Microexpoziţia temporară „De la diligență la clasor”

De la diligență…

Deși încă din Antichitate au existat drumuri dedicate curierilor sau mesagerilor, un sistem care s-a bucurat de continuitate este cel realizat în spațiul german de principii de Thurn și Taxis, care au organizat primele curse poştale regulate. Inițiativa se extinde cu repeziciune în întreaga Europă. La începuturi curierii erau persoane care călătoreau pe cai pentru a transmite mesajele importante și care se schimbau după anumite distanțe, iar ulterior au fost folosite în acest scop și olacele de poștă.
În Țările Române dezvoltarea administrației și a relațiilor comerciale determină creșterea numărului curierilor, cu atât mai mult cu cât domnitorii încep să poarte corespondență. În secolul al XVII-lea serviciul poştal s-a dezvoltat și au existat atât curieri interni, cât și curieri externi. Pentru întreținerea olacelor, personalului și drumurilor se foloseau fondurile satelor și târgurilor, pe unde treceau drumurile de poştă. Despre olacele de poștă au existat informații de la călătorii străini, care descriau condițiile și durata călătoriei.
În secolul al XVIII-lea serviciul postal se îmbunătățește. Cele mai interesante figuri din rândul acestor funcţionari ai poștelor de odinioară, erau surugiii, dedicați acestei activități, care înfruntau orice condiții dificile. Xavier Hommaire de Hell, menționa în “Voyage en Turquie“ că „ei sunt de o dezinvoltură pitorească și de le-ai da armele cuvenite, ai zice că-s adevăraţi muschetari“.
Odată cu Regulamentele Organice, transportul corespondenței în cele două principate cunoaște o largă extindere, adăugându-se şi transportul gropurilor de valoare. Corespondența şi gropurile se primeau de două ori pe săptămînă, lunea şi vinerea, încasându-se câte un ban de dram şi ceas, sau 4 bani de fiecare poştă pentru scrisori simple și îndoit pentru acelea la care se eliberau recipise. Aceste taxe, cu unele modificări au fost percepute până la 1858, când povestea primelor timbre începe în Moldova. Iar epoca poștei moderne începe în 1864, când domnitorul Alexandru Ioan Cuza a unit serviciul poștal cu cel telegrafic, fiind adoptat și Calendarul Gregorian în serviciile poștale. Va urma, în 1865 și reglementarea uniformelor și a condițiilor în care personalul își desfășura activitatea. Poșta Română apare imprimată pentru prima dată pe timbrele emise în 1865.
Înainte de apariția primelor mărci poștale, apare povestea de la care se presupune că a început revoluționarea sistemului postal, figura lui Rowland Hill. În 1837 Rowland Hill a realizat un studiu privind reformarea sistemului poştal din Imperiul Britanic, intitulat „Post Office Reform: Its Importance and Practicability”, fapt ce a determinat apariția la 1840 a primei mărci poștale.
Astfel, în spatele acestor obiecte mici, a existat un întreg univers al oamenilor care au trimis scrisori, al celor care le-au mânuit cu grijă și au adus aproape gândurile oamenilor. Surugii, care călătoreau în condiții dificile și care își dedicau o mare parte din timp activității de a duce în siguranță corespondența, dar și călătorii, în condiții foarte grele, în fata frigului, a soarelui și a pericolelor, care se asigurau de schimbarea cailor pentru a fi odihniți pentru această sarcină esențială care a unit oameni, orașe, națiuni. Iar la un secol de la primele mărci poștale românești au fost refăcute vechile trasee ale surugiilor în diligență și a fost prezentată întreaga lume din spatele unui obiect atât de mic.

La clasor

Timbrele transmit deopotrivă povestea realizării obiectelor, dar reprezintă și o oglindă a timpurilor în care au fost create. Acestea ne demonstrează pas cu pas, tipologie cu tipologie, modul în care o idee poate deveni un veritabil simbol, cu scopuri funcționale, care transformă plata unei taxe poștale într-un prilej de a dezvolta o nouă pasiune.
Timbrul cel mai cunoscut din prima emisiune filatelică de la 1840 este Penny Black din Marea Britanie. Iar în spațiul românesc prima emisiune filatelică a apărut la 1858 în Moldova și este cunoscută sub numele Cap de Bour. Încă de la început oamenii au păstrat aceste obiecte și au făcut schimburi. Timbrele sunt o formă de evadare, o călătorie imaginară, o fereastră către lume. De ce? Pentru că timbrele pot ilustra aproape toate subiectele care ne vin în minte și au avantajul de a folosi un limbaj universal: imaginea.
Pentru a pune bazele unei colecții filatelice trebuie să știm cum trebuie păstrate obiectele, cum pot fi studiate și cum ne îmbogățim colecția. Timbrele pot fi găsite la oficiile poștale sau putem face schimburi cu alți colecționari. Pentru a le descoperi povestea și a le proteja avem nevoie de câteva instrumente: de o lupă, de o pensetă, de un clasor și de un catalog. Pentru a putea identifica un timbru privim ce țară sau instituție poștală apare pe acesta, ce valoare nominală, ce imagine, dacă avem și alt text, dacă este ștampilat sau nu.
Timbrele reprezintă expresia spațiului din care provin, dar și a timpurilor în care au fost realizate. Acestea pot fi grupate în funcție de temele care sunt întâlnite. Timbrele pot fi analizate din punctul de vedere al simbolurilor pe care le regăsim pe acestea, fiind important și contextul în care au fost realizate. De asemenea, timbrele pot fi grupate pe principalele teme care țin de istorie, de la istoria spațiului românesc, la teme care țin de istorie universală.
Timbrele românești ne oferă prilejul de a descoperi fiecare pas care a stat în spatele unei emisiuni poștale, de la documente, până la interpretările artiștilor cu privire la un subiect, transformându-se în matrite, apoi trecând prin probele de culoare și devenind un obiect bun de tipar, iar la final, numerose coli care, timbru cu timbru, vor circula pe corespondență sau vor fi păstrate cu grijă peste timpuri.

Atelierele filatelice 

Atelierele filatelice aduc în fața publicului instrumentele necesare pentru realizarea unor colecții de plicuri “Prima Zi”, cărți poștale sau timbre poștale, dar și modul în care cei mici își pot confecționa acasă plicuri, cărți poștale și timbre. De asemenea, pot afla povestea machetei “Trei Regi”, al cărei autor este Arry Murnu.