Cea mai mare expoziție sintetică dedicată antichității acestui teritoriu, organizată în ultimii 20 de ani, printr-un efort a 45 de instituții muzeale din România și Republica Moldova, coordonat de MNIR.
Europa Națiunilor se naște târziu ca noțiune istorică, dar premisele, jocul cauzelor și al efectelor, integrarea în „timpul lumii” cunoscute își au începuturile în zorii antichității. Dimensiunea europeană decurge nu atât din condiționarea geografică cât, mai ales, din moștenirea comună etno-culturală. Suntem aici, pe coordonatele geografice ale actualei Românii, pe un culoar de trecere, între Orient și Occident, axă de circulație a bunurilor, comunităților și conceptelor. Ne aflăm, așadar, într-o zonă creuzet în care se exersează diversitatea, alteritatea, dar și construcția ideii de comunitate.
Istoria Europei este o parte majoră a istoriei umanității, iar cea a spațiului articulat pe „osatura carpatică” reprezintă o secvență reliefată de particularități date de caracterul de placă turnantă între est și vest, între nord și sud. Timpul curge la fel, doar percepția diferă, la nivelul cadrului de referință ale manifestărilor de civilizație, ce accelerează sau încetinesc povestea vremurilor trecute, curgerea pe care o percepem sub numele de Istorie. Este uimitoare, pentru privitorul de astăzi, conectivitatea lumilor antice și legăturile la nivel de expresii de manifestare comune.
Expoziția pe care o propunem are la bază conceptul muzeografic materializat într-un proiect de mare succes realizat, în anul 2021, la prestigiosul Muzeu Național de Arheologie din Madrid. Aceasta nu este o expoziție doar despre istoria timpurie a acestui colț de lume ci despre zorii culturii și civilizației europene, despre unicitate, dar și despre contopirea civilizațiilor.
Nu în ultimul rând, este cea mai mare expoziție sintetică dedicată antichității acestui teritoriu, organizată în ultimii 20 de ani, printr-un efort a 45 de instituții muzeale din România și Republica Moldova, coordonat de Muzeul Național de Istorie a României. Expoziția reunește peste 1.000 de artefacte, unele dintre acestea fiind expuse în premieră, iar per ansamblu ilustrând 1.400 de ani de istorie antică.
Vă invităm într-o călătorie în timp, în spațiu, dar mai ales în universul unei lumi comune. Firul călăuzitor este cel al împletirii și influențării reciproce a civilizațiilor, al transformărilor profunde, al frământărilor de creație și adaptare ce au ca finalitate făurirea unei identități culturale, pe un traseu temporal care durează de la sfârșitul primei epoci a fierului până la zorii actualei civilizației europene, într-un teritoriu perceput de contemporanii frământatului mileniu întunecat al migrațiilor drept “Ultima Frontieră a Romanității”, locul unde fundația pusă de limba latină și numele romanilor au supraviețuit, în ciuda tuturor vicisitudinilor, până azi.
Secțiunile expoziției
Între secolele al IX-lea/VIII-lea și al VII-lea a a.Chr., teritoriul actual al României va fi fost locuit de o populație antică cunoscută sub numele de traci, a căror sorginte se leagă de un grup indo-european nordic.
La sfârșitul primei epoci a fierului, din marele neam al tracilor, în spațiul nord-balcanic, s-a individualizat un grup de populații distincte.
După războaiele dacice cea mai mare parte a regatului dacic a fost atribuită noii provincii numite Dacia.
Organizați în puternice uniuni de triburi, semințiile de dacii liberi de la frontierele de nord și de răsărit ale provinciei Dacia, domină, din punct de vedere economic, politic și militar, zona rămasă în afara frontierelor imperiale.
Împăratul Aurelian (270-275), finalizează procesul de abandon al provinciei prin mutarea armatei și administrației la sudul Dunării.
În jurul anului 400 p.Chr., nivelurile de distrugere din cetățile de la Dunăre au fost corelate cu primele atacuri hunice.
Parteneri
