul dintre cele mai dificile și totodată spectaculoase proiecte de dezvoltare rutieră ce se desfășoară în prezent în România, deoarece trebuie să asigure traversarea barierei montane carpatice, prin străbaterea unui relief accidentat, cu sectoare sălbatice, greu accesibile. De aceea, soluțiile tehnice propuse implică un tunel dublu, lung de 1,7 km, precum și kilometri întregi de poduri și viaducte.
Cel puțin 12 din cei 37 km ai secțiunii traversau, la începutul lucrărilor, în anul 2023, zone împădurite ce au necesitat să fie defrișate.
În aceste condiții de mediu dificile, nu doar activitățile de proiectare și construcție au trebuit să facă față provocărilor, dar și întreg segmentul de cercetare arheologică.
Prin amplele cercetări arheologice preventive desfășurate pe această secțiune, Muzeul Național de Istorie a României și partenerii săi instituționali au contribuit în mod semnificativ la dezvoltarea domeniului arheologiei montane în România. Astfel, au fost testate, identificate și adaptate metode moderne și eficiente de prospectare și documentare a siturilor și peisajelor istorice și arheologice.
Ce am descoperit în zona înaltă?
– Drumuri vechi;
– Fortificații și câmpuri de bătălie din Primul Război Mondial;
– Un schit din prima jumătate a secolului al XIX-lea;
– Vestigii ale unor activități sezoniere din sfera creșterii animalelor și prelucrării metalelor, secolele XVI-XX;
– Gospodării izolate, cu ceramică de lux, secolele XV-XVI;
– O așezare din epoca timpurie a bronzului;
– O așezare getică din secolele I a. Chr. – I p. Chr.
Deși aparent izolate, în locuri azi neumblate, descoperirile arheologice au, de fapt, o logică clară, doar că nu imediat inteligibilă. Pentru a descifra această logică și a ne explica ce căutau acolo oamenii din trecut, ne ajută să studiem relieful din preajma vestigiilor, rețeaua hidrografică, hărțile vechi. Astfel, se poate uneori înțelege că siturile erau legate de traseul unor drumuri astăzi uitate, de prezența unor resurse naturale, de o poziție strategică ce asigura controlul vizual asupra unor puncte cheie, de apropierea altor situri arheologice.
Punerea împreună a tuturor acestor indicii este o muncă minuțioasă ce combină explorările din teren, tehnologiile moderne utilizate în achiziția de date și documentarea de arhivă.
Supraveghere aeriană de la joasă altitudine:
De sus, vedem mai bine și putem lega lucrurile între ele. Dronele ne permit să observăm în timp real locuri în care este dificil să pătrunzi cu pasul. Din fotografiile realizate cu drone se pot obține hărți, planuri, ba chiar și modele tridimensionale ale reliefului, cât și diferite măsurători topografice.
Studiile LiDAR (Light Detection and Ranging):
Tehnologia LiDAR bazată pe un sistem laser aeropurtat are capacitatea de a măsura configurația reliefului sub frunzișul pădurilor.
Prin astfel de măsurători pot fi identificate urme ale activităților umane din trecut: fortificații din pământ, șanțuri de apărare, amenajarea de drumuri și loturi agricole.
