Muzeul Național de Istorie a României are deosebita plăcere să anunțe demararea proiectului Un ev mediu religios. Teme iconografice creștine regăsite pe obiecte de cult, cofinanțat de către Administrația Fondului Cultural Național.
Ne sunt alături în acest demers cultural partenerii noștri: Muzeul Municipiului București, Mănăstirea Stavropoleos, Biserica Sfântul Vasile-Victoriei, Liceul de Arte ”Ionel Perlea”-Slobozia, Liceul Teoretic ”Nichita Stănescu”-București, Școala Gimnazială nr. 189- București.
Proiectul îşi propune să valorifice patrimoniul religios printr-o serie de acțiuni de esență muzeografică. Sub titlul ”Arta religioasă. Formă. Conținut. Sens.” sunt reunite o serie de activități prin care obiectelor religioase (țesături, argintărie, cărți de cult) vor fi expuse, specificându-se rolul liturgic în legătură directă cu tema iconografică prezentată pe Iconostas. În acest moment a fost stabilită tematica expoziției și lista obiectelor ce vor fi etalate.
De asemenea, pe lângă realizarea unei expoziții, produsele culturale ale proiectului cuprind: catalogul expoziției și prezentarea video (”Patrimoniu religios. Muzeul în mișcare”). Acestea au rolul de a aduce expoziția în alte spații de cultură și/sau educație prin mijloace non formale și informale. Lansare acestora se va realiza în cadrul vernisajului expoziției la care vor participa atât partenerii, grupurile țintă, beneficiarii proiectului, cât și mass-media.
Pe scurt, despre proiect….
Prin obiectivele sale, proiectul îşi propune să atingă în special componenta privind documentarea istoriei culturale, susţinând ştiinţific, într-o formă interdisciplinară, necesitatea şi importanţa unui fapt istoric, atestat de-a lungul secolelor trecute, respectiv, prezența în viața cotidiană a omului medieval a Bisericii și rolul jucat de aceasta în cadrul unei comunităţi. Demersul nostru vizează implicit şi explicit o abordare interdisciplinară, modernă, la standarde internaţionale, singura care poate conduce la atingerea obiectivelor propuse de proiect.
În epoca medievală, Biserica a fost cea care a rămas, cel puțin teoretic, o constantă a societății, implicându-se în toate sferele vieții cotidiene. În spațiul românesc medieval se remarcă cu preponderență arta și cultura religioasă ce a cunoscut manifestări impresionante.
Mecanismele utilizate la nivelul mentalului s-au concretizat în imagini, de cele mai multe ori pictate ori sculptate pe diverse suporturi, dar și în obiecte sacralizante şi sacralizate. Obiectele de cult au jucat un rol esențial şi în punerea în scenă a unui serviciu religios, complex, care urmărea să educe, să sensibilizeze, să îndrume pe laici, prin intermediul clericilor. Având permanent în fata ochilor Iconostasul, ca o tablă pe care profesorul își etaleaza lecția, omul de ieri sau de azi, regăsește modele de conduită și înțelege momentele importante ale vieții. Laicul, participant la serviciul religios, ignorant din punct de vedere dogmatic trebuie să înțeleagă sensul acestuia atât prin ritual cât și prin obiectele religioase în sine, cu ajutorul cărora se săvârșesc Tainele Bisericii.
În contextul socio-politic actual se remarcă o îndreptare a atenției oamenilor spre cultură și în mod special spre cultura religioasă. De cele mai multe ori participanții la serviciul religios nu pot percepe cu adevărat care sunt mesajele transmise în cadrul acestuia și nici semnificația sau rolul pe care îl au obiectele de cult. Educația informală este mai ușor de asimilat, cu rezultate vizibile, cu condiția ca cei supuși acestui proces să aibă instrumentele cognitive necesare înțelegerii fenomenelor prezentate. Ne dorim astfel ca publicul nostru să se găsească în fața unei ”lecții învățate din clasă” și prezentate într-o manieră prietenească, de care să îți amintească și să povestească apropiaților.
Produsele culturale sunt rezultatul studiului specialiștilor în domeniu, bine pregătiți, atât în ceea ce privește conținutul cât și respectarea regulilor de manevrare a obiectelor, fiind cunoscut faptul că principalul factor de degradare este cel uman. Temporar avem grijă de un patrimoniu care contribuie la scrierea istoriei și suntem obligați să permitem accesul (cu rigorile legale) la acesta, pe parcursul cercetării de azi și viitoare.
Un rol important îl au partenerii (elevi, istorici și teologi) care contribuie atât la realizarea produselor culturale cât și la promovarea acestora în spațiile proprii. Astfel, urmărim atragerea unui public puțin familiarizat cu aceste activități culturale și puțin cunoscător al obiectelor de patrimoniu de factură religioasă, spre spațiul muzeal. De asemenea se realizează într-o manieră non formală și informală un act educativ, materialele fiind validate științific, într-o manieră accesibilă publicului larg.
Prin realizarea unei prezentări video se urmărește identificarea de soluții inovatoare pentru promovarea patrimoniului în context local și/sau european, protejând obiectul de manevrări succesive și expuneri de lungă durată. Prezența acestora în zone precum: o agenție de turism, sala cataloagelor de la o bibliotecă, sala media existentă în unele muzee sau lăcașe de cult contribuie la atragerea în spațiul muzeal a unui public capabil și dornic să cunoască mai multe dar și acela de a transpune spațiul muzeal în locuri care nu au acest rol, prin intermediul imaginii.
Tendința mondială, astăzi, este de protejare a patrimoniului ca moștenire sacră, precum și de găsire a unor soluții de ordin științific prin care acesta să poată fi păstrat. Obiectul de patrimoniu trebuie să beneficieze de condiții optime de păstrare dar în același timp trebuie să fie vizibil pentru publicul larg sau specializat. Prezentarea produselor proiectului în zone media, special amenajate, atât în spații muzeale, cât și în afara acestora, contribuie la îmbunătățirea cunoștințelor diferitelor categorii sociale prezente în diversele medii de expunere, precum și la creșterea numărului de vizitatori pentru instituțiile muzeale. Această creștere are în vedere categorii socio-profesionale care nu fac parte, de obicei, din publicul vizitator clasic (elevii de școală generală și liceu).
Un muzeu se află întotdeauna în slujba publicului, pentru care se redescoperă, recompune și își regândește strategii, totul pentru a păstra vie legătura cu trecutul, arta și cultura unui neam, cu identitatea sa națională. Cu toate acestea, cu puține excepții, publicul consumator de cultură de orice tip este în scădere. Atracția cotidiană are în vedere mijloacele și formele oferite de internet, creatori de produse pseudo-culturale. Loisirul nu mai încape între zidurile unui muzeu, spre exemplu, ci oriunde există un device și acces la internet, actul cultural care poate avea loc fiind de slabă calitate sau inexistent. Dar ceea ce poate părea un inamic al culturii poate fi folosit în folosul acesteia.
Prezentarea unor obiecte religioase într-o manieră atractivă, care să facă referiri atât asupra formei acestuia cât și asupra temei abordate, de către partenerii noștri, pe suport digital, facilitează accesul la cunoaștere și pentru cei care sunt familiarizați cu această modalitate de informare.
Astfel, se pune în aplicare rolul muzeului de a contribui la educarea lui, într-o manieră care să nu îndepărteze, ci să atragă. Cu toate acestea nu trebuie neglijat rolul muzeului de protector al patrimoniului. Noile tendințe de valorificare trebuie să aibă în vedere în primul rând obiectul care nu aparține exclusiv prezentului, ci mai degrabă viitorului. Datoria noastră este de a le proteja și de a le folosi în scopul cunoașterii, scop nobil pentru orice știință.
Pomelnicul pentru spătarul Ioan Cantacuzino, logofătul Radu Racoviță și stolnicul Toader Cantacuzino
MNIR, nr. inv. 75005
Țara Românească, sf. sec. XVIII
Material: lemn de brad, grund, culori tempera, foiță de aur, verniuri, metal
Tehnică: tăiat, geluit, șlefuit, sculptat, pictat cu pensula, asamblat.
Dimensiuni: L=52,1 cm; l=32,2 cm, gr.=3,7 cm
Bibliografie: Civilizații…România. Civilizații suprapuse, București, 2016, p. 516
Obiect de cult-obiect de patrimoniu – operă de artă peste timp, p. 15
Pomelnicul are forma unui triptic decorat cu scena Buneivestiri pe exterior și este dedicat memoriei spătarului Ioan Cantacuzino, al logofătului Radu Racoviță și al stolnicului Toader Cantacuzino. În interior, pe suportul central, sunt menționate cele trei personaje istorice cu familiile lor. Dedicația de început debutează cu formula: Pomenește Doamne întru împărăția Ta ctitorii Sfântului lăcașu… . Textul este scris în limba română cu caractere chirilice, de tipar, și litere suprapuse, specific perioadei. Suportul este încadrat de o ramă trilobată, de culoare roșie, decorat în colțuri cu motive fitomorfe. Alte nume, care ar fi trebuit scrise ulterior în pomelnic, sunt menționate cu litere de mână pe interioarele ușilor.
Închis, tripticul face se compactează și formează un suport unitar pentru scena Buneivestiri, realizată într-o manieră naivă. Arhanghelul Gavril este representat pe jumătatea din stânga, iar Fecioara Maria pe cea din dreapta. Ei sunt reprezentați în picioare, paraleli, cu corpurile ușor întoarse unul către celălalt. Gavriel este redat ca un bărbat tânăr, înveșmântat în haine lungi, de culoare roșie, cu aripi cu penaj brun și nimb redat cu foiță de aur. El ține în mâna sa stângă un crin pe care îl întinde spre Fecioară, iar cu cea dreaptă binecuvântează. Maria este redată ca o femeie tânără, în rochie brună și maforion roșu. Nimbul circulat este realizat din foiță de aur. Ea are brațele întinse, cu palmele deschide, îndreptate spre arhanghel. Pe fundal, în spatele lui Gavril, se află o clădiri impozantă, în timp ce în spatele Maicii Domnului se află un tron cu baldachim. La îmbinarea celor două uși a fost sculptată o coloană torsadată.
Pomelnicul are o parte superioară, polilobată, care surmontează suportul principal. Central este pictată stema familiei Cantacuzino din perioada realizării acestei piese: o acvilă bicefală, de culoare brună, cu capetele încoronate este plasată într-un medalion pe fundal roșu. În jurul ei, apar literele И, Ѡ, К, Т, ceea ce indică faptul că este stema folosită de o văduva lui Ioan Cantacuzino. În jurul stemei, în basorelief, apar motive vegetale si geometrice care au fost îmbrăcate în aur.
Piesa provine de la Biserica Sfântul Gheorghe din Hârlâu.
Tema iconografică: Celebrată în fiecare an pe 25 martie, Bunavestire este o sărbătoare care amintește de momentul în care Arhanghelul Gavril o anunță pe Fecioara Maria de nașterea lui Iisus Hristos, episod care va schimba istoria creștinătății. Iconografia acestei teme religioase implică de obicei cele două personaje biblice într-un cadru restrâns. Fecioara este fie redată în picioare, pătrunsă de vestea care îi va schimba viața, fie este așezată într-un cadru casnic. Arhanghelul apare ca un tânăr, cu aripi și nimb, cu o floare în mână. Crinul este simbolul acestei scene, cu referire la puritatea Fecioarei Maria.
Fișă realizată de Nicoleta Bădilă, muzeograf Muzeul Municipiului București.
Cruce de mână dăruită de domnul Antonie vodă din Popești Bisericii Episcopale din Râmnicu Vâlcea
Datare: 1670/1671
Material: argint, argint aurit, lemn, pietre sertizate, perle, niello
Dimensiuni: I=274 mm; LA=137 mm;
Număr inventar: 131458
Crucea de mână marcată cu o inscripție slavonă scurtă tradusă „Io Antonie voievod / 7179” a fost dăruită de domnul Țării Românești Antonie vodă din Popești (1669-1672) Bisericii Episcopale din Râmnicu Vâlcea în anii 1670/1671.
Nu sunt cunoscute foarte multe informații despre începuturile producerii acestui tip de artefacte provenind din zona balcanică, dar se pare că sculptarea miniaturală a crucilor sau a engolpioanelor din lemn este o tradiție începută în mănăstirile de pe Muntele Athos, unde călugării realizau astfel de obiecte delicate.
Crucea din argint comandată de voievodul Antonie din Popești provine cu siguranță dintr-un atelier balcanic și este realizată dintr-un miez de lemn prins într-o ferecătură de argint elaborat decorată. Pe cele două fețe ale crucii sunt reprezentate douăsprezece scene biblice: Buna Vestire, Întâmpinarea Domnului, Botezul, Învierea lui Lazăr, Nașterea Domnului, Schimbarea la Față, Înălțarea Domnului, Intrarea în Ierusalim, Răstignirea, Coborârea la iad, Pogorârea Sfântului Duh, Adormirea Maicii Domnului. Crucile din acest tip sunt cunoscute în literatura de specialitate și cu titlul grecesc de cruci dodekaorton, termen care se referă la numărul de praznice împărătești ilustrate, adică douăsprezece teme iconografice care fac referire la evenimente majore din viețile lui Hristos și ale Maicii Domnului, celebrate în tradiția creștin ortodoxă.
Crucile de mână au un rol esențial în timpul liturghiei, fiind folosite pentru binecuvântarea credincioșilor care participă la serviciul religios. Elementul clasic în structura crucilor de mână sau de binecuvântare este reprezentarea centrală a temei iconografice a Răstignirii, care dublează valoare simbolică a acestui obiect liturgic. Scena Răstignirii este una dintre cele mai importante și mai complexe imagini din repertoriul iconografic creștin. În ceea ce privește crucea comandată de Antonie vodă, în ciuda dimensiunilor extrem de reduse, această scenă impresionează prin minuțioasele detalii redate în lemn, fiind reprezentate mai mult de douăsprezece personaje umane, inclusiv cei doi condamnați răstigniți alături de Hristos, dar și Fecioara Maria, apostolii și militarii Longinus și Stephanon.
Crucea comandată de Antonie vodă impresionează atât prin delicatețea sculpturilor miezului din lemn, cât și prin ferecătura realizată din argint aurit decorată cu vrejuri și motive vegetale, dar și cu doi dragoni sau șerpi. Cel mai probabil, cele două reprezentări zoomorfe sunt inspirate de șerpii afrontați întâlniți și pe cârjele sau toiagele arhierești, unde, urmând îndemnul adresat apostolilor: Eu vă trimit ca pe nişte oi în mijlocul lupilor. Fiţi dar înţelepţi ca şerpii şi fără răutate ca porumbeii, păstrat în Evanghelia după Matei, șerpii sunt simboluri ale înțelepciunii.
Bibliografie:
Alexandru Elian, Constantin Bălan, Haralambie Chircă, Olimpia Diaconescu, Inscripții medievale ale României. Orașul București. Volumul I 1395-1800, Editura Academiei RSR, București 1965, p. 585, nr. 779.
Carmen Tănăsoiu, Cruce de mână, în Corina Borș, Oana Ilie (ed.), România. Civilizații suprapuse, catalog de expoziție, București, 2016, p. 512.
Raluca Mălăncioiu, Cruci de mână din secolele al XVII-lea – al XVIII-lea, în Capodopere din patrimoniul Muzeului Național de Istorie a României 2018, catalog de colecție, București, 2018, pp. 48-49.
Autor fișă: dr. Cristiana Tătaru, MNIR
Stindardul liturgic al lui Ștefan cel Mare
Datare: 1500
Material: mătase, fir de aur și argint, tul
Dimensiuni: I=123.80 mm; LA=94.20 mm;
Număr inventar: 75062
Această broderie post-bizantină, realizată într-un atelier moldovenesc în anul 1500 și donată de către Ștefan cel Mare Mănăstirii Zografu de pe Muntele Athos, este fără îndoială cea mai importantă piesă de factură religioasă produsă în Țările Române în timpul Evului Mediu și care s-a păstrat până în zilele noastre. În ultimul sfert al secolului al XIX-lea, odată cu identificarea acestei capodopere a artei broderiei post-bizantine în colecțiile Mănăstirii Zografu, au fost propuse mai multe ipoteze privitoare la funcția acestui obiect cu valoare liturgică, considerându-se că este fie un steag de procesiune, fie o poală de icoană, broderie religioasă destinată a fi agățată de baza unei icoane cu scopul de a o decora și onora, fiind de asemenea purtată și în procesiunile religioase.
În acest moment, din cauza intervențiilor de restaurare prin care a trecut în secolul al XIX-lea, este dificil de stabilit care a fost funcția inițială a acestei broderii, de aceea i-a fost atribuită denumirea generală de stindard liturgic. Cu toate acestea, ceea ce atrage cel mai mult atenția în cazul acestei piese unicat este iconografia, cu alte cuvinte modul de reprezentare a Sfântului Gheorghe.
În mod tradițional, Sfântul Gheorghe, sfânt militar foarte apreciat în spațiul creștin ortodox încă din primele secole, era reprezentat în două ipostaze: în picioare, purtând straie militare și ținând o suliță în mână sau călare, ucigând cu o suliță un balaur. În cazul stindarului liturgic al lui Ștefan cel Mare, Sfântul Gheorghe este reprezentat stând pe un tron masiv de inspirație bizantină, purtând veșminte militare imperiale, ținând în mâini o sabie și stând cu picioarele pe un balaur cu trei capete.
De asemenea, sfântul este încoronat de doi îngeri, care țin în mâini o sabie și un scut, imagine simbolică specifică iconografiei imperiale bizantine, care întărește pe de-o parte caracterul militar al imaginii și, pe de altă parte, caracterul sacru și divin. Această temă iconografică a Sfântului Gheorghe pe tron nu este inedită în spațiul moldovenesc al secolului al XV-lea, o imagine similară fiind prezentă în fresca interioară a bisericii Mănăstirii Voroneț, dar și pe una dintre cele mai importante icoane din patrimoniul Mănăstirii Neamț.
Succesul de care s-a bucurat această temă iconografică în timpul domniei lui Ștefan cel Mare trebuie pus în legătură cu intenția domnului moldovean de a-și plasa acțiunile militare sub protecția unui sfânt, care în același timp încorporează în reprezentarea sa numeroase elemente imperiale bizantine, Ștefan cel Mare fiind un martor contemporan al căderii Imperiului Bizantin și al pericolului pe care l-a reprezentat expansiune Imperiului Otoman în epocă.
Bibliografie:
*** „Stindardul liturgic al lui Ștefan cel Mare”, MNIR – ICR, București, 2011.
Autor fișă: dr. Cristiana Tătaru, MNIR
Tetraevanghelul Cuviosului Nicodim de la Tismana
Nr. inv MNIR: 131507
Material: Ferecătura din argint aurit, lemn, pergament de miel şi viţel, cerneală de aur, cinabru (sulfură roșie de mercur), azurit.
Tehnică: caligrafiere, miniere; legare, ferecare, ciocănire; ştanţare, cizelare
Dimensiuni: L: 33,7 cm; La: 24cm;
Datare: 1404 (post 1 septembrie) – 1405 (ante 31 august)
Locul realizării: Mănăstirea Prislop, în Țara Hațegului
Copist: Sfântul cuvios Nicodim de la Tismana
Tetraevanghelul este cel mai vechi manuscris datat din Ţara Românească, având cea mai veche ferecătură, fiind copiat de cuviosul Nicodim, stareţul de la mănăstirea Tismana. În ultimii ani ai vieţii, între 1399-1405/1406, Nicodim a viețuit la Mănăstirea Prislop, în Țara Hațegului din „Ţara Ungurească“ unde, între anii 1404-1405, a caligrafiat şi miniat un Tetraevanghel pe pergament, pe care l-a ferecat ulterior cu coperte de argint aurit, măiestrit lucrate, considerat o capodoperă a epocii. Lucrarea este scrisă în slavonă, de redacție sârbo-croată, pe suport pergament din miel şi viţel, conținând 322 de file.
Numele scriptorului şi miniaturistului care l-a realizat, „popa Nicodim“, apare pe fila 316v, într-o însemnare de tip colofon. Scoarţele de lemn sunt ferecate în plăci de argint aurit, executate „au repoussé“, ulterior completate prin cizelare şi finisate, mai mari decât manuscrisul, îndoite ca să se adapteze acestuia, cotorul ferecăturii fiind alcătuit din zale. Coperta anterioară reprezintă „Răstignirea Domnului“, unde, alături de Isus, având pe cap un nimb cruciger, sunt figuraţi Maica Domnului, în chip de mironosiţă, şi Sf. Ioan, iar deasupra inscripţia „Împăratul slavei“. Coperta posterioară se referă la tema „Învierea Domnului“, sub forma „Pogorârii lui Isus în Iad“ sau Anastasis, după tradiția bizantină.
Miniatura Tetraevanghelului este o lucrare de o rară frumuseţe artistică, cu multe podoabe (frontispicii, iniţiale în culori ornate, litere şi titluri aurite, motive florale și păsări pictate), iar paleta de culori este evidențiată de albastru, aur, roșu și verde, cu nuanțe diferite, toate acestea având darul de a simboliza o grădină în miniatură. Tetraevanghelul respectă ordinea canonică a celor patru evanghelii, respectiv Evanghelia după Matei, după Marcu, după Luca şi după Ioan, iar în accepţiunea mai largă a termenului înseamnă „vestea cea bună“. Izvodul după care s-a copiat Tetraevanghelul de către Nicodim era destul de vechi, mai vechi decât secolul al XIV-lea, cu origini în Bizanţ.
Cercetare: dr. Ginel Lazăr/ documentarist Alexandra Mărășoiu
Foto: Mariu Amarie, MNIR
Dveră Petru Șchiopul
Nr. inv.: C227
Material: argint aurit, mătase colorată
Tehnică: brodare
Dimeniuni: L=114cm; l=77cm,
Datare: 1576-1577
Locul realizării: Țara Românească
Bibliografie selectivă: Cocora 1965, 349-358; Grigoraș 1971, 353-360.
Broderia este dvera centrală a unui iconostas; are formă dreptunghiulară, cu un chenar marginal, cu motive decorative care alternează medalioane cu stele în opt colțuri și elemente vegetale, petale și flori, împletite. În câmpul central este redată Pogorârea la Iad, în redactarea specifică artei bizantine, cu grupurile de personaje situate simetric, de o parte și de alta a Mântuitorului.
Schema compozițională a icoanei Învierii (Pogorârea la iad, gr. Anastasis) este preluată din Evanghelia lui Nicodim și completată cu detalii din texte liturgice și omilii. În centru îl vedem pe Iisus Hristos călcând porțile iadului (așezate în formă de cruce) și ridicându-i cu mâna pe Adam și pe Eva. De o parte și de alta a celor doi protopărinți sunt redați drepții Vechiului Legământ, profeți, patriarhi, dar și apostoli.
Iconografia consacrată ne ajută să-i recunoaștem în această imagine pe apostolii Ioan, Toma, pe prorocul și Înaintemergătorul Ioan și pe regele David. Adam este văzut ca un simbol al întregului neam omenesc mântuit de Hristos, iar, alături de el și de Eva, sunt cei care L-au vestit pe Hristos, în primul rând drepții și apoi cei care au răspuns propovăduirii Lui. Adam și Eva, într-o mișcare redată cu multă expresivitate, se înalță din sicriele sugerate de două chenare dreptunghiulare, redate în perspectivă.
În câmpul broderiei, apare motivul stelei cu opt colțuri, întâlnit și în chenarul decorativ, iar la picioarele Mântuitorului se pot vedea cuiele și lacătul care țineau închise porțile iadului. Stilul execuției, echilibru compoziției, rafinamentul cromatic dezvăluie continuarea tehnicii broderiei epocilor domnitorilor Ștefan cel Mare și Petru Rareș, ceea ce face posibilă atribuirea piesei unui atelier care a continuat să lucreze pentru comandă domnească și în a doua jumătate a secolului al XVI-lea. Inscripția-titlu, în slavonă, deasupra scenei: „Învierea lui Hristos, Dumnezeu”.
Inscripția de danie, în slavonă, în partea de jos: A binecredinciosului Domnului Nostru Io Petru Voevod la leat 7085. În partea de jos, cea dedicată inscripției, există un spațiu necompletat, în care ar mai putea încăpea două rânduri de text. Faptul că inscripția nu conține nici o informație referitoare la locul de unde provine donația voievodului Petru Șchiopul a condus la ipoteza că broderia urma să fie dăruită de acesta unei biserici, al cărei nume avea să fie menționat în acel loc sau că, pur și simplu, a fost destinată ctitoriei sale, Mănăstirea Galata, împreună cu alte odoare, iar acest lucru nu a mai fost menționat.
Foto: Bogdan Opreanu
Autor fișă: monahia Atanasia Văetiși (Mănăstirea Stavropoleos)
Icoana Iisus Pantocrator
Nr. inv.: 131511
Material: lemn, vopsea, foiță de aur
Tehnică: pictare, vernisare
Dimeniuni: L=105,5 cm, l=79,5 cm, gr.=3,9 cm
Datare: 1701
Autor: Nicolae Zugrav
Icoana împărătească îl înfățișează pe Iisus Hristos pe tron alături de Maica Domnului și de Sfântul Ioan Botezătorul. Pe un fond auriu, este redat Iisus Hristos stând pe un jilț impunător, bogat decorat cu motive vegetale și geometrice, cu caboșoane cu pietre prețioase în zona banchetei. Pe părțile frontale ale picioarelor scaunului, apar două panouri dreptunghiulare cu doi sfinți reprezentați în picioare. Iisus Hristos este redat ca Împărat și Mare Arhiereu purtând un chiton roșu ornamentat cu motive vegetale și un himation verde cu reflecții aurii, drapat pe umărul Său stâng. Binecuvântează cu dreapta, iar cu mâna stângă sprijină Evanghelia deschisă cu un text în limba română cu caractere chirilice care reproduce un fragment din Evanghelia după Matei (25:34) care poate fi transpus astfel în vorbirea curentă: ,,Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, de moşteniţi Împărăţia, care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii”.
Chipul rotund, cu trăsături bizantine, este încadrat de părul prins pe spate și nimbul crucifer realizat prin incizie în suportul icoanei și pictarea inscripțiilor. Sus, la colțuri, de mici dimeniuni, apar în atitudine de venerație intercesorii, Maica Domnului și Sfântul Ioan Botezătorul, reprezentarea căpătând și valoare de ,,Deisis”. Culorile dominante sunt roșu și auriu. Jos, către colțul stâng al icoanei, este o inscripție care menționează numele pictorului și anul realizării lucrării: Nicolae Zugravu, 1701.
Tipul iconografic Iisus Hristos pe tron are un loc special în creștinătate și exprimă slava divină a Creatorului și a Mântuitorului, sub forma întrupării umane. În reprezentările religioase, Iisus este fie reprezentat pe tron, binecuvântând cu mâna sa dreaptă și ținând o Scriptură cu cea stângă. Redat în haine de arhiereu, Mântuitorul nu poartă mitră episcopală.
Foto: Bogdan Opreanu
Autor fișă: dr. Nicoleta Bădilă (MMB)
Candelă de argint dăruită de domnul Țării Românești, Matei Basarab, Mănăstirii Bistrița
Nr. inv.: 131457
Material: argint, argint aurit, turcoaze, pietre de culoare roșie
Dimensiuni: I=210 mm; DG=110 mm; DB=80 mm; G=619.92 g;
Datare: 1649/1650
Locul realizării: Țara Românească
Bibliografie selectivă: Elian, Bălan, Chircă, Diaconescu 1965, 548, Nicolescu 1968, 245, cat. 265, fig. 188.
Candela dăruită de Matei Basarab sfântului Grigorie Decapolitul, ale cărui moaște se păstrează la Mănăstirea Bistrița din secolul al XV-lea, este o capodoperă a argintăriei produse în Țara Românească. Pe corpul candelei, realizat prin ajurare, sunt ilustrate nu mai puțin de cinci motive iconografice restrânse în trei registre verticale separate de brâuri liniare constituite din volute vegetale, intercalate de turcoaze și granate fixate în monturi circulare.
Primul registru este constituit din trei teme iconografice cu o lungă tradiție de reprezentare în arta creștină: Maica Domnului Platytera, Schimbarea la Față și Intrarea în Ierusalim. Prima temă este redată într-un medalion susținut de doi îngeri: Maica Domnului cu brațele ridicate într-un gest de rugăciune (orantă), în timp ce Pruncul Iisus Hristos este reprezentat frontal, binecuvântând. Urmând canoanele iconografiei bizantine, scena Schimbării la față este constituită din reprezentarea lui Hristos într-o mandorlă cu paisprezece raze, flancat de proorocii Moise și Ilie, în timp ce în partea inferioară sunt reprezentați căzuți la pământ Petru, Ioan şi Iacob, martorii acestui eveniment.
Imaginea luminoasă a Schimbării la față a lui Hristos este cu atât mai încărcată de simbolism, cu cât este reprezentată pe corpul unei candele folosite pentru a lumina în interiorul bisericii. Intrarea triumfală în Ierusalim este un moment cu o deosebită importanță în istoria vieții lui Hristos, marcând începutul evenimentelor care au condus la Răstignire. Scena iconografică urmează descrierea din textele evangheliștilor, care relatează cum Hristos a intrat binecuvântând în cetate, călare pe un măgar și urmat de apostoli.
În al doilea registru, sub două arcade surmontate de vulturul bicefal bizantin sunt reprezentate busturile sfinților militari Teodor Tiron și Teodor Stratilat. Arborele lui Ieseu este o temă deosebită în arta bizantină, întâlnită în mod special în pictura monumentală din spațiul ortodox. Pornind de la ideea arborelui genealogic, arborele lui Ieseu face referire la ascendența lui Hristos, precum și la proorocii care i-au anunțat nașterea, Ieseu fiind tatăl regelui David, pe care numeroase fragmente biblice îl numesc strămoșul lui Hristos.
Pe candela donată de domnul Matei Basarab, tema arborelui lui Ieseu este redată sub forma unui vrej de viță-de-vie, care susține zece medalioane, dintre care opt cu zece busturi de sfinți ținând în mâini cărți, elemente de identificare ce fac referire la faptul că sunt prooroci, în timp ce în medalioanele din colțurile de sus ale registrului sunt reprezentate simbolurile sfinților evangheliști Ioan și Matei, un înger, respectiv un vultur. Toate personajele reprezentate în medalioane privesc către medalionul central în care este reprezentat Hristos în ipostaza de Pantocrator.
Foto: Marius Amarie
Autor fișă: dr. Cristiana Tătaru
Epitrahil Alexandru cel Bun
Nr. inv.: 131493
Material: argint aurit, mătase colorată
Tehnică: brodare
Dimeniuni: L=143cm; l=21cm
Datare: prima jumătate a sec. XV
Locul de proveniență: Mănăstirea Bistrița, jud. Neamț
Bibliografie selectivă: Musicescu, Dobjanschi 1985, cat. 14, p. 35.
Epitrahilul provine de la mănăstirea Bistrița, fiind o donație atribuită domnitorului Alexandru cel Bun. La răscroiala gâtului este brodat un medalion cu Iisus Hristos Învățător. Pe cele două fâșii ale epitrahilului, încadrate în medalioane cu un contur simplu, sunt brodate 16 scene, distribuite pe opt registre, două câte două: Buna Vestire, Nașterea, Prezentarea la Templu, Botezul, Schimbarea la Față, Învierea lui Lazăr, Intrarea în Ierusalim, Drumul crucii, Pogorârea la Iad, Răstignirea, Mironosițele la mormânt, Învierea din mormânt, Necredința lui Toma, Înălțarea, Pogorârea Duhului Sfânt, Adormirea Maicii Domnului.
Scenele sunt despărțite între ele prin registre decorative compuse dintr-un cerc cu o cruce în mijloc și un motiv cu balauri cu două capete, cu corpul împletit în formă de inimă. La baza epitrahilului, o suprafață de 25 cm este decorată cu motive vegetale: ramuri împletite, flori și frunze, ieșind dintr-un vas cu două mânere, sub forma unor capete de balaur.
Compozițiile și fizionomiile sunt redate schematic, dar sunt expresive și bine conturate. Tehnica de execuție și motivele folosite se regăsesc și în epitrahilul cu portretele lui Alexandru cel Bun și a soției sale, Marina (c. 1427-1431), ceea ce a făcut posibilă atribuirea piesei aceluiași atelier și comanditar.
Foto: Bogdan Opreanu
Autor fișă: monahia Atanasia Văetiși (Mănăstirea Stavropoleos)
