Program : Luni – Marți : închis - Miercuri – Duminică: 10:00 – 18:00 - Casa de Bilete se închide la: 17:15

 
 

Program : Luni – Marți : închis - Miercuri – Duminică: 10:00 – 18:00 - Casa de Bilete se închide la: 17:15

 
 

Harta arbitrajului de la Viena din 30 august 1940

  • 28/08/2020
  • Timp citire: 2 Min

Muzeul Național de Istorie a României expune, în premieră, Harta arbitrajului de la Viena din 30 august 1940, purtând semnăturile lui Galeazzo Ciano și Joachim von Ribbentrop, miniștrii Afacerilor Străine ai Italiei și Germaniei.

Arbitrajul/dictatul de la Viena și noua frontieră româno-ungară au fost hotărâte de către Adolf Hitler, iar punerea în aplicare a fost făcută de către ministrul său de Externe, Joachim von Ribbentrop.

Reprezentanții României și Ungariei au fost chemați la tratative la Viena, în zilele de 29 și 30 august 1940, cu toate că hotărârile fuseseră deja luate. În urma acestui simulacru diplomatic, statul român a fost obligat să cedeze Ungariei ceea ce se va numi Transilvania de Nord, adică 43.492 km2 (14 județe cu o populație de 2,6 milioane de locuitori, majoritatea români).

Prin acest „arbitraj”, Hitler și-a subordonat atât Ungaria, cât și România, iar relațiile dintre cele două țări s-au acutizat. Germania a devenit practic stăpână a destinelor Ungariei și României, cerându-le să participe cu toate forțele disponibile la război și forțând România să contribuie cu cereale și petrol la susținerea armatei germane și apoi să participe la război pe Frontul de Est.

Uniunea Sovietică, aliatul Germaniei naziste prin Pactul Ribbentrop-Molotov (23 august 1939), a protestat pentru că nu fusese invitată la tratativele de la Viena. Cu toate că rupsese din Regatul Român, în urma ultimatumului din 26 iunie 1940, Basarabia și ținutul Herței, a acuzat Germania de lipsă de loialitate și de încălcarea pactului semnat în anul 1939.

Harta României folosită la Viena a fost realizată la o scară scara 1:500.000 și este parte a patrimoniului Arhivelor Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Străine, fond Plurilaterale 1, fișa nr. 82.

Aceasta va fi expusă la MNIR în perioada 28 august – 27 septembrie 2020.

Program vizitare

Luni – Marți : închis
Miercuri – Duminică: 10.00 – 18.00
Casa de bilete se închide la: 17:15

Adresa

Calea Victoriei 12, Sector 3, București 030026, România

Vă invităm să vizitați cele trei mari expoziții permanente – Tezaurul Istoric, Copia Columnei lui Traian și Lapidarium – precum și o serie de expoziții temporare.