Un pas important pentru patrimoniu: „investigator științific bunuri culturale”, ocupație recunoscută în COR
- 31/08/2026
- Timp citire: 3 Min

Dragi colegi,
Cu bucurie, Muzeul Național de Istorie a României anunță obținerea avizului favorabil pentru introducerea ocupației „investigator științific bunuri culturale” în Clasificarea Ocupațiilor din România (COR).
Cod provizoriu: 262116 | Grupa de bază: 2621 – Arhivari și curatori
Recunoașterea oficială a acestei ocupații reprezintă un pas important pentru un domeniu esențial activității muzeale: investigarea științifică a bunurilor culturale (heritage science). Prin metode și instrumente din chimie, fizică, biologie, geologie și alte domenii, investigațiile științifice contribuie la cercetarea, documentarea, conservarea, restaurarea și valorificarea patrimoniului cultural.
În România, investigarea științifică a bunurilor culturale face parte din activitatea muzeală de peste 50 de ani, odată cu apariția primelor laboratoare zonale. De-a lungul timpului, specialiștii – chimiști, fizicieni, biologi, geologi – au fost cunoscuți în mediul profesional drept „investigatori”, deși au fost încadrați oficial sub diverse alte ocupații. Introducerea noii ocupații în COR contribuie la recunoașterea unei activități specializate, cu un rol bine definit în cercetarea și protejarea patrimoniului cultural.
Demersul este cu atât mai important în contextul actual. În muzeele din România mai activează astăzi aproximativ 15–20 de specialiști în investigarea științifică a bunurilor culturale, iar o mare parte dintre aceștia se apropie de vârsta pensionării. În același timp, rețeaua de laboratoare de conservare-restaurare și investigații, construită începând cu mai bine de cinci decenii în urmă, s-a redus considerabil, iar laboratoarele existente se confruntă cu nevoia de specialiști, dotări și finanțare.
În acest context, recunoașterea ocupației „investigator științific bunuri culturale” în COR deschide drumul către consolidarea profesiei, formarea unei noi generații de specialiști și dezvoltarea infrastructurii de investigații științifice din muzeele României. Este un prim pas important pentru ca expertiza științifică necesară protejării patrimoniului să își regăsească locul firesc în instituțiile muzeale.
Acest rezultat se datorează inițiativei, perseverenței și muncii susținute a colegelor Irina Petroviciu și Cristina Carșote (MNIR) și Raluca Iulia Capotă (INCFC), care au realizat documentația și au parcurs toate etapele necesare acestui demers. Le mulțumim, de asemenea, domnilor Ovidiu Țentea, manager interimar al MNIR în perioada 13 februarie – 10 decembrie 2025 și Cornel Ilie, manager al MNIR, pentru sprijinul și încurajarea acordate, precum și Ministerului Culturii și Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale pentru deschiderea și susținerea acordată acestei inițiative.
Un pas a fost făcut. De aici poate începe reconstrucția unei comunități profesionale și a unei rețele de investigații capabile să răspundă nevoilor patrimoniului cultural de astăzi și de mâine.







